Dezvoltare personală – comportamente constructive
Fiecare dintre noi avem vise pe care le construim cu mult entuziasm şi pe care de abia le aşteptăm să se materializeze. Însă, până la rezultatul final apar anumite piedici care, de cele mai multe ori, au a face chiar cu noi, cu modalităţile noastre greşite de abordare, pe drumul acesta al materializării. Teama de eşec este un autosabotor major. Este un subiect care, cu siguranţă, vă este cunoscut, pentru că, măcar o dată în viaţă aţi experimentat teama aceasta.
Însă, am avut plăcerea să stau de vorbă cu Mia Levitt Frank – coach şi psihoterapeut Adlerian, formator în cadrul programului de coaching adlerian derulat în România în parteneriat cu Centrul Internaţional pentru Resurse şi Formare Alfred Adler. Am aflat lucruri cu adevărat utile care mi-au schimbat perspectiva de a gestiona temerile personale. În materialul de mai jos vorbim, despre un concept adlerian, universal valabil, numit „gardienii noştri” . Sunt informaţii care vă vor ajuta să reflectaţi asupra modului de abordare al propriilor acţiuni sau scopuri, iar mai apoi, să valorizaţi ceea ce aţi aflat despre voi înşivă, la nivelul gardienilor, adică al sabotorilor mentali, prin comportamente alternative, constructive.
„Când o persoană se teme de eşec sau se teme de posibilitatea de a face ceva ce nu va fi perfect/excelent/cel mai bun lucru din domeniu (ambele opţiuni ducând la „pierderea simţului de valorificare”) – apare posibilitatea ca această persoană să creeze gânduri şi idei diferite şi creative pentru a se proteja de pericolul de devalorizare sau de apariţie a sentimentului că nu merită.
Atunci când un individ poartă o conversaţie sau un dialog intern, care îi reflectă ideile sale unice, în fapt putem spune că îşi recunoaşte vocea interioară”- acesta este răspunsul pe care l-am primit atunci când am întrebat ce sunt gardienii. În Coaching-ul Adlerian numim aceste voci „gardienii” noştri sau “paznicii”, a precizat Mia. „Gardienii” noştri apar sub diverse profiluri, forme, cuvinte şi propoziţii. „Gardienii” au tendinţa de a fi creativi, sofisticaţi şi eficienţi.
Conform teoriei Adleriene, scopul tuturor comportamentelor şi implicit al fiecărui comportament în direcţia evitării sau amânării este, în esenţă, nevoia de a avea grijă sau de a proteja propriile sentimentele de stimă de sine şi auto-valorificare. Conform lui Adler, „gardienii” noştri ne asigură protecţia stimei noastre de sine, împotriva ameninţărilor pe care le întâlnim în sarciniile vieţii.
Am rugat-o pe Mia să ne dea si câteva exemple ale vocilor acestor gardieni. Sunt sigură că îi veţi recunoaşte şi voi acum:
”De ce ar trebui măcar să încerc sau să încep, se pare că oricum nu reuşesc să termin lucrurile… .”
”De ce să încerc această nouă afacere, nu există bani/viitor în acest domeniu… .”
”Nu ai timpul să faci asta, chiar eşti foarte ocupat!”
”Poate că nu îţi doreşti asta cu adevărat… .”
”Cu siguranţă sunt alţii care pot să facă asta mai bine decât tine… .”
FOLLOW ME
Ceva comun tuturor vocilor este încercarea (nereuşită) a gardienilor de a menţine individului propriul sentiment de valoare şi suficienţă.
De ce nereuşită?
Deoarece a te opri de la realizarea unui lucru nu este metoda prin care construieşti încrederea în propriile forţe, stima de sine şi un sentiment de valoare.
Fiecare voce asemănătoare cu cele citate mai sus, are scopul de a se asigura că individul nu porneşte într-o călătorie a schimbărilor, nu crează mişcare, nu merge în direcţia realizării unui lucru care ar putea eşua sau nu expune individul ca fiind o persoană… mai puţin decât perfectă!
De îndată ce ne recunoaştem gardienii, ce putem face pentru a avansa?
„În coachingul Adlerian ne invităm clientul să poarte un dialog cu aceste voci. În mod alternativ punem întrebări precum: Cât de mult ai nevoie de această protecţie? Câtă putere vrei să-i acorzi gardianului acesta să exercite asupra ta? De ce anume te păzeşte? Ce alte metode mai ai pentru a te proteja (în afară de a nu genera acţiune)?”
Aşa ar putea să arate într-un proces de coaching .
Un client lucra la dezvoltarea unui program pentru un proiect profesional. În urma unei conversaţii despre planificare a apărut următoarea discuţie:
Client: „Temerile şi îndoielile reapar. Mă tem din nou să încep acest proiect, poate că este prea mult pentru mine.”
Coach: „Ce vrea acest gardian de la tine, când îţi spune că poate nu este potrivit pentru tine?”
Client: „El vrea ca eu să mă simt în siguranţă şi să nu înfrunt dificultăţi sau poate chiar eşecul.”
Coach: „Și cât de în siguranţă te simţi când continui să amâni proiectul?”
Client: „Nu mă simt în siguranţă. Mă simt ca un ratat pentru că nu încerc.”
Coach: „Ce anume ai vrea să-i spui gardianului chiar acum?”
Client: „Că nu mă ajută foarte mult, chiar dacă ştiu că are intenţii bune.”
Coaching-ul Adlerian nu percepe aceşti gardieni ca fiind buni sau răi. Intenţiile lor sunt întotdeauna bune (să aibe grijă de noi, să ne vegheze, să ne protejeze sentimentul de valoare). De multe ori avertizarea pe care o auzim este importantă şi merită atenţia. Până la urmă, aceşti „gardieni” ne însoţesc de mulţi ani. Cu toate acestea, uneori îşi iau slujba mult prea în serios şi ne împiedică să avansăm în direcţia în care vrem să mergem. Acesta este momentul în care vrem să ne uităm la gardieni şi să purtăm o conversaţie curajoasă cu ei.”, mi-a explicat Mia cu multă răbdare.
Mia Levitt Frank, coach şi psihoterapeut adlerian este formator în cadrul programului de coaching adlerian derulat în România în parteneriat cu Centrul Internaţional pentru Resurse şi Formare Alfred Adler. Informaţii despre programul de coaching adlerian puteţi găsi aici: PROGRAMUL DE COACHING ADLERIAN
Centrul Internaţional pentru Resurse şi Formare ALFRED ADLER îşi propune să fie un ambasador dedicat principiilor adleriene, să fie un pol al resurselor de dezvoltare profesională continuă şi de dezvoltare personală pentru a sprijini o dezvoltare holista a oamenilor şi o evoluţie pozitivă a societăţii. Viziunea Centrul Internaţional pentru Resurse şi Formare ALFRED ADLER este de a crea spaţiu pentru o comunitate care împuterniceşte oamenii cu resurse pentru o viaţă liberă, responsabilă şi conectată. Ramona, Adina şi Andi, fondatorii centrului, vă invită să exploraţi activităţile Centrului pe pagina web: CENTRUL INTERNAŢIONAL PENTRU RESURSE ŞI FORMARE ALFRED ADLER