Cum să păstrezi romantismul în relația de cuplu după ce apar copiii

Anul trecut pe vremea asta cineva mă întreba ce diferență de vârstă e între Alex și Alesia pentru că era chiar perioada în care ne pregăteam pentru petrecerea de ziua ei. Am răspuns că 6 și că mi se pare o diferență ideală, că am reușit să ne bucurăm de fiecare în parte și să le acordăm suficientă atenție și afecțiune fiecăruia. A urmat evident întrebarea „și nu mai faceți unul? se potrivește la fix cu diferența voastră perfectă”… Și da, chiar așa era. Alesia abia împlinea 6 ani, deci păstram numărătoarea.

Ne gândeam la un al treilea copil de ceva timp. Ni-l doream cu siguranță, însă nu știam dacă suntem pregătiți să o luăm de la capăt. Abia ne recăpătaserăm libertatea, aveam în sfârșit mai mult timp pentru noi, dar uite că lucrurile urmau să se schimbe.

O lună mai târziu am rămas însărcinată. Soțul meu a fost extrem de fericit, pentru că își dorea de ceva vreme încă un copil, iar eu eram deja nerăbdătoare să țin în brațe un bebeluș. Am păstrat și cifra magică, a venit pe lume Nicholas și mai aveam de rezolvat un singur lucru: timp pentru noi, timp pentru relația de cuplu.

Un bebeluș, chiar și așa cumințel cum e Nicholas, necesită multă îngrijire și cu siguranță multă atenție din partea părinților. Unde mai pui că noi mai aveam alți doi copii acasă. Ne-am ocupat amândoi de el în egală măsură și poate că la prima vedere pare greu de crezut că printre băițe, scutece și biberoane ai strecura o invitație la cină, dar atunci când amândoi încercați să păstrați flacăra aprinsă devine totul mult mai ușor.

Atât eu, cât și soțul meu, avem un program destul de încărcat. Stăm pe rând cu bebelușul, iar când nu poate nici unul dintre noi, îl lăsăm cu mama. La aceeași soluție apelăm și când vrem să ne facem timp pentru noi, lăsăm copiii cu mama, preferabil după ce le-a trecut ora de somn (atunci când se poate) și ne rezervăm câteva ore numai pentru noi.

Ieșim la cină. Fie că e vorba de ieșiri cu prietenii sau suntem numai noi doi, încercăm ca cel puțin o dată pe săptămână să ieșim fără copii. Ne bucurăm de o masă în oraș în liniște și savurăm mâncarea fără să luăm pauze la fiecare minut ca să ne asigurăm că mănâncă și Alesia.

FOLLOW ME

Mergem la film. Nu știu de când nu am mai văzut acasă un film care să nu fie din seria Disney sau Marvel, așa că atunci când vrem să vedem un film mergem la cinema. Mereu mi-a plăcut mai mult să văd filmele la cinema, în ciuda tentației puternice a popcornului. Ne-am păstrat de câțiva ani acest obicei și din când în când, mergem la mall și alegem unul dintre filmele care începe cel mai târziu, ca să avem timp să lăsăm totul în regulă pentru copii.

Mergem la Therme. Deși e în general locul preferat de ieșit cu Alesia, uneori o trădez și merg acolo numai cu soțul. Cu siguranță vizitele la Therme cu el sunt cu mult diferite față de cele în care merg cu Alesia și stăm numai la tobogane și clătite. Deși e locul perfect pentru relaxare în orice condiții, când mergeți în cuplu parcă e o altă atmosferă. În primul rând, în cuplu mergem de obicei în timpul săptămânii, când nu e foarte aglomerat și au un program de special evening. Ne relaxăm în jacuzzi, stăm în saunele uscate din Zona Elysium, la masaj și luăm cina la unul dintre restaurantele de acolo.

Serile la Therme sunt foarte relaxante pentru noi și chiar simțim că evadăm pentru câteva ore într-o vacanță exotică.

Am apreciat mereu la Therme faptul că ai posibilitatea să mănânci sănătos și sunt multe opțiuni, aici e un mare plus, mai ales când mergi cu copiii. Am scris aici mai multe despre mâncare pe care o puteți găsi la Therme.

În februarie, la Therme se celebrează iubirea de Valentine’s până de Dragobete, așa că avem 11 zile în care eu și soțul meu ne putem răsfăța fără copii. E ocazia perfectă să ne focusăm pe noi și pe relația noastră.

Cei de la Therme pregătesc multe seruprize: vor avea niște meniuri speciale pentru cupluri în noul restaurant Humbold, iar pe partea de wellness ne putem bucura de măști cu ciocolată, couples massage și programe speciale de Aufguss.

După cum vedeți, dacă vreți se poate. Sunt multe lucruri pe care le puteți face după ce copiii au mâncat și sunt gata de somn și e important să acceptați ajutorul celor din jur. Copiii nu o să vă urască pentru că nu le-ați citit înainte de culcare, iar voi veți păstra în continuare armonia în casă, pentru că astfel de gesturi mici sunt cele care vă reamintesc că vă aveți în continuare unul pe celălalt și că iubirea voastră e cea care i-a adus pe copii în viața voastră, așa că trebuie să o protejați în continuare.

Dacă se întâmplă să aveți o perioadă în care chiar nu puteți să plecați de acasă, asta nu înseamnă că trebuie să vorbiți numai despre teme, suzete și diversificare. Puteți să faceți și acasă lucruri care să vă întărească relația. Stați la sfârșitul zilei și povestiți, pentru că o comunicare bună stă la temelia oricărei relații, gătiți împreună ceva numai pentru voi, dansați, pregătiți-vă surprize. Oricât de puțin ar fi la început, odată ce începeți să vă faceți mai mult timp pentru voi veți vedea că veți dori să vă bucurați mai des de această senzație, a momentului de cuplu, și că simpla dorință de a petrece astfel de clipe mai des vă va motiva să vă organizați mai bine, ca să faceți loc și romantismului în viața voastră

 

UPDATE: Comentariile lăsate prin facebook au fost numerotate și le-au revenit numere de la 25 la 69. Extragerea prin random s-a făcut între 1 și 69. Numărul câștigător a fost 50, comentariul aparținându-i doamnei Marianne MariAnne. 

Aștept mesaj privat pentru a intra în posesia premiului.

CONCURS:
Luna aceasta, Therme sărbătorește 3 ani de la înființare și au marcat această aniversare prin deschiderea unui nou restaurant în zona The Palm, Humboldt, ce propune un meniu fusion ce constă în preparate internaționale dintre cele mai diverse, de la pește, fructe de mare și sushi, până la burgeri americani, paste și și alte preparate mediteraneene. Îmi doresc să le încercați și voi și să vă bucurați de o seară romantică la Therme, așa că vă ofer un voucher de acces.

Ce trebuie să faceți?
1. Dați share acestui articol (share-ul trebuie să fie public, ca să îl pot vedea)
2. Lăsați-mi un comentariu PE BLOG în care îmi spuneți cum reușiți să păstrați romantismul în cuplu.
*Dacă lăsați comentariul direct pe blog, scrieți în comentariu și numele cu care vă găsesc pe facebook.
Vă puteți înscrie până pe 17 februarie și câștigătorul va fi anunțat în dimineața de 18. Succes! 💕💕💕

 

0 comentarii pe “Cum să păstrezi romantismul în relația de cuplu după ce apar copiii

  1. Alina Petrican says:

    Prin gesturi marunte: un biletel cu „te iubesc” strecurat in pachetelul pentru munca, cate o surpriza din cand in cand ( o cina in oras, un weekend departe de agitatia Bucurestiului) 🙂
    Alina Petrican pe facebook.

  2. Oana Cristina Panait says:

    Mă bucur că ai parte de asemenea momente! Ești o norocoasă! Mi-ar plăcea și mie, dar soțul meu nu prea este adeptul ieșirilor, indiferent de natura lor…

  3. Șerban Liliana says:

    Avem un bebe de 6 luni! Intr-adevar e mai greu sa avem mai mult timp de noi dar daca vrei cu siguranță se poate! In fiecare weekend ne facem timp sa iesim sa luam masa cu prietenii,sa merge la cumpărături,sa mai vedem si cate un film din cand in cand! Am fost norocoși deoarece bebe a fost si este foarte linistit,nu ne-a dat ,,bătăi de cap”:)) Chiar cred ca este foarte important sa menții flacăra iubirii aprinsă,monotonia nu are ce cauta in viata de cuplu!💚💙
    Pe facebook sunt Lili Șerban 👄

