Astăzi este o zi specială pentru prietena mea, Gabriela Vrânceanu Firea. Tzari, mezinul familiei sale împlinește un anișor. Deși este foarte ocupată, Gabi a acceptat să ne scrie câteva gânduri despre ce a însemnat venirea lui Tzari în viața sa și a soțului ei, Florin Pandele.
Gabriela Vrânceanu Firea:
David Petru ne face fericiți în fiecare zi, de când s-a născut. Pe 20 mai anul trecut venea pe lume, în jurul orei 11 și, de atunci, deși este cel mai mic membru al familiei, a devenit centrul universului nostru. Ceilalți băaieți ai noștri sunt foarte mari și înțelepți așa că acceptă cu bucurie să ne facem programul după mezin.
Tzari, pentru că noi așa îi spunem, este o fire foarte energică, nu stă locului o clipă, aproape merge singur nesusținut și cântă toată ziua. Noi îl tachinăm că va deveni preot și va cânta Sfânta Scriptură sau tenor de renume european:)).
Este și foarte ambițios: nu s-a lăsat până nu a parcurs, fără ajutor, pe piciorușe și fără premergător, distanța de la un capăt al camerei până la celălalt.
Ne bucurăm pentru că Tzari este foarte prietenos atât cu adulții, cât și cu toți copilașii mai mari sau mai mici. L-am învățat de mic cu societatea și se pare că asta este la baza caracterului său prietenos. Nu este foarte pretențios nici la mâncare. Îi place aproape orice, dar are și câteva preferințe: piure de dovleac, de brocoli sau, la desert, fructe pasate ( banane, mere, mure). Nu prea se dă în vânt după sucul de morcovi, dar îi place cel de ananas și caise(bio).
Tzari ne-a schimbat foarte mult viața : Florin este specialistul în băiță și masaj, mama are grijă toată ziua de el cât suntem la serviciu, iar eu dorm cât pot de mult cu el, pentru a se odihni și mama. Încercăm, fiecare în parte, să petrecem cât mai mult timp cu el pentru că ni l-am dorit atât de mult și Dumnezeu ne-a auzit rugăciunea, fapt pentru care îi suntem recunoscători…
FOLLOW ME
Pască fără aluat 🥮 Rețeta asta se face extrem de ușor, de asta o aleg de fiecare dată. INGREDIENTE: ✨ 90 grame făină
✨ 75 grame griș
✨ un praf de sare
✨ 750 grame brânză dulce
✨ 675 grame smântână
✨ 6 ouă
✨ 6 linguri de miere
✨ coaja rasă de la 2 lămâi bio
✨ esență de vanilie
✨ esență de rom Într-un blender, pune ouăle, esența de vanilie și rom, mierea și coaja de lămâie și amestecă-le. Adaugă apoi ingredientele uscate (făina, grișul, praful de copt și sarea), iar după ce se omogenizează cu restul ingredientelor, încorporează și smântâna și brânza dulce. După ce le mai mixăm o dată, compoziția e gata de pus la cuptor la 180 de grade, pentru aproximativ 90 de minute. Voi faceți Pască de Paște? 💛
De ce mergem atât de des în Dubai?🌞 În 2014 am descoperit Dubaiul și a fost dragoste la prima vedere. Ne-am dat seama imediat că este destinația de vacanță perfectă pentru noi. Aici am găsit tot ceea ce căutam și orice familie cu copii apreciază: confort, siguranță și o mulțime de activități și atracții turistice. Iată care sunt principalele 5 motive pentru care noi iubim vacanțele la Dubai/ Abu Dhabi: 💫Siguranță și confort: Deși păstrează aerul fascinat al lumii arabe, Dubaiul este un oraș turistic foarte civilizat și curat, unde știm că nu vom întâmpina probleme. Indiferent de hotelul în care ne-am cazat, am avut camere curate, locuri moderne și plaje îngrijite. 💫Zbor direct: Spre deosebire de alte destinații exotice, către Dubai avem zbor direct de la Aeroportul Otopeni, așa că nu trebuie să ne facem griji pentru escale. Durează aproximativ 5 ore, ceea ce este la limita suportabilității pentru copii. 💫Vreme perfectă: Suntem o familie care iubim vacanțele exotice. Ne place să ne bronzăm la soare, să simțim briza oceanului, să stăm la plajă cu picioarele în nisip fin și să ne bălăcim în apă curată. În plus, nu trebuie să ne facem griji în după-amiezele toride, pentru că aici avem la dispoziție o mulțime de activități interioare, iar clădirile au aer condiționat. 💫Diversitatea activităților: În Dubai nu ne plictisim niciodată. Orașul oferă atracții atât pentru adolescenți greu de impresionat, cât și pentru micuți curioși și plini de energie. Abia aștept să vă povestesc pe larg despre experiența fascinantă la SeaWorld, un acvariu uriaș în care intri și descoperi viața marină. Nicho a fost încântat de Grădina Zoologică, deoarece se află la vârsta la care este pasionat de animale, iar nouă ne-a plăcut Crystal, un spectacol Cirque du Soleil. 💫Mâncarea: Pentru mine, secretul unei vacanțe reușite este mâncarea bună. Probabil vă aduceți aminte cât de dezamăgită am fost de preparatele pe care le-am încercat în Bali și Egipt. În schimb, Dubaiul nu m-a dezamăgit niciodată. Mâncarea este pe toate gusturile, proaspătă și savuroasă, iar prețurile sunt asemănătoare. În acești 8 ani de când l-am descoperit, Dubaiul a devenit orașul la care ne întoarcem