La fiecare început de an școlar, îmi fac planuri mari cu cele câteva ore în care copiii sunt plecați de acasă. Simt că am mai mult timp pentru mine și că-mi pot planifica mai bine ziua.
În realitate, ajung să îmi amân multe activități importante când începe sezonul virozelor și copiii se îmbolnăvesc la fiecare câteva săptămâni.
Primele zile după ce Nicho începe grădinița sunt liniștite. Se simte bine, își face prieteni noi, iar eu sper să mai treacă încă o săptămână fără să răcească. Totuși, nu durează mult până când apar primele simptome ale unei viroze, mai ales după ce ne-am confruntat mult timp cu otita.
După mai multe episoade recurente, am decis să căutăm o soluție mai eficientă pentru otită și, după un tratament riguros și multă îngrijire adecvată acasă, am reușit să ținem lucrurile sub control. Deși se mai confruntă uneori cu acestă problemă, știm ce avem de făcut și cum putem ameliora rapid orice simptom.
Cum ajut copilul să respire mai ușor când răcește?
Totul începe cu calitatea aerului pe care îl respiră, mi-a spus medicul. Iar dacă afară este greu de controlat, mă asigur că în casă respirăm un aer curat și bine oxigenat, esențial atât pentru prevenție, cât și pentru vindecarea mai rapidă.
Ca să respire mai ușor, i-am montat în cameră un purificator de aer. Acesta elimină particulele nocive, praful, alergenii și germenii și chiar simt că respirăm mai ușor, mai ales în sezonul rece, când ferestrele sunt mai mult închise.
De asemenea, folosim un difuzor de uleiuri esențiale. Când este răcit, pun în apa aparatului câteva picături de ulei de eucalipt și arbore de ceai, care asigură un miros proaspăt fără chimicale și chiar ajută la desfundarea nasului micuțului.
Nu în ultimul rând, avem în casă mai multe plante cu frunze mari, care nu doar că înveselesc spațiul, dar și produc oxigenul de care noi avem nevoie să ne menținem sănătoși.
Și, bineînțeles, aerisesc casa zilnic, dimineața și seara. Este foarte important pentru a scăpa de particulele virale și pentru a asigura circulația aerului proaspăt.
Cum reduc riscul de a contracta și alte viroze când copilul este deja răcit?
Un alt sfat foarte important pentru reducerea duratei suferinței este evitarea contactului direct cu copiii cu boli contagioase. Aici ne ajută faptul că avem o asigurare de sănătate, care ne permite îngrijirea medicală imediată, la orice zi din zi sau din noapte, fără să mai stăm la Camera de Gardă de la Urgențe, printre zeci de copii bolnavi.
Asigurarea Medicală Integrală Individuală de la Groupama ne asigură accesul atât în sistemul de sănătate privat, în Rețeaua Regina Maria sau alt spital privat, cât și spitalele publice, fie că este vorba despre analize sau urgențe.
În momentul în care observ primele semne de boală, nu mai aștept să apară durerea și vărsăturile. Sun la clinică și suntem programați în cel mai scurt timp posibil.
Tratarea timpurie și cu atenție a simptomelor minimizează disconfortul lui Nicho, iar vindecarea este mai ușoară. De fiecare dată când avem nevoie de consultații, procesul este cât se poate de prompt. Clinicile sunt echipate cu tehnologie avansată, ceea ce face posibilă realizarea investigațiilor în timp scurt, fără întârzieri sau supraaglomerare.
Iar dacă se întâmplă ca viroza să scape de sub control și să fie necesară spitalizarea, pachetul de asigurare are inclusă și partea de spitalizare. Mai mult, voi putea pot fi tot timpul alături de cel mic, costurile de cazare și masă pentru mine fiind suportate tot de asigurare, pe întreaga perioadă de spitalizare a copilului, în limita sumelor acoperite prin pachetul de asigurare al acestuia.
Ce avantaje are Asigurarea Medicală Integrală Individuală de la Groupama
Ceea ce îmi place cel mai mult la pachetul de asigurare pe care l-am ales este că, în momentele când copilul meu este bolnav, știu că îl pot ajuta imediat fie că vorbim despre servicii medicale ambulatorii sau de spitalizare, în cazul în care boala evoluează. Personal, sunt mult mai relaxată știind că, dacă avem vreo urgență, call center-ul este disponibil și totul se rezolvă fără complicații. Practic, este ca și cum aș avea un doctor gata oricând să ne ajute în orice moment.
Pe scurt, Asigurarea Medicală Integrală acoperă cheltuielile serviciilor medicale recomandate de medic, ca urmare a apariției, agravării sau în scopul monitorizării unei afecțiuni medicale, în limitele pachetului de acoperiri pe care fiecare dintre noi îl alege.
Noi am optat pentru pachetul de asigurare în care am inclus toți membrii familiei noastre, ca să stau liniștită în cazul în care și noi ne îmbolnăvim.
Dacă și tu ești în căutarea unei soluții pentru investigații medicale rapide și profesionale, vizitează site-ul Groupama sau sună la Call Center pentru a discuta cu un consultant despre pachetul care se potrivește cel mai bine nevoilor tale.