“Fidelitate. O virtute caracteristică celor care sunt pe cale de a fi trădaţi.” (Ambrose Bierce)
Am ales această temă pentru că răspunde unei realități sociale aparte și, pentru că, din multe puncte de vedere, experiența aceasta umană poate genera schimbări în structura psihică a unui om.
N-o să mă rătăcesc prin hățișul teoriilor evoluționiste. N-o să fac referire la comportamentul sexual și social al strămoșilor noștri, de la Adam și Eva, încoace! Au făcut-o, probabil, alții, înaintea mea.
O să vă spun o poveste sau poate două. De fapt, chiar trei. Povestea unui soț abandonat. Povestea unei femei înșelate. Povestea unor copii fără repere, prinși în conflictul cu ei înșiși. Trei povești, trei scenarii care se pot dezvolta ca o poveste unitară. Fiecare dintre aceste scenarii pot alcătui alte multipovești de viață, transmise transgenerațional, transgenetic.
Mai întâi, El experimentează cantitativ, la nivelul existenței sociale și sexuale. Își confirmă și reconfirmă masculinitatea. Probabil pentru că, în copilărie, nu a primit atenția afectivă de care avea nevoie, pentru că a trăit abandonul afectiv când încă nu era pregătit să înțeleagă ce se întâmplă cu el și ce este viața. Este onest și, tot probabil că își informează partenerele de sex sau partenera de coabitare de acest obicei sexual și relațional al său. Nu vrea (ascuns sub “nu poate”) să fie fidel unei relații de cuplu! Își informează partenerele pentru că a observat că va avea mai puțină bătaie de cap dacă lucrurile sunt clare, de la început. Recunoașterea aceasta este ușor confundată cu o trăsătură de caracter care ține de moralitate. E ușor să te strecori printre experiențele sexuale, dacă ai căpătat și un statut social și profesional. E ușor până când … descoperi că ești îndragostit(ă)! În fond, sexul adus la rang de artă și de virtute testosteronică are beneficiile sale!
Poligamia, au demonstrat-o societățile arhaice sau cele actuale, de nișă, este funcțională într-o stare perfectă de … democrație. Iubirea inocentă sucombă în fața conflictelor deschise. Apărarea intereselor proprii, extinderea teritoriului, fascinația puterii sunt realități legitime ale principiului “dezbină și cucerește”. În cuvinte simple, poligamia are o șansă dacă motivarea intrinsecă a persoanelor implicate se bazează pe educație&cultură, reguli, disciplina și … candoare! Inteligența multilaterală și o oarecare trăsătură de caracter, asociată unui anume temperament s-ar putea să complice, până la excludere sau până la dezbinare, universul poligam.
FOLLOW ME
Au fost femei care au acceptat detașate, resemnate, revoltate, de ce nu, comportamentul libertin al celui care ARE, POATE, FACE, ESTE … orice își dorește o femeie să FIE pentru o clipă, pentru două, pentru o viață, pentru nouă.
În degringolada aceasta amoroasă a LUI, un sentiment de ușoară insatisfacție îi sondează conștientul. Lipsește CEVA. E chiar trist, dar nu-și permite luxul de a-și împărtăși tristețea decât în împrejurări speciale. A pierdut câteva “partide” bune! Nu, nici vorbă că se gândește la singurătatea septuagenară. Pur și simplu, câte un chip de femeie, câte o atingere de minte sau de suflet, îi răvășește trăirile, cum altfel, decât subiective. Noroc că bărbatul bigam sau poligam nu este și alexitimic (incapabil să-și identifice și să-și trăiască emoțiile).
Încet, încet, EL se retrage în interiorul unei experiențe bigame sau monogame. Decide că viața sa ar avea sens trăind și povestea de viață impusă de normele sociale și culturale, dar și de instinctul de transmitere a genelor. O femeie l-a prins în mrejele roz ale unui sentiment mai profund. Poate că e atașament, poate că e iubire. Poate că e îndrăgosteală primăvăratică. Poate că e confirmare patriarhală. Iubită, apoi, concedii, apoi soție, apoi, nași, socri, prieteni de familie, copii, nu neaparat în ordinea aceasta. Din când în când, EL mai sare gardul în grădina bine garnisită cu flori care mai de care. Nu mai bravează, nu 0 mai face fățiș, de dragul lumii, de dragul palmaresului sau al aventurii. Discreția nu a făcut rău nimănui.
Dar EA, femeia, SIMTE! Realitatea asta stranie a EI contrazice orice logică aristotelică!
Paranteza, aviz bărbatului: femeia poate să și VISEZE (da, vorbesc despre experiența onirică!) exact momentul infidelității bărbatului ei! În practica terapeutică visul premonitoriu nu este ficțiune, ci radar de necontestat. Ignori primul vis, apoi înveți din realitate.
Femeia poate să decidă, în functie de realitatea sa emoțională, mentală, afectivă sau spirituală, că, DA, merge mai departe alături de EL, mai ales atunci când cuplul a devenit FAMILIE, prin copiii dăruiți lor de VIAȚĂ. Ei bine, femeia alege să introiecteze trădarea, să o asimileze unei experiențe de viață, relativ comune societății în care trăiește, după prima criză de nervi, după zilele de lacrimi, după momentele prelungite de stres, după amalgamul de sentimente de trădare, abandon, pierdere, furie, care i-au măcinat zilele, nopțile și mentalul suprasolicitat. Alege să trăiască cu durerea. Blocajul emoțional are și insertii de vină. Ce-a făcut greșit? Cum de s-a lăsat mințită? Cum de i s-a întâmplat tocmai ei? De ce EI? De ce EI și copiilor ei/lor?
Sau, EA nu face față trădării, abandonului afectiv și/sau sexual, și află că existența sa și a copiilor săi poate căpăta o dinamică nouă: despărțirea. Ințelegere amiabilă, partajul bunurilor, custodia copiilor, depresia și anxietatea copilului(ilor). Alternativa, cu prețul unei lupte lipsite de sens, unei lupte istovitoare material și emoțional, pentru toți cei implicati: proces de divorț, tactici cvasilegale de partaj, lupta pentru custodia copilului, sacrificiul emoțional și mental al copilului, împărțit în două, între furia părinților și iubirea pentru ei.
EL … se simte, cumva, dezgolit, însingurat. Încet, vinovăția, bine ascunsă în faldurile bravării, îi tulbură scenariul mental al împlinirii. Se aruncă și mai abitir în practica veche și nouă: aventuri de o noapte, sau de o săptămână, sau de-o lună, sau se distanțează de amantă. În sfârșit, crede că înțelege, deși e buimac! Dă vina pe cea care l-a văduvit de pofta de viață! Ea este responsabilă de toate relele din viața LUI! Nu, EA îi aparține(a) LUI! Copiii sunt ai LUI! Probabil că vor fi uitați la următorul experiment de tată. Încearcă să îi recâștige. Face eforturi. Trăieste în umbra experienței trecute. Se simte abandonat și, paradoxal, trădat! Realizează că nimic din viața LUI nu mai merge cum trebuie. Este în cădere liberă și face eforturi autentice de a-și încetini și/sau stopa căderea. Ajunge să se întrebe: trăiește vreun blestem, răspunde vreunei nedreptăți?
Scenariul acesta, rupt din realitate, poate continua, iar deznodământul îl știți deja: lecție tardivă de viață, cu consecințe reale pentru psihic și pentru calitatea vieții.
În practica terapeutică, au fost bărbați care afirmau că “nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase”, cu alte cuvinte, da, și-au înșelat femeia, dar au făcut-o cu “respect” pentru ce aveau acasă! Au știut să fie soți și femeia să nu simtă! S-a întâmplat ca femeia să moară de o afecțiune incurabilă, fericită și împlinită lângă EL (posibila psihosomatizare a stresului prelugit și a sentimentelor negate, refulate) . Sau, într-o anumită conjunctură de viață, s-au despărțit în fapt. Era prea nefericită. Doar ea a știut de ce a fost și a rămas nefericită.