  4. Stoican Oana Eugenia says:

    Reușim să păstrăm romantismul in cuplu petrecand timpul împreună cat putem , în general cand avem cu cine sa o lăsăm pe fetița noastră. Cel mai mult îmi place cand mergem la o cină romantică singuri 💜
    Facebook : Oana Dumitrescu

  5. Stoican Oana Eugenia says:

    Reușim să păstrăm romantismul in cuplu petrecand timpul împreună cat putem , în general cand avem cu cine sa o lăsăm pe fetița noastră. Cel mai mult îmi place cand mergem la o cină romantică singuri 💜
    Oana Dumitrescu

  6. Alexandra says:

    Noi încercăm in fiecare saptamana sa ne facem timp si pt noi, sa iesim fie la un film, fie cu prietenii in oras. In tot acest timp il lasam la bunica. Alexandra alex

  7. Cristea Cipriana-Cristina says:

    Incercam sa discutam despre cele petrecute peste zi in fiecare seara dupa ce il culcam pe bebe si sa ne aratam zilnic prin comportament, cat de mult insemnam unul pentru celalalt.

  8. Dumitrescu Claudia says:

    Conteaza mult iesirele in 2,nu ca si cu copii nu ar fi bine,ba foarte bine,ca sa vada copii ca parintii se inteleg,si se iubesc,dar si aceste iesiri sunt bine venite intaresc relatia si mentine armonia.

  9. Romică Bratosin says:

    Romantismul îl păstrăm prin mici escapade în doi , în București sau chiar câteva momente singuri acasă. Timp în care lăsăm fața la bunica.
    Trăiască bunica!
    Nu uit niciodată să îi ofer cel puțin un trandafir roșu , bomboanele preferate , o cină în doi sau chiar fondul de ten pe care îl folosește.
    Sărbătorim iubirea în fiecare zi iar Valentines Day nu face excepție, mai ales că pe iubita mea soție o cheamă Valentina.
    Fb. : Romi Sinbrato

  10. Roxana Elena Suma says:

    Ne rezervam anumite zile doar pentru noi. Iesim la cate o plimbare, la film, plecam si in cate o escapada(scurta, e adevarat) singuri. Totul pentru a ne reconecta, pentru a mai fi viata si despre noi…Fb: Roxana Elena Suma

  11. Rosioru Marilena says:

    ca sa ne pastram romantismul incercam sa ne surprindem din cand in cand. de exemplu pentru azi am ales sa il surprind pe sotul meu cu o ciocolata speciala , handmade, pe care scrie te iubesc. de fapt e un fel de puzzle din bucatale de ciocolata care odata completat…formeaza „te iubesc”. anul trecut am ales pentru ziua de dragobete o zi la therme si a fost foarte incantat sa ne relaxam ca doi porumbei!

  12. Nicolae Claudia says:

    Noi ne mai rezervam si cate o seara pentru noi. Fie mergem la un film sau la teatru sau intr-o mica escapada de weekend. Lasam fetita la socrii
    Fb. Claudia Nicolae

  13. Bleotu Macrina says:

    Facem mici escapade in oras la fim,teatru la SPA si s a servim din cand in cand preparatele noastre ,preferate de exemplu – Baba ganoush – salată de vinete orientală
    . Apoi la 2-3 luni o iesire la munte, cu prietenii.

  14. vadanoiu rodica says:

    Dupa 27 ani de ani de casnicie , doi copii mari si o multime de obstacole…inca reusim sa ne surpindem cu gesturi mici, sa mergem seara la culcare ca doi adolescenti … ne pastram romantismul prin gesturi de iubire si atentie fata de partener si cu surprize mici…sau mari!

  15. Apostoiu Gurau Mihaela says:

    Ne pastram romantismul,dar nu prea iesim doar noi doi,la noi nu a existat concediu fara cea mica,asa ne-am obisnuit si chiar nu am nici un regret!Fb: Mihaela Florentina Miha

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.