Partea exterioară a vieții tale este o proiecție a ceea ce porți în interior
Mărturisesc sincer că de multe ori m-am întrebat cum pot schimba ceva în mine, astfel încât să ies cu bine dintr-un moment conflictual sau tensionat. M-a preocupat inclusiv modul în care am reușit să-mi răspund și, mai apoi, să acționez. Răspunsul nu este ușor și nici ceea ce te aduce față în față cu tensiunea și conflictul, față în față cu adversarii tăi, poate nu suficient de înțelepți, poate nu suficient de deschiși spre închiderea conflictului sau spre soluții constructive.
Iată de ce, astăzi, Dana Dumitrache, psihologul nostru, va încerca să ne ofere un răspuns care să ne aducă mai aproape de noi înșine și de soluții care să funcționeze în relația noastră cu ceilalți.
Însăși faptul că v-ați pus o astfel de întrebare vă califică într-o etapă superioară de trăire; sunteți niște ființe umane inspirate și centrate pe soluții care sublimează mentalul. Pentru că, vreți să știți cum să vă împăcați, cumva, cu cei care vă fac rău, cu cei care sunt toxici și vă consumă energie mentală și emoțională; cu alte cuvinte, vă secătuiește de energie. Vă admir că doriți asta și mă înclin în fața deschiderii voastre către acceptare și iertare.
1. Realitatea emoțională și mentală internă. Ceea ce suntem în interior transmitem în afară. Și atragem evenimente care ne atrag atenția asupra continuturilor negate/refulate, existente la nivel inconștient, în propria noastră ființă. Vinovăția, ca și conținut emoțional inconștient, poate să atragă experiențe dureroase, nedreptăți, umilințe. Furia reprimată poate să atragă alți oameni furioși în existența noastră. Sau critici nesfârșite de la acei oameni importanți, din viața noastră și/sau manifestări opoziționale, colerice.
2. Ca să oprim ciclicitatea experiențelor dureroase sau toxice, trebuie, mai întâi, să devenim conștienți de ceea ce purtăm în interior, noi înșine. Acceptă ceea ce ești. Confruntă ceea ce ești cu ceea ce manifești. Dorește-ți vindecarea și schimbarea. Partea exterioară a vieții tale este o proiecție a ceea ce porți în interior. Fii pregătit(ă) să ierți! Acceptă faptul că poți să ierți.
3. Iertarea nu este o afirmație, ci un TRAVALIU. Un proces mai scurt sau mai lung de conștientizare, înțelegere și acceptare a ceea ce EȘTI, a ceea ce TRAIEȘTI, a ceea ce ai PUTEA FI, cu reverberații profunde în Conștiința ta și în calitatea evenimentelor pe care le-ai putea trăi.
FOLLOW ME
4. Întreabă-te ce anume te împiedică să trăiești în afara conflictelor. Și dacă ai trăi, în continuare, în interiorul conflictelor și a fricii, ce ți s-ar putea întâmpla dezagreabil?
5. Întreabă-te și ce ai putea pierde dacă ai trăi în armonie cu tine și cu ceilalți!
6. Întreabă-te ce nu poți ierta în tine însuți/însăți. Sau ce parte din tine strigă încă după ajutor.
7. Comportamentul problematic al celorlați în relație cu tine are rădăcini în partea din tine nevindecată încă. Dacă un șef este insensibil și te admonestează ca pe un copil, de față cu ceilalți colegi, s-ar putea ca acesta să redeschidă o rană de nedreptate din trecut, poate și o furie reprimată. Și furia ta întreține energia victimei din tine și energia ”călăului” din el.
8. Nu-l poți ierta pe cel care ți-a făcut rău, dacă nu ești pregătit să te ierți pe tine. În trecut sau în prezent există ceva/ sau mai multe, care te țin departe de tine, de iubirea de tine!
9. Cu cât mai intensă este emoția de umilință sau de nedreptate, cu atât mai departe este puterea ta de a ierta în mod plenar. Repet, simpla afirmație nu ajută sau ajută, dar la nivel superficial. Vei reactiva rana nedreptății și în viitor.
10. Corpul îți va răspunde. Vei ști că ești pregătit să ierți și să primești iertare atunci când o energie caldă, revigorantă, te va învălui și corpul tău va reacționa prin fiori de bucurie. În acel moment și nu în următorul, fă gestul care încheie relația până atunci toxică. Iartă-te. Iertându-te, deschizi o ușă a vindecărilor în lanț. Celălalt te va ierta. Și va fi pregătit să vindece comportamentul indezirabil, cel puțin cel din relația cu tine. Viața ți-l va aduce și mai aproape, ca prieten, sau îl va îndepărta, pentru că TU nu-l mai ții captiv în gândurile și emoțiile tale.
11. Nu e greșit să urăști. E greșit să îți negi sentimentele și emoțiile. Negându-le, îndepărtezi din câmpul conștiinței oportunitatea de a accepta, de a înțelege și de a ierta. Urăște până când vei fi pregătit să ierți.
12. Privește-te pe tine cu ochii compasiunii și ai înțelegerii. Revolta se va topi, iar problemele vor căpăta o perspectivă nouă, generând soluții neașteptate.
13. TU EȘTI ceea ce TRĂIEȘTI, am fi spus ieri. TRĂIEȘTI CEEA CE EȘTI, am spune astăzi. . Dă-ți voie să fii ceea ce vrei să fii. Nu să fii ceea ce nu vrei să fii. Nu sări peste etape. Conștientizează. Acceptă. Iartă. Vindecă.
Psihoterapeut