Nașterea în pandemie și sfaturi pentru primele luni acasă cu bebelușul

Duminica trecută s-au împlinit 2 ani de când s-a născut Nicholas. Așa cum am mai povestit, am avut o naștere ușoară, iar Nicholas a fost cumințel încă de dinainte să vină pe lume, pentru că l-am rugat mult, mult de tot, să vină pe lumea ziua, nu noaptea. Noaptea e pentru dormit. Plus că îmi doream ca frații lui să poată să îl vadă cât mai repede, Alex să fie alături de mine, la fel și sora mea. Și totul s-a întâmplat exact cum avea nevoie să fie. Așa că îmi e greu să-mi imaginez cum ar fi fost să merg la spital singură, să fiu singură când nasc, să stau singură cu bebelușul în maternitate câteva zile, până când am voie să merg acasă și îl pot prezenta familiei… Ar fi fost un scenariu foarte trist.

Se pare, însă, că pandemia de coronavirus ne-a schimbat tuturor stilul de viață și probabil multe planuri de naștere pe care și le-au făcut proaspetele și viitoarele mămici din România.

Sarcina și nașterea în timpul pandemiei sunt influențate de măsurile de distanțare socială și de pericolul infectării cu noul virus, așa că nimic din ce am trăit eu nu ar fi fost posibil dacă Nicholas venea pe lume anul acesta.

Este pandemia un motiv serios de îngrijorare pentru viitoarele mămici?

Am dezbătut acest subiect printr-o discuție pe care am derulat-o live, pe pagina mea de Facebook, cu Dr. Oana Solomon – medic specialist obstetrică-ginecologie la Spitalul Elias, Claudia Deculescu – Moașă la Spitalul Elias și Regina Maria și Adriana Florica – Asistent Șef neonatologie la Regina Maria.

Ce s-a schimbat din martie până în prezent față de perioada de dinainte?

Singurul lucru care s-a schimbat pe urmărirea sarcinii este oarecum protecția. Mămica poartă mască, noi purtăm mască. Și cam atât, nu văd o mare diferență. Problema e la viitoarele mămici depistate pozitiv cu COVID-19. Ele au trebuit să meargă la maternități special destinate, dar unde au primit aceeași îngrijire ca și cum nu ar fi avut această infecție. O altă problemă ar fi aceea că tăticii stau în fața clinicilor, nu pot participa la controale, la naștere. Dar avem tehnologia la îndemână, putem trimite poze, filmulețe.
Chiar zilele trecute a venit la mine un tătic să îmi spună că el crede că e un tată rău pentru că el nu a venit niciodată să-și vadă copilul. I-am explicat că asta este situația generală acum și că îl va vedea acasă direct.” – Dr. Oana Solomon, medic specialist obstetrică-ginecologie la Spitalul Elias

Cum se desfășoară momentul nașterii în pandemie?

Ne gândim care e data cea mai probabilă a nașterii și încercăm pe cât posibil să testăm pacientele înainte cu câteva zile. Astfel încât să nu întâmpinăm probleme la internare, atunci când pacienta vine la spital cu contracții. Dacă reușim să facem asta și nu se declanșează nașterea înainte de data probabilă, totul decurge relativ ușor. Vine pacienta cu contracții, testul îl avem deja făcut, o ducem la sala de nașteri și ne comportăm fix ca și atunci când nu era pandemie. Cu excepția faptului că, din păcate, tăticii nu le mai pot fi alături fizic mămicilor. Partea cea mai dificilă e la pacientele a căror naștere se declanșează mai repede și nu avem testul. Atunci trebuie să respectăm niște protocoale. Pacienta este luată, dusă într-o sală de nașteri singură. Moașa trebuie să stea doar acolo, cu echipament, medicul intră doar cu echipament. Vine și momentul nașterii. Luăm copilul, îl ducem la neonatologie, stă separat până când iese testul mamei. Și mama, la rândul ei, stă într-o cameră separată până când îi iese testul. Dacă testul iese negativ, toate bune și frumoase. Mama se întâlnește cu copilul. Dacă, în schimb, iese pozitiv, sunăm maternitatea destinată să transferăm mămica și trebuie testat bebelușul. Dacă el iese negativ, pleacă acasă separat de mămică.” – Dr. Oana Solomon, medic specialist obstetrică-ginecologie la Spitalul Elias.

