„Dragă jurnal,
Pare o zi obișnuită de iarnă. M-am trezit cu același gând: să pregătesc copiii de școală și apoi să mă apuc de muncă. E o liniște rară în casă (prea liniște, poate?). Știu că nu va dura mult. În câteva minute, voi fi prinsă în vâltoarea unei dimineți aglomerate.
Din camera lui Nicho aud „Am nasul înfundat, nu pot să respir!”. A răcit iar. Fix când mă bucuram că a scăpat de la începutul grădiniței până acum. Suntem obișnuiți. La doar 6 ani, Nicho are un talent extraordinar de a răci și a face otite. Fiecare vizită la doctor face parte din drumul nostru de învățare. Aici îmi dau seama cât de importantă este sănătatea noastră. De aceea, asigurarea de sănătate pentru familia mea este ceva la care nu fac niciodată rabat. Știu că, în cazul în care apar urgențe medicale, avem acces la servicii medicale de calitate. Eu am ales Asigurarea medicală integrală de la Groupama, care ne oferă acces la consultații rapide, investigații medicale și tratamente fără costuri suplimentare. În astfel de momente, să ai o soluție deja pregătită face toată diferența.
Îi fac repede un ceai de ghimbir, arma mea secretă pentru imunizare, anunț la grădiniță că nu ajungem astăzi, îl mai las să stea în pat și mă duc să fac micul dejun pentru Alesia.
Fiica mea mijlocie este deja o domnișoară în devenire, iar provocările cu adolescența au început. Este în gimnaziu și sunt atât de mândră de ea. Începe să-și contureze personalitatea și este clar că asta vine la pachet cu un amestec de emoții și decizii importante. TREBUIE să fiu pregătită pentru orice și să o am mereu grijă de ea. Atunci când ai o familie mare, fiecare pas este important, iar siguranța căminului nostru și a sănătății noastre reprezintă un colac de salvare. Gândindu-mă la Alesia și la faptul că va deveni o tânără adultă, îmi doresc ca toate alegerile ei să fie sprijinite de un mediu stabil și sigur. Nu știm încă ce facultate vrea să urmeze pe viitor, dacă va fi în România sau în străinătate, însă știu că noi o să îi oferim suportul financiar necesar unui început în viață cu Asigurarea de viață cu economisire pentru copii.
Pun ouăle la fiert și mintea îmi zboară… Oare Alex ce face? Deja a plecat la școală. E în clasa a 12-a și se află într-o perioadă extrem de importantă din viața lui. După Bacalaureat, se va confrunta cu una dintre cele mai mari decizii – ce va face mai departe? Se gândește NON-STOP la facultate, la ce va alege și la cum va înfrunta provocările care vor veni. Vreau să fiu alături de el în această perioadă și să-l sprijin, să-l încurajez să-și urmeze visurile, dar, totodată, știu că este nevoie de o siguranță financiară pe termen lung. Și pentru el, ca și pentru Alesia, am ales Asigurarea de viață cu economisire pentru copii, pentru ca fiecare dintre ei să își poată urma visurile.
În fiecare zi, sunt recunoscătoare pentru faptul că avem grijă unii de alții și că am luat măsuri pentru ca familia noastră să treacă cât mai ușor peste situațiile neprevăzute. Fiecare dintre noi are nevoile și provocările sale, iar asigurările sunt modul prin care ne putem asigura că nu vom fi luați pe nepregătite.
Să fim mereu în siguranța este una dintre cele mai mari dorințe ale mele, iar acasă ne simțim cu toții cel mai bine. Locuința noastră este asigurată nu doar pentru situații extreme, cum ar fi incendiile sau inundațiile, ci și pentru reparații urgente care pot apărea din senin. Mă gândesc la Nicho, Alesia și Alex și la cât de important este să le oferim un viitor sigur, iar eu, ca mamă, trebuie să fiu gata pentru orice situație.
Gata visarea. Noroc că nu am filmări azi. Mâine voi fi toată ziua pe drumuri. Asigurarea de locuință mă face totuși să stau liniștită când nu sunt acasă și nu pot să supraveghez totul. Fie că plecăm în vacanță sau sunt plecată cu treabă, știu că orice problemă legată de casă va fi gestionată fără bătăi de cap.
Ziua mea continuă cu muncă, mailuri, apeluri, întâlniri pe Zoom. Vreau să fiu un exemplu pentru copiii mei – o femeie care lucrează și este independentă poate fi o mamă dedicată.
Seara, când toți copiii se întorc acasă, casa se umple de râsete și de povești din timpul zilei. Nicho deja se simte mai bine, Alesia îmi cere sfaturi pentru teme, iar Alex vine cu capul plin de gânduri despre viitorul său și eu mă simt împlinită că am o familie minunată. Toate aceste momente de liniște și bucurie sunt posibile pentru că, în spate, am ales asigurările potrivite.
Le-am găsit pe toate la Groupama. Fie că este vorba de asigurări de sănătate, de viață, de locuință sau de călătorie, ele sunt concepute să ne ofere liniște și siguranță. Mi-a plăcut că putem personaliza pachetele în funcție de nevoile fiecăruia dintre noi. Știu că, indiferent ce ne rezervă viitorul, am făcut tot ce era necesar pentru ca familia noatră să fie în siguranță.
Așadar, dragă jurnal, închei o zi plină.
Mulțumesc că m-ai ascultat.”