Furia, acest ménage à trois…
De câte ori o discuție, teoretic banală, nu a degenerat într-o busculadă verbală, derulată la volum maxim, plină de etichete, epitete și critici? De câte ori nu ai fost foc și pară pe partenerul de viață/cuplu doar pentru că, să spunem, nu și-a spălat chiuveta după bărbierit și după ”bibilitul” bărbii? A fost suficient să ridici tonul. El ți-a întors critica printr-o alta, de apărare, gen ”iar mă toci mărunt!”. I-ai răspuns cu năduf ”m-am săturat să spăl după tine! Nu sunt menajera ta!”. Apoi, după vorbe, potopul! Ai argumentat și contraargumentat de la Anna la Caiafa! Tot trecutul încărcat de mânie și frustrări multe sau mărunte s-a proțăpit între voi ca o stâncă întunecată și colțuroasă. Să o escaladați ”again and again” presupune consum emoțional din ce în ce mai mare, deci epuizare psihică și fizică.
Ei, da. Suntem ființe emoționale. Asta nu e o noutate. Și suntem balcanici și temperamentali. Știm și asta și temperamentul nu ține loc de scuză. Subconștientul colectiv al românilor dospește veacuri de obidă și de violență verbală și fizică. Moștenim și perpetuăm o genă a furiei manifeste.
Ne trezim că reluăm în conflictele/dezacordurile cu partenerul nostru, expresii auzite în certurile părinților noștri! La fel și epitetele! Oooo, epitetele sunt poezie curată! Evidențiem toată panoplia zoologică autohtonă și toată chintesența bolilor mintale ale începutului de secol XX. O să spui că, nu, tu nu ai auzit niciodată din gura partenerului tău vreun cuvânt de ”deochi”. Te cred pe cuvânt. Până la finalul acestei existențe e cale lungă și s-ar putea să trăiești și ”netrăitul”. De aceea iubesc vorbele de duh ale neamului: ”Te vaccinezi și-ți trece”. În fond, ” tâmpitule” sau ”vacă” capătă, în timp, valoare de alint.
Ce este furia?
O stare/reacție emoțională negativă greu de stăvilit, deci de gestionat. Furia blochează cogniția, iar argumentele pot să o amplifice, pentru că emoționalul e la putere. Poți să o dezactivezi tot cu o emoție, dar pozitivă:
EA
– Iar conduci … neatent! Concentrează-te! Vezi că vine ăla din față cu viteză! Ce naiba faci! Decelerează! M-am săturat să mă zdruncini ca pe un sac de cartofi! Ești prea impulsiv! Până o să ți-o iei de la vreun nevrotic! Coboară si-ți trage una!
EL
– Te iubesc. Ești dulce când te enervezi! Te iubesc! Ești în siguranță!
Este reacția/atitudinea ideală, funcțională 100%. Se poate obține … prin exercițiu. De voință, la început.
FOLLOW ME
Cum se naşte furia?
Din orice situație de disconfort major, repetată în timp. Din copilărie. Din adolescență, din experiența maturității. Un cuvânt scos din context și fără încărcătură jignitoare poate să fie factorul declanșator al mâniei și, mai apoi, al furiei. L-ai auzit cândva și, în acel context, demult uitat, refulat, ai reacționat emoțional: a durut. Poate că nu ți-a fost adresat. Te-a durut pentru că exact acel cuvânt ți-a trezit, de ce nu, o emoție de vină, pentru că nu ai intervenit, nu ai ajutat/susținut moral acea persoană sau pe tine însuți/însăți. Acel cuvânt l-ai auzit și azi, iar reacția emoțională a fost dublă ca intensitate și a declanșat blocajul, durerea emoțională de atunci.
Se mai naște în interiorul relației de cuplu, din așteptări trădate, neîmplinite, din frustrări strânse și neîmpărtășite, din sentimente de rușine sau de vină.
Este o reacție emoțională moștenită sau/și dobândită. Nu știi, de la început, ce se ascunde în spatele unei reacții de furie. Gelozia ascunde teama de abandon și frica de singurătate sau de neiubire. Banii sunt apanajul unui complex al puterii. Curățenia compulsivă poate ascunde o teamă fundamentală sau un complex de inferioritate sau … chiar mânia reprimată. Un pas important este să afli ce declanșează această furie. Să accepți furia asta, să-i înțelegi mecanismul și destructurezi conținutul, înfruntând-o. Se va menține în câmpul conștiinței un timp, apoi se va dezactiva treptat, până la dizolvare.
Furia vine la pachet cu sindromul premenstrual pentru că, înainte de ciclul menstrual se modifică dinamica unor hormoni din glanda hipofiză. Este util ca bărbatul să știe că te afli într-o perioadă mai reactivă, culpa fiind hormonii. Bărbatul va accepta faptul că nu el este capul răutăților, deci nu o va lua ”personal”.
Încărcătura emoțională negativă a unuia o declanșează și o întreține pe a celuilalt. Doi oameni care sunt legați afectiv sunt doi oameni senzitivi. Își preiau unul altuia stările emoționale. Și le manifestă, ca atare, instantaneu.
Un om furios este un om neînțeles. Neiubit. Neacceptat. Mai întâi de SINE. În orice doză constantă de furie se ascunde și un pic de infantilism, de imaturitate. De fapt, în furie există, mai mereu, un COPIL rănit. Dureri timpurii nevindecate încă. Și strigăte de ajutor.
Desigur, avem la îndemână strategii de corecție/fentare a comportamentului furios/mânios. Din păcate, aceste strategii nu vindecă și dureri din trecut, nu înlătură cauza, factorul care întreține reacția. Emoția pătimașă trece, pe moment, dar va continua să se manifeste mediu sau acut și în viitor.
Modele de lucru cu mânia și furia:
- Apreciază calitatea minții tale de a găsi acul în carul cu fân, adică o cauză reală (sau mai multe) care a generat conflictul. Înțelegerea ”miezului” conflictului este un pas spre acceptare și iertare. În tine sau la partenerul (a) ta.
- Nu pune pe umerii lui (ei) povara nemulțumirii tale, numindu-l pe el/ea țapul ispășitor. E mai simplu să comunici asertiv. Acea sintagmă neinspirată ”Nu ești în stare să mă înțelegi! Nu te interesează deloc ce simt?” – o poți înlocui cu ”Mi-aș dori să înțelegi ce simt, m-ar ajuta faptul că tu înțelegi”! Sau vorbindu-i la persoana I: ”Nu-ți pasă de mine!” cu ”Mă simt ca și cum aș fi a nimănui/nu aș mai fi înțeleasă și/sau iubită”. Pare complicat, dar exercițiul e mama învățăturii. Sarcasmul sau critica amplifică mânia.
- Dacă te înfurie faptul că nu TU ai ultimul cuvânt, atunci e cazul să afli că, ei bine, DA, nu trebuie să ai întotdeauna dreptate. Că ești imperfect. AI VOIE SĂ GREŞEŞTI! Acceptă și că dreptatea poate să fie în tabăra adversă și … CERE-ŢI SCUZE! ”- Iartă-mă!” Cuvântul magic care anulează reacții emoționale negative viitoare. Adică certuri ”nervertebrate” în care ești oricum, dar nu onest, nu demn ! Ești oricum, dar nu vertical.
- Practică ascultarea activă. Printre sarcasme, plângeri sau invective, pâlpâie o realitate subiectivă care s-ar putea să te pună pe gânduri. Reflectează la adevărul din interiorul cuvintelor și la realitatea de dincolo de cuvinte. Lasă-l pe el/ea să fie oglinda ta. Cum se prezinta reflecția aceasta? Ce-ți comunică despre tine? Nu neapărat despre el/ea.
- Nu e momentul să amplifici conflictul. Dacă ești pe punctul de a răbufni, ia o ”piua”, o pauză, adică. Ieși, eventual, din încăpere, cu sau fără avertisment. Codul de avertizare îl decideți împreună atunci când sunteți calmi. Mărturisesc că nu sunt mai brează (e terapeutic ce spun): deunăzi am folosit … dopuri de urechi. Îl avertizasem înainte. Nu s-a simțit lezat. Mi-a mulțumit după momentul ”tenebros”. Și i-am ascultat păsul când s-a calmat. Știa deja că va fi AUZIT. Și ÎNŢELES. şi IERTAT.
Și nu ignorați beneficiile unui conflict sănătos (extrema înseamnă patologie): duce la dezvoltare și evoluție, prin înțelegerea și acceptarea cauzei care a dus la starea emoțională negativă și implicit la conflict. Furia e sănătoasă dacă este manifestă. Orice control/reprimare/refuz/negare înseamnă și mai mult consum psihic și mai înseamnă somatizare, adică îmbolnăvirea aparatului cardio-respirator sau boală autoimună sau cine știe ce afecțiune incurabilă.
Țipă dacă este necesar. Nu e civilizat, dar e sănătos. Nu avem gena japonezilor și nici cultura și civilizația lor. ZEN-ul e incompatibil cu patima neaoșă.
ADN-ul nostru are altă ancestralitate și alt cod al fericirii și al calmului desăvârșit: IUBIREA.
Dana Dumitra Dumitrache, Psihoterapeut