Bărbați imberbi, adulți cu vârsta emoțională și afectivă blocată într-o etapă din copilăria timpurie, revin la realitatea aceea prozaică ( e un fapt!): femeia simte! Femeia “vede” ce face bărbatul ei. Poate că e educată să tacă și să nu arate tumultul din minte și din inimă. Poate că știe că va pierde un statut și/sau situație materială, poate că îi este rușine de copii, poate că e religioasă practicantă, poate că iubește dincolo de condiții implicite și explicite de cuplu și de familie sau pentru că a preluat jurăminte transmise transgenerațional și le respectă inconștient/conștient. Dar suferă!
În practica terapeutică, da, și femeile au înșelat. Și s-a întâmplat ca bărbatul să nu afle … întotdeauna! Așa se întâmplă când pui la bătaie atributele emisferei cerebrale drepte.
E inutil să fac, până la capăt, poliloghia comportamentului sexual uman acceptat sau nu de societate, de principiile morale sau spirituale din interiorul grupurilor mari de oameni.
Un studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Scinences, subliniază o realitate: protecția urmașilor primează în fața bigamiei sau poligamiei și reprezintă beneficiul substanțial al monogamiei!
Instabilitatea afectivă și emoțională aruncă atât bărbatul, cât și femeia, în experiențe de viață trăite repetitiv, până la epuizare emoțională și fizică. În fond, suntem FIINȚE emoționale și afective!
Nu realizăm că suntem prizonieri într-o bulă de neîmplinire din pricina unor emoții blocate, unor traume nerezolvate. Blocarea afectivă sau clivajul emoțional sunt semnale că nu trăim ceea ce ne împlinește și ne crește.
Înșelatul este o construcție socială. Dar este, cum spuneam, mult mai mult. Chiar dacă, din punct de vedere al conveniențelor sociale, ne putem permite să ne afișăm cu amantul sau cu amanta în public, conflictele interne există, fie și negate, și se transmit la următoarea generație cum nici nu ne-am aștepta: copiii noștri pot dezvolta, tam-nesam, anxietate și atacuri de panică, rebeliune, refuzul vieții, depresie. Și nu te întrebi cine e responsabil pentru tulburarea psihică sau de comportament a copilului tău.
Să nu uităm: problemele de cuplu sunt mai puțin complicate decât problemele de FAMILIE, atunci când, în interiorul cuplului, apar COPIII!
Întodeauna, un comportament influențează un alt comportament. Suntem responsabili pentru ceea ce transmitem de la o generație la alta, de la o genă la alta. Suntem responsabili pentru calitatea vieții noastre și a copiilor noștri.
Oamenii din prezentul acesta nu mai sunt ceea ce au fost înaintașii lor. Nu mai răspund acelorași îndeletniciri, acelorași nevoi, acelorași dorințe, idealuri e.t.c, nu mai trăiesc în comunități similare și nu mai simt la fel. Nu ne putem raporta în acest fel, la un trecut înaintat, când o realitate sau alta era posibilă și funcțională, pentru că civilizația umană a evoluat în direcții diferite de existență și de viață.
Monogamia este un atu pentru sănătatea mentală a copiilor noștri. Acesta este un fapt. Restul este istorie, chiar și una nescrisă încă. Învățăm, în cele din urmă, din propria experiență de viață. Întelegem, din păcate, tardiv, ceea ce avem de înțeles. Înainte de MAREA TRECERE.
Un bărbat poligam și un tată repetent, în urmă cu mulți ani, înainte să plece în Eternitate, a spus doar atât:
– Am avut ghinion.
Nu. A avut NOROC, pentru că, cel puțin unul dintre copiii săi a trăit să îi povestească și să îi cinstească viața din Înalt, să-i înțeleagă alegerile și comportamentul din viața fizică, făcând eforturi pe tot parcursul vieții, să își ierte și să-și iubească tatăl. Pentru că, în accepțiunea Spiritului, Viața unui Părinte este SACRĂ. Sacralitatea aceasta este un conținut inconștient sau un comportament educat pe care îl preluăm și îl trăim pe tot parcursul vieții.
Dana Dumitra Dumitrache, Psihoterapeut, www.danadumitrache.ro
Vezi si: Psihologul Dana Dumitrache ne aduce săptămânal rubrica de Psihodiagnoză intuitivă
