Toată lumea are o mare problemă zilele acestea: nu se mai fumează în spațiile publice, iar ăsta pare a fi un adevărat dezastru. Mai ales că nici nu este atât de cald încât să poți ieși afară. Ieri m-am întâlnit cu două prietene din perioada liceului. De cum ne-am aşezat la masă, fetele au căutat cu privirea o scrumieră, apoi și-au dat seama că nu mai există asemenea obiecte în restaurant. Bucuria mea, necazul lor. Deh, unele obiceiuri se implementează atât de bine în conştiinţa noastră şi rămân acolo peste ani. Uneori, rădăcinile sunt atât de adânc înfipte în memorie încât nu mai pot fi scoase şi îndepărtate.
Au fost surprinse să afle că m-am lăsat „de-a devăratelea” de fumat!
Evident, au urmat întrebările: „cum?”, „de cât timp?”, „nu ţi-a fost greu?”
Concluzia lor a fost în umanimitate aceeaşi: „vreau şi eu să mă las, dar nu reuşesc!”
Le-am povestit reţeta mea de succes, le-a plăcut…mai mult rezultatul, au spus că vor încerca.
Voi afla la următoarea noastră întâlnire ce au făcut 😀
FOLLOW ME
Până atunci, m-am gândit să vă povestesc şi vouă din experienţa mea şi aş fi foarte fericită să aflu că măcar unii dintre voi aţi reuşit să îmi urmaţi exemplul. Nu, nu acela de a vă apuca de fumat, ci de a vă lăsa.
M-am apucat dintr-o prostie, o glumă. Se întâmpla în liceu.
Eram la o terasă şi am tras un fum. Şi încă unul. Şi am fumat prima ţigară. A doua mi-a fost oferită. Şi a treia, pe a patra am cerut-o. De la a cincea nu-mi mai amintesc. Cert este că am cumpărat primul pachet de ţigări, nu am să dau numele, dar era scump. Conştientizam că „ard” la propriu banii, dar ca oricărui fumător, nu prea îmi păsa. Mi se părea că felul în care ţin ţigara între degete mă face să par mai matură şi mai senzuală. Ce prostie!
Dar atunci nu gândeam aşa.
Ştiam tot ce se poate şti despre efectele nocive pe care le „injectam” cu fiecare fum tras în piept. Toată lumea îmi spunea să mă las. Eu ziceam da, făceam…nu!
Ajunsesem să fiu controlată de…o ţigară. Deja eram o fumătoare înrăită. Era ceva de genul ziua şi pachetul de ţigări, dacă nu cumva era invers. Nu începeam ziua fără ţigară.
Într-un fel, conştientizam că nu fac bine că fumez, dar nu doream nici să mă opresc.
Am avut ceva tentative de a mă lăsa, dar de fiecare dată când îmi spuneam că „asta este ultima ţigară pe care o fumez” ştiam că va fi pentru o perioadă scurtă de timp, iar apoi mă voi reapuca. Vorba aceea: dacă nu îţi doreşti cu adevărat nu vei reuşi. Aşa şi eu.
Cum am reuşit să mă las de fumat? Simplu!
S-a întâmplat să răcesc atât de grav, încât nu puteam nici apă să beau. De fumat, nici nu se putea pune problema. Răceala mea a durat cam două săptămâni. Îmi simţeam gâtul de parcă am mărăcini crescuţi. Iar fumul nu făcea altceva decât să mă irite şi mai tare. Ştiţi senzaţia aceea în care niciun calmant nu îşi mai face efectul? Ei bine, cam aşa era gâtul meu.
S-ar putea să spuneţi că exagerez, dar chiar cred că acea răceală a fost ceea ce aveam nevoie la momentul acela. Adică aşa am reuşit să mă las de fumat. Şi sunt foarte fericită pentru că am reuşit!
Ce am observat de pe vremea când fumam:
- eram tot timpul obosită
- nu aveam energie şi rezistenţă nici să urc două etaje pe scări, de la primul etaj începeam să gâfâi
- nici nu se punea problema de a face sport, cardio nici atât
- mă enervam foarte uşor, din orice
- îmi miroseau hainele a fum
- eu miroseam a tutun, soţul meu nu a fumat şi mereu îmi spunea că se simte un miros greu de ţigară
- nu aveam poftă de mâncare şi într-un fel mă bucuram pentru că aveam impresia că asta mă ajută să rămân slabă. Da, aşa era, dar pe alte părţi îmi făceam rău
- alimentele nu mi se păreau gustoase, îmi pierdusem gustul
- nu mai aveam miros
Desigur, acestea sunt cele mai puţin dureroase efecte ale fumatului şi pe acestea mi le-am amintit acum, dar erau altele mult mai grave de care nici nu vreau să îmi amintesc.
Ce am observat după ce m-am lăsat de fumat? Multe schimbări şi toate în bine!
- nu am mai mirosit a fum, am simţit eu, dar mai ales cei din casă, în special, soţul meu, şi mare le-a fost bucuria
- mi-am recăpătat gustul! A fost fantastic să descopăr că legumele, frucetele şi chiar mâncarea în general, aveau un gust şi un miros pe care eu nu îl mai simţisem de când începusem să fumez
- am început să mănânc
- nu mai am dinţii îngălbeniţi
- nu mai am cearcăne
- beau apă
- nu am mai simţit nevoia să beau cafea în cantităţi mari
- NU m-am îngrăşat; e foarte bine de reţinut că nu se îngraşă nimeni pentru că se lasă de fumat, ci pentru că în timpul pe care îl ardea cu ţigara în mână, acum nu mai ştie ce să facă şi mănâncă. Deci, dacă vă lăsaţi de fumat, e bine să vă găsiţi timp pentru ceva interesant.
- câteva luni mi-au fost necesare pentru a mă obişnui să fac mişcare şi sport
- tuşesc mai rar, doar atunci când sunt răcită
- am observat că nu mai mă îmbolnăvesc atât de des
- am mai mult timp
- sunt mai eficientă pentru că nu mai fac pauze atât de des, aşa cum făceam când mergeam să fumez
- nu mai cheltui banii, adică nu îi mai ard 🙂
Sunt doar câteva schimbări, dar, în realitate, chiar cred că sunt mai sănătoasă de când am renunţat la ţigări. Şi, ca mamă, nu pot să nu mă gândesc că eu sunt un exemplu pentru copiii mei, iar dacă eu fumam, probabil că şi ei ar fi fumat când vor creşte. Desigur, nu sunt sigură nu o vor face, dar măcar trăiesc cu conştiinţa împăcată că nu eu sunt exemplul negativ în acest sens.
PS: Era să uit cel mai important aspect. Acum, când mă sărută, soţul meu nu mai îmi spune să mă las de fumat 😉
Pe aceeasi tema:
Sentimentul matern se dezvolta din copilărie. Alesia m-a impresionat când am lăsat-o cu Nicholas 
Nu te mai întreba „Cum ar fi fost dacă”, întreabă-te „Cum o să fie când…” 
Q&A: Cum se numește bebelușul, câți ani am, cum e să ai trei copii ♥ 
Cum ne privim adversarii cu ochi mai buni? Cum îi iertăm pe cei care ne greșesc?