Ce mănâncă bebelușul când e separat de mama pozitivă?

Bebelușul mănâncă lapte praf până când mama va putea să-l alăpteze. Dusul la sân al unui bebeluș negativ de către o mamă pozitivă este un risc pe care nimeni nu vrea să și-l asume. Nici ca mama să se mulgă și să îi trimită biberon cu lapte nu e ok. Ar fi tot o formă de contact cu mama, o expunere la risc. Nu există riscul să îți pierzi lactația în această perioadă. Te poți mulge pentru a o stimula până la reîntâlnirea cu cel mic.” – Adriana Florica, Asistent Șef neonatologie la Regina Maria.

Ce se întâmplă cu copilul câtă vreme mama stă în spital?

Lăsăm la latitudinea familiei. Atâta vreme cât mama stă într-o maternitate suport COVID, bebelușul nou-născut poate să rămână la noi în maternitate, unde este îngrijit de personal medical specializat. De asemenea, poate pleca acasă unde să fie îngrijit de familie. Dar atenție, atâta vreme cât familia nu a intrat în contact cu mama pozitivă. Pot lua bebelușul acasă doar prezentând teste negative.” – Adriana Florica, Asistent Șef neonatologie la Regina Maria.

Sunt multe nașteri naturale sau cezariene în pandemie?

Eu, ca moașă, pot spune clar că sunt mai multe nașteri pe cale naturală în pandemie.” – Claudia Deculescu, Moașă la Spitalul Elias și Regina Maria

Da, așa este. Dacă testul nu este făcut, protocolul spune că nu i se poate face anestezie. Așa că cezariana iese din discuție. Însă multe mămici care ar fi optat pentru cezariană, dar nu s-a putut, au fost fericite la final că totuși au născut natural!” – Dr. Oana Solomon, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Se fac cursuri pentru părinți în perioada pandemiei?

Da, sigur. Se face ABC-ul Părinților, doar că în varianta online. Poate că nu este la fel ca înainte, când se mergea la curs și se simțeau altfel lucrurile decât în fața unui monitor. Însă e important că ele oferă o bază de informații foarte utile pentru părinți.” – Adriana Florica, Asistent Șef neonatologie la Regina Maria.

Se poartă mască pe toată perioada internării în spital?

Da, în mod clar. Peste tot. Și noi, ca personal medical, dar și pacientele trebuie să poarte mască. Pentru a evita orice risc. Știm că acest virus are o anume evoluție. Testul poate fi azi negativ și se poate pozitiva peste alte două zile. Tocmai de aceea, masca este o formă de protecție ce trebuie respectată.”, a încheiat Dr. Oana Solomon – medic specialist obstetrică-ginecologie.

Sfaturi pentru primele zile acasă cu bebelușul

În materialul live pe care îl puteți încă viziona pe pagina mea am discutat cu Adriana Florica, Asistent Șef neonatologie la Regina Maria și despre îngrijirea nou-născutului. Pentru orice viitoare mămică, chiar și la al 4-lea copil dacă ar fi, întrebările sunt inepuizabile.

Ce facem când ajungem acasă cu bebelușul?

Copiii nu au instrucțiuni de utilizare. În maternitate, mămicile sunt ajutate de asistente, facem băiță demonstrativă copilului, este prezent consultantul de alăptare, asistenta de neonatologie, vin multe informații deodată, iar mămicile abia când ajung acasă își dau seama câte sunt de făcut. E bine ca în ultima zi de maternitate mămica să încerce să facă toate lucrurile singură, să vadă cum se descurcă și, dacă are nevoie, să apeleze pe loc la specialiști, înainte să plece acasă.

Cum punem pampersul ca să nu afecteze bontul ombilicului?

În primul rând, ne asigurăm că avem măsura corectă pentru pampers, ținând cont de greutatea bebelușului (0-3 luni). Pe pachetul de scutece găsiți informațiile necesare.

Când punem pampersul, trebuie să fim atenți la buric, să lăsăm bontul în exterior și în felul acesta o să pice mai repede. Dacă scutecul vine până peste bont, este posibil, în special la băieței, să umezească scutecul și astfel bontul buricului să se usuce mai greu.

Nu este o regulă când trebuie să pice, unele sunt mai groase, altele mai subțiri. E important să știm că nu doare atunci când îl tăiem, pentru că nu are terminații nervoase. Trebuie să îl ștergem de 2-3 ori pe zi cu alcool sanitar sau cu comprese speciale din farmacie. Nu trebuie să exagerăm, să dăm cu baneocin sau betadină.

Au fost cazuri când pielea a fost arsă astfel, mai ales că multe mămici o și lasă acolo pe piele fără să o șteargă. Noi, adulții, la sălile de operație, aplicăm pe pielea mămicilor betadină, o lăsăm 2 minute să acționeze și apoi o ștergem. Baneocinul, la rândul lui, cu umezeala din pampers, face o crustă sub care se dezvoltă floră microbiană. Sunt mămici care nu fac baie bebelușilor până nu le cade bontul. E greșit. Copilul nu se scufundă cu totul în cădiță, astfel că bontul doar se umezește cel mult. Multe lucruri după naștere devin factori de stres pentru bebeluș: băița, că îi manevrăm, că îi înțepăm pentru vaccin, lumina.

Vezi aici cum faci băița bebelușului:

Masa bebelușului

Nu avem control asupra cantității de lapte la început. Dacă folosim și lapte praf, trebuie să stabilim clar mesele. Copii nu cresc ca la carte sau toți la fel.

E important să ținem cont de programul lui, și nu el de al nostru. Trebuie să fiți iubitori, dar stricți. Dacă facem excepții și îl luăm cu noi în pat o noapte, două, atunci el nu va mai vrea altfel. Apoi, copilul trebuie învățat că atunci când mâncăm trebuie să mâncăm și abia apoi ne jucăm. Dacă stă la sân, nu vorbim cu el în timpul acela, ca să înțeleagă că suntem la masă. Apoi ne iubim, scoatem aerul, importantă e poziția, să aibă spatele drept și să îl batem ușor pe spate.

Când se schimbă pampersul?

Pampersul se schimbă întotdeauna înainte de masă, zice la carte, pentru că dacă facem asta după ce a mâncat, este posibil să dea laptele afară din cauza mișcărilor. Verificăm nivelul urinei – noii pamperși au un indicator astfel, dacă e galben, e uscat, dacă e umed, devine din ce în ce mai albastru. Înainte mămicile spuneau că nu își dau seama dacă a făcut pipi sau nu și atunci cei de la Pampers au vrut să ajute în acest sens. În același timp, dacă a făcut pe el în timpul mesei, nu este ok nici să îl lăsăm cu pampersul până la masa următoare.

Ce facem ca să nu îi irităm fundulețul bebelușului?

Atunci când bebelușul are scaun spălăm fundulețul cu apă și săpun când schimbăm pampersul. Șervețelele sunt pentru momentele în care suntem în parc, în vizită, dar acasă folosim mereu apă și săpun. La fiecare schimbat de pampers dăm cu o cremă pentru funduleț. Unele sunt cu oxid de zinc (pot usca pielea), altele cu bepanten.

Sunt indicate bețisoarele de urechi?

Noi nu le indicăm. Bețișoarele sunt sterile până în momentul deschiderii. Chiar dacă sunt cu opritor, există pericolul să ducem germenele de la exteriorul urechii cât mai adânc înăuntru. Cel mai corect e ca, după baie, să ștergem capul prin masaj, nu frecându-l cu prosopul, ștergem pavilionul urechii cu prosopelul, cu scutecul, compresă sterilă. La vârsta lor (0-3 luni), conductorul auditiv este dispus altfel decât la adulți, astfel că să nu vă speriați că i-a intrat apă în urechi.

Cum scoatem aerul dacă a adormit la sân?

Există acest risc, dar sunt copii pe care îi puneți pe umăr, îi bateți ușor pe spate și nu se trezesc. Alții se trezesc, dar adorm înapoi. Putem folosi suzeta sterilă ca să adoarmă la loc, dar să renunțăm la ea la cât trebuie, atunci când ies dințișorii.

Care este poziția corectă de somn?

Niciodată copiii nu dorm cu fața în sus, trebuie să stea cu capul într-o parte. Noi în maternitate folosim păturicile ca un colăcel, astfel încât și corpul să fie puțin într-o parte.

Pot folosi biberoane anticolici de la început?

Da. Orice fel de biberon. Colicile sunt aerul înghițit și pe care nu reușim să îl scoatem. Biberoanele cele mai potrivite sunt cele pe care le acceptă copilul, nu cele pe care le vrem noi. Orice am face, copilul tot înghite aer. Dacă e un copil care plânge mult din cauza durerilor, puteți folosi accesoriile pentru colici. Important este să nu folosiți ceai pentru colici. Orice cantitate de lichid între mese îi va suplini din cantitatea de lapte pe care o va primi la masa următoare.

Cum îi curățăm năsucul?

Copiii trebuie toaletați în momentul în care au această nevoie. Dacă medicul spune că are nevoie, da îl aspirăm. Nu faceți însă aceste manevre doar de uzură, după fiecare băiță. Altfel agătați mucoasa sensibilă, face edem de mucoasă și nu mai poate respira. Ei pot scoate zgomote ciudate atunci când dorm, noi crezând că au secreții, însă în realitate mucoasa se usucă. Umiditatea trebuie să fie dublul temperaturii pe care o aveți în cameră. Acum, iarna, puteți pune pe calorifere niște vase cu apă și săruri.

Live-ul nostru a fost susținut de Pampers Premium Care – scutecul Recomandat de Societatea Română de Pediatrie, cu un design special pentru nou-născut și delicat cu pielea nou-născuților.

Pentru mai multe informații despre SARCINĂ, puteți accesa categoria JURNAL DE SARCINĂ de pe blogul meu și să citiți mai multe despre cartea mea. Iar AICI puteți citi mai multe despre cartea mea, 9 luni fără griji.

Pentru mai multe informații despre PRIMUL AN DE VIAȚĂ AL BEBELUȘULUI, puteți accesa categoria JURNAL DE BEBE. Iar AICI puteți citi mai multe despre cartea mea, 12 luni fără griji.

Sper ca aceste informații să vă fie de folos și să vă bucurați de fiecare moment alături de micuții voștri, #fărăgriji.

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.

Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?

  1. Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
  2. Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
  3. Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
  4. Sa te inscrii in grupul MAMICI SI COPII FERICITI

0 comentarii pe “Nașterea în pandemie și sfaturi pentru primele luni acasă cu bebelușul

  1. Ina says:

    Ca și viitoare mama și cadru medical, tot ce se întâmpla în cazul în care mama este pozitiva este un abuz! OMS a publicat de luni de zile protocoale prin care mama sa ii ofere lapte copilului, astfel încât alăptarea sa fie susținută și încurajată. Doar ca noua ne place sa facem numai ce vrem și sa alegem ce protocoale respectam și care nu. Sper ca se vor înceta cu aceste abuzuri cât mai curând…

  2. Alexandra says:

    După cum bine puncta Ina, înțeleg că sunt riscuri, însă nu este normal (și sper ca în scurt timp sa fie considerat ilegal) ca mama sa fie separată de nou-născut. „Bebelușul mănâncă lapte praf până când mama va putea să-l alăpteze.” Mama POATE sa îl alăpteze, doar că nu este lăsată. Cred că este toată lumea conștientă de faptul că orice întârziere a debutului alăptării sabotează, de fapt, șansele de a alapta exclusiv. Nu înțeleg de ce sunt încurajate formulele de lapte, biberoane, suzete etc atât în spitalele/maternitățile de stat, cât și în cele private, se pare. Rândurile de mai sus sunt de la mine, o mămică ce a fost insarcinata și a născut in pandemie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.