Horoscopul sănătății în 2015 în funcție de zodie

Sănătatea noastră trebuie să fie întotdeauna o prioritate! 

Iar dacă mai aflăm și cum ne este influențată și guvernată starea de sănătate de către planete, unele fiindu-ne prietene, altele declarându-se adversare, cu atât mai bine!

Cristina Demetrescu deține acest meșteșug al astrelor și ne creionează impecabil fiecare zodie în parte, din punct de vedere al sănătății.

Sănătoși să fim că restul vine de la sine!

Berbec. În primă fază, tocmai pentru că pleacă de la gradul zero berbec, această zodie a fecioarei este exact acolo, în zona sănătății, pentru berbeci și  în prima parte a anului trebuie să fie mai atenți la erorile medicale, sa nu se grăbească, mai bine, cu anumite tratamente și  să nu-și administreze medicamente singuri. Din partea a doua a anului, mai precis din luna august încolo, poate să găsească o serie de soluții de vindecare, chiar vorbind despre boli vechi, boli cronice, cum ar fi sinusurile, vederea, anumite probleme abdominale, gastro-intestinale. Berbecul va avea, oricum, un an 2015 mai bun în ceea ce privește starea de sănătate, însă, mare atenție să nu ia decizii radicale în prima parte a anului, când s-ar putea sa se greșească foarte mult, mă refer la diagnostice puse greșit, afecțiuni tratate greșit.

 

FOLLOW ME

Taur. S-ar putea să aibă nevoie de mai multă energie, să substituie
problemele pe care le are, și spun asta pentru că,  aici,  taurul s-ar putea sa stea mai puțin bine din punct de vedere medical. Există și o serie de eclipse (lecții karmice și spirituale), undeva în martie, aprilie și septembrie,  pentru taur. Și trece printr-o perioadă în care un aport de energie, chiar și din punct de vedere spiritual trebuie, mai ales taurii care sunt trecuți de o anumită vârstă, să încerce să se ajute cumva, să nu ducă bolile pe picioare! Și există, într-adevăr,  posibilitatea de a găsi remedii autentice pentru problemelor lor. Luna septembrie, însă,  zic eu că este foarte critică! Să nu ia decizii majore privind intervențiile chirurgicale. Acolo unde se taie si nu se mai poate repara nimic.

 
Gemeni. Gemenii termină, acum, la sfârșit de an 2014, o perioadă grea, care a ținut cam  doi ani și ceva, poate chiar mai mult, în anumite cazuri, și care le-a afectat sănătatea și a generat niște funcții mai puțin bune organismului lor. Din păcate, undeva, între luna iunie și  luna septembrie 2015, aceste probleme, acolo unde nu au fost vindecate în totalitate, ar putea reapărea.
Vorbesc despre boli mai serioase. S-ar putea să apară și risc de operații în 2015, în ceea ce îi privește pe gemeni. Dacă este vorba de a le soluționa, de a ale finaliza, atunci mai bine să meargă pe această cale.

 

Rac. Racii trebuie să învețe despre bolile lor, să devină mai înțelepți.
Aș spune că unii raci chiar se apucă serios să-și studieze problema medicală. Poate, mulți vor fi atrași chiar de medicină sau, poate, vor fi atrași de medicina alternativă de data aceasta.
Au la dispoziție cam doi ani și ceva de cunoaștere, de învățare. Orice boală, pentru Rac, ar putea să reprezinte o lecție de viață. Este și ceea ce ar trebui să-i conducă pe unii, vorbesc chiar și de racii mai tineri, spre studiul medicinei sau spre psihologie, spre preocupări înalte și să fie, cumva, meniți sa-i ajute pe ceilalți.
Leu. În ceea ce îi privește pe Lei, în prima parte a anului trebuie să fie atenți la problemele dentare. Anul 2015 va conduce spre rezolvarea multor probleme de sănătate pe care le au leii.
Luna iulie, pentru Lei, poate să fie puțin critică, acolo unde sunt probleme acute de sănătate, care ar putea necesita niște intervenții puțin mai radicale. Nu vorbesc doar de operații, vorbesc de niște tratamente, cumva, complexe și asumate. În rest, anul pare să fie bun pentru Lei pentru că și Jupiter, cea mai bună planetă, este în leu, cel puțin pana în luna august. Motiv pentru care, zic eu, că  sunt protejați de o energie buna. Mai ales acei Lei care se canalizează spre sport și spre mâncare sănătoasă. Este important să nu se facă anumite excese. Sunt unii care trec prin niște regimuri alimentare radicale, care nu întotdeauna sunt benefice pentru organismul lor.
Fecioara. În ceea ce privește zodia Fecioarei, foarte bun anul va fi pană în august, pentru vindecare. În primele luni ale lui 2015 este o perioadă optimă pentru tratamente.
Pentru găsirea unor medici compatibili cu acele Fecioare care au probleme de sănătate. Chimia creată între medic și pacient va genera un rezultat și mai bun. S-ar putea, după o perioadă in care Fecioarele bolnave nu mai vedeau neapărat o soluție, vorbesc despre afecțiuni cronice, să găsească remedii viabile! Mă gândesc chiar la  posibilitatea existenței unor vindecări miraculoase, de ce nu! Unii oameni se pot vindeca și prin credință.

 

Balanța. Dacă vorbim despre zodia Balanței, primele luni ale anului, mai precis până în august, avem tranzite proaste. Posibile erori medicale, posibile efecte adverse ale unor medicamente, fie luate după ureche, fie prescrise greșit. Din august încolo lucrurile se schimbă, în sfârșit, după o perioadă ceva mai lungă de timp, vorbesc despre o perioadă care a început undeva în 2007 și se finalizează  cu bine 2015. Jumătatea anului viitor vine soluții de vindecare. Și spun asta pentru  că avem destinul în semnul Balantei. În momentul  care Balanțele nu au găsit un remediu, este bine să-l caute,  poate,  pe mai multe planuri. Să caute medicul potrivit, sa caute cauza problemei! În acest mod vor apărea soluțiile de vindecare! Asta, probabil, că vor rezolva Balanțele în 2015.

 

Scorpion. 2015 poate să aducă și ceva probleme pentru semnul Scorpionului.
Pentru el, eclipsele stau în zona sănătății în lunile martie, aprilie și septembrie. În luna septembrie, din nou vorbim de o situație care, odată luată o decizie greșită,  s-ar putea, cumva să se lase cu consecințe nedorite. Este vorba de afecțiuni pe coloana vertebrală,  poate  și pe aparatul urinar. Trebuie să caute soluții medicale. Scorpionul este o zodie foarte rezistentă și, în general,  își duce  bolile pe picioare, până când ajung într-un punct terminus. 2015 nu este cel mai bun an în ceea ce îi privește, din punct de vedere medical. S-ar putea ca mulți dintre ei să acuze tot felul de incidente, accidente, operații venite peste noapte, apendicite. Genul de probleme medicale bruște, pe care nu le anticipează.

 

Săgetător. Pentru Săgetător, între iunie și septembrie, revine acel Saturn pe zona sănătății, care le-a cam dat de cap în ultimii doi ani. Cred că tot anul ar trebui să fie mai precauți, având în vedere ca această planetă revine în acest punct. Este vorba doar de trei luni, dar să nu spună hop, pana n-au sărit gardul. Mai ales cei care au fost diagnosticați, știu eu, cu boli cronice,
cu boli de ficat, cei care ar trebui să țină anumite regimuri, mai ales că săgetătorul este o zodie foarte gurmandă și nu acceptă foarte ușor anumite restricții sau schimbarea stilului de viață.

 

Capricorn. Pentru Capricorni pot interveni unele semne ale bătrâneții. Bărbații tineri se pot confrunta cu probleme de calviție. Unele dintre femei vor fi, poate, deranjate de faptul că albesc sau că le-au apărut noi riduri. Important este să nu se amplifice stările emoționale generate de aceste realități naturale omului în relația cu timpul. Probleme mai serioase pot apărea la capricornii care sunt mai în vârstă. Ar putea să existe și o perioadă de spitalizare pentru ei. Problemele trebuie luate din pripă. Totodată,  în cazul capricornilor pot exista ceea ce generic numim  concedii medicale. Aș spune că, mai degrabă,  femeile  Capricorn care vor naște sau au născut și stau acasă, în concediu pre și post natal vor beneficia de un  certificat medical.

 

Vărsător. Pentru Vărsători primele luni ale anului ar putea să fie critice în ceea ce privește unele toxiinfecții alimentare. Să aibă foarte mare grija ce mănâncă! Le sugerez să încerce să facă un sport. Să nu țină neapărat în interiorul lor anumite probleme care le pot cauza ulcere. Nu este un an semnificativ, pentru vărsători, din punct de vedere medical. În anumite circumstanțe, și vorbesc despre vărsătorii mai în vârstă, s-ar putea să se trezească în situația în care  le-au fost prescrise un set prea mare de medicamente. Trebuie sa încerce și metode alternative de vindecare pentru că, la un moment dat, organismul s-ar putea să clacheze de la atâtea medicamente.

 

Pești. În ceea ce îi privește pe Pești, prima parte a anului 2015 este foarte bună pentru sănătate. Pestele, oricum,  este o zodie care are a face cu planul medical. El pare preocupat să găsească soluții chiar și dincolo de granițele țării. Pot apărea, pentru Pești, asemenea tipuri de deplasări, în interesul sănătății sale. Sau vor beneficia de medicamente importate, doar pentru a găsi cea mai eficientă metodă de tratament. Peștii care au probleme medicale, cu siguranță, în prima parte a anului vor găsi soluții pentru acestea: medici, tratamente, sfaturi. Câteodată, nici nu te gândești de unde poate să vină o soluție medicală, cu atât mai mult, cu cât nici  nu-ți pui problema că o vei găsi.

An Nou Fericit!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.