E chimie! De câte ori nu ați auzit aceste cuvinte când se vorbește despre dragoste? Adevărul e că…nu e chimie ci…biochimie:). Îndrăgosteala determină eliberarea în organism a unui șuvoi întreg de substanțe chimice care determină, la rândul lor, anumite reacții fizice. Da, există, așadar, un elixir intern al iubirii care ne face obrajii să roșească, palmele să transpire sau inima să o ia la goană. 
Nivelul de DOPAMINĂ, ADRENALINĂ și NOREPINEFRINĂ crește atunci când doi oameni se îndrăgostesc. Dopamina îți dă sentimentul de euforie, adrenalina și norepinefrina sunt responsabile de palpitații, neliniște dar și nerăbdarea de a intra în joc. Tomografiile arată că iubirea activează centrul plăcerii din creier. Când ne îndrăgostim, sângele circulă cu mai multă viteză în acea regiune (implicate, dealtfel, și în creearea comportamentului obsesiv-compulsiv). Iubirea scade nivelul de serotonină, trăsătură comună persoanelor care au tulburări obsesiv compulsive. Astfel se explică de ce, într-o relație, ne concentrăm pe celălalt mai mult decât pe noi. Așadar, zicala dragostea e oarbă este cât se poate de validă din punct de vedere fiziologic. Avem tendința să ne idealizăm partenerul și să vedem DOAR ce vrem noi în funcție de stadiile unei relații. Cei din afară pot avea o opinie cu mult mai realistă asupra ceea ce se petrece de fapt între doi oameni angajați într-o legătură sentimentală. Dragoste are trei etape: dorința, atracția și atașamentul. Dorința e cauzată de hormoni, în etapa de atracție crește presiunea sangvină în centrul plăcerii și simțim că avem o fixație asupra partenerului. Acest comportament dispare în momentul atașamentului deoarece corpul dezvoltă o tolerență la stimulii plăcerii. Endorfinele, hormonii și oxitocina invadează corpul în etapa a treia și creează starea de bine și de securitate, conducând la o relație delungă durată. 😉 Așadar…dragostea nu e în suflet ci mai degrabă în…creier!
CHICMOM
Pe scurt: ce se întâmplă în corpul nostru când ne îndrăgostim?
