#TIPS&TRICKS

Cum să-l faci să te ceară în CĂSĂTORIE și să-l convingi că e ideea lui

Scris de Laura P la 31 mai 2018

O cerere în căsătorie este pentru multe femei o confirmare a iubirii partenerului. Și multe dintre acestea chiar așteaptă acest moment toată viața. Dacă ești într-o relație stabilă, armonioasă, probabil știi despre ce vorbim. Pe de altă parte, bărbații se pot lăsa convinși mai greu, pur și simplu nu sunt la fel de hotărâți sau nu au un mariaj ca prioritate, și acesta poate fi și cazul partenerului tău. De aceea, de cele mai multe ori, pregătirea unui bărbat pentru pasul cel mare ține mai mult de parteneră.

Și există câteva trucuri pentru a-l face pe partenerul tău să te ceară în căsătorie fără să pari insistentă și fără să îl îndepărtezi . Iată cele mai eficiente metode pentru a-l face să își dorească să te ceară de soție :

1. Îi dai libertate

De cele mai multe ori, bărbații văd mariajul ca pe o privare de libertate. Se gândesc că din momentul în care și-au cerut partenera, viața lor se va schimba și tot ce va conta din acel moment va fi viitoarea sa familie.

Trebuie să îi arăți partenerului că viața lângă tine nu este o închisoare și tu nu îi ești gardian, ci mai degrabă un camarad care îl sprijină în ceea ce își propune. Arată-i că nu trebuie să renunțe la ieșirile cu prietenii săi, pentru că e un aspect foarte important. Oferă-i libertate și asigură-l că nimic nu s-ar putea schimba.

2. Nu renunţa la demnitatea ta

E firesc să vrei să îți vezi partenerul satisfăcut. Dar nu ar trebui să te dai peste cap pentru a-l mulțumi, deseori fiind pusă chiar în poziția de a renunța la propriile valori și principii. Nu te schimba doar pentru a-l mulțumi pe el. Deși la prima vedere pare totul perfect, pe parcurs acesta nu va mai fi surprins de nimic și se va plictisi. Fii demnă și arată-i partenerului că ești stăpână în viața ta.

3. Renunță la ideea că trebuie să fii perfectă

Nu există perfecțiune. În schimb, fiecare are propria percepție în ceea ce privește idealul. Privește și din poziția ta. Toți bărbații care te-au atras erau perfecți ? Probabil că nu, dar cu siguranță aveau niște trăsături interesante. Astfel, ca să ții un bărbat lângă tine trebuie să fii autentică, ci nu perfectă. În plus, dacă faci eforturi prea mari ca să arăți ca nevestele perfecte de la televizor, s-ar putea să creadă că e un rol, care se va termina de îndată ce pui mâna pe inel.

4. Nu pune pe plan secund nevoile tale

E firesc să pui din când în când nevoile partenerului tău deasupra alor tale, atunci când circumstanțele o cer. Însă nu trebuie să o faci prea frecvent, căci el se va obișnui și se va baza pe asta, abuzând de bunăstarea ta.

5. Păstrează o relație bună cu rudele sale

Chiar dacă nu petreceți mult timp în preajma socrilor, relațiile cu părinții celuilalt sunt cruciale pentru o relație.

6. Arată-i cupluri căsătorite care sunt fericite

Trebuie să aplici ceastă tehnică cât mai subtil. Nu îi atrage atenția direct asupra fericirii lor pentru că va crede că tu nu ești mulțumită de relația pe care o aveți ori ești prea dornică de măritiș. Pur și simplu adu-l în același context cu oameni căsătoriți care sunt fericiți, pentru a observa pe cont propriu.

7. Nu îl asalta cu planurile tale pe termen lung

O lipsă de certitudine pentru viitor îl poate împinge pe partenerul tău către decizia unei cereri în căsătorie. Planurile sigure pentru viitor îl pot speria și totodată îl pot face să nu mai ia nicio inițiativă.

8. Nu fi prea dornică de nuntă

Un bărbat nu reacționează deloc bine la presiuni, ba dimpotrivă, se va îndepărta de tine.


--