Antropologul american Helen Fisher studiază biologia iubirii și a atractivității timp de aproximativ 50 de ani. Ea este convinsă că dragostea nu este o emoție, ci o atracție. Oamenii ucid și mor pentru dragoste. Dragostea își găsește manifestarea în toate formele culturale: poezii, sculpturi, cântece, romane, mituri și legende. Dar de ce nu e atât de puternică cât să oprească o trădare?
Cu ajutorul profesorului și a cercetăriilor sale, vom răspunde la această întrebare dificilă.
Dragostea romantică nu este o emoție, ci o atracție
Și, potrivit lui Helen Fisher, această atracție este mult mai puternică decât atracția sexuală. Dacă cineva refuză să se culce cu tine, este puțin probabil să îți dorești să îți pui capăt zilelor. Dar, dacă ți se refuză dragostea – lucrurile devin mai serioase. În principiu, obiectul iubirii devine pentru tine centrului universului. Poți observa doar trăsăturile pozitive, iar cele negative sunt complet ignorate. Există mai multă forță, un sentiment de gelozie arzătoare și tot ceea ce îi place obiectului dragostei devine important și special: paharul de vin este deosebit, colonia lui poate fi recunoscută printre mii de alții.
Principalele caracteristici ale dragostei romantice sunt: dorință, motivație; obsesie
Aceasta din urmă s-a manifestat în mod deosebit în timpul studiului RMN al creierului a 32 de oameni îndrăgostiți, pe care profesorul l-a condus cu un grup de oameni de știință. Înainte de tomografie, participanților la experiment li s-a pus o serie de întrebări. Întrebarea principală: „Ce procent din zi și noapte te gândești la această persoană?” Toți au răspuns imediat: „Toată ziua. Toată noaptea. Nu mă gândesc la altceva”.
Una dintre ultimele întrebări: „Ți – ai fi dat viața pentru ea sau el“ Și, stând puțin pe gânduri, respondenții au spus: „Da!“ –atât de ușor, ca și când li s-ar fi cerut sarea de pe marginea mesei.
Apoi, creierul îndrăgostiților a fost scanat în timp ce se uitau ori la obiectul iubirii, ori la ceva neutru, pentru a se observa diferențele. Privind la persoana iubită, s-a văzut activitate în multe părți ale creierului, dar una dintre cele mai importante a fost cea care este de obicei activată de cocaină sau orgasm.
Prin urmare, dragostea romantică nu este o emoție ci mai degrabă un proces cerebral. Cu cât dragostea este mai înflăcărată, cu atât mai multă dopamină este aruncată în corp.
Dar de ce apare trădarea dacă dragostea îi dă corpului o asemenea plăcere?
Dragostea romantică este doar una dintre cele trei stări care stă la baza diferitelor formări ale creierului implicate în acest proces.
Prima este o atracție intimă, o sete de satisfacție
A doua este dragostea romantică, această încântare, amăgirea iubirii timpurii.
Și a treia formare este afecțiunea, un sentiment de pace și încredere pe care îl simți pentru un partener „pe termen lung”.
Problema este că aceste trei formațiuni ale creierului – pasiune, dragoste și afecțiune – nu sunt întotdeauna interconectate. Pot să coincidă, bineînțeles. În timpul sexului, poate exista o creștere a nivelului de dopamină, ceea ce duce la iubire. În momentul orgasmului se produce oxitocina și vasopresina , care sunt asociate cu atașamentul și crearea unui sentiment de unitate cu partenerul.
Și totuși se întâmplă să simți o afecțiune profundă pentru un partener constant, să experimentezi o iubire intensă pentru altcineva și, în același timp, să dorești o a treia persoană. „Pe scurt, suntem capabili să iubim mai multe persoane în același timp”, concluzionează profesorul Fischer.
