Care domnişoară sau doamnă nu a purtat măcar o dată pe mână şnurul de mărţişor? Frumos împletit, mai gros sau mai subţire, şnurul alb-roşu a adus multe gânduri bune, sentimente frumoase, zâmbete pe chipuri luminoase, ba chiar superstiţii şi speranţe dintre cele mai intime. Mărţişorul, căci despre el vorbim, este simbolul primăverii.
Legat strâns de tradiţia românească, acesta este unul dintre cele mai iubite şi păstrate obiceuri, transmise, an de an, de la o generaţie la alta. Nu multe sunt popoarele care se pot lăuda cu el, ci doar cele din spaţiul carpatin. Iar popoarele învecinate l-au preluat de la noi. Martisorul datează cu mult înaintea creştinismului si se spune că este simbolul anului nou agrar, atunci când toată natura învie, când totul prinde viaţă: primăvara.
În vremurile de mult apuse, oamenii cunoşteau două anotimpuri: iarna şi vara. Cel puţin, aşa stăteau lucrurile la geto-daci şi la latini, la care anul nou începea pe 1 martie. Pentru ei, mărţişorul era puntea dintre cele două. Aceasta este şi explicaţia pentru cele două culori ale firelor din care este împletit şnurul: alb şi roşu. Aşa cum noi avem obiceiurile de Anul Nou, menite să atragă norocul, prosperitatea, bunătatea, iubirea, belşugul şi toate cele de folos, aşa si pentru ei mărţişorul era cel care aducea toate acestea, cel puţin aşa se credea despre el.
Una dintre cele mai vechi mărturii datează de acum aproximativ 8.000 de ani. Arheologii români au găsit în aşezarea preistorică de la Schela Cladovei pietre de râu pe care se puteau distinge urme de vopsea albă şi roşie. Mai recent, s-a descoperit că acest şnur era purtat de fete şi feciori. Era dăruit înainte de răsăritul soarelui din dimineaţa zilei de 1 martie. În funcţie de zone, în unele regiuni era purtat la mână, în altele era purtat în piept.După ce era purtat, era agăţat în ramurile înflorite ale cireşilor, ale vişinilor, ale viţei-de-vie sau ale măceşilor. Se spunea că dacă acel pom aducea rod bogat, şi cel care îşi agăţase şnurul de crengile sale urma să aibă un an foarte bun, din toate punctele de vedere. Iar acest obicei s-a păstrat până în zilele noastre. Chiar dacă a suferit modificări, în sensul că acum este purtat doar de către domnişoare şi doamne, adică de sexul frumos, iar domnii sunt cei care dăruiesc mărţişorul, se crede şi acum că firul alb-roşu aduce noroc şi fericire. Dacă până acum câţiva ani se obişnuia ca mărţişorul să fie reprezentat de un simbol, trifoi cu partu foi, coşar, buburuze, diferite floricele sau animăluţe, confecţionate din materiale nu foarte scumpe, acum se preferă cele din aur sau argint. Iar cei cu dare de mână pot alege şi bijuteriile, cercei, brăţări, inele, broşe, toate menite să demonstreze preţuirea celor care le dăruiesc pentru acelea care le primesc. Iar avantajul este acela că pot fi păstrate nu doar câteva săptămâni, ci toată viaţa.
Şi pentru că am adus vorba despre mărţişoare, primăvară şi flori, nu am cum să nu vă spun legenda ghiocelului, pe care am auzit-o prima dată în copilărie, dar care mi-a rămas în suflet. Ghiocelul este vestitorul primăverii şi este atât de gingaş şi pur. An de an, el răsare din zăpadă să ne aducă bucurie.
FOLLOW ME
Se spune că, odată demult, Soarele a coborât pe Pământ, luând înfăţişarea unei preafrumoase fete. Dar un zmeu, văzând-o, a răpit-o şi a ascuns-o în palatul său. Din acea zi, toată natura s-a întristat şi nimic nu a mai avut farmec. Păsările au încetat să cânte, copiii au uitat să se joace, oamenii erau trişti, mâhniţi şi fără chef de viaţă. Aflând care este cauza acestor nefericiri la care erau supuse, un tanar a hotărât să plece în căutarea zmeului pentru a elibera Soarele. A căutat palatul un an întreg, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă. Şi tânărul a reuşit să învingă zmeul şi să elibereze Soarele. În acel moment, s-a făcut primăvară, iar toată lumea şi-a revenit. Dar luptele grele duse cu zmeul l-au făcut pe tânăr să zacă în palat. Rănit grav, sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când tânărul a murit. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghioceii. Oamenii au legat de ghiocei şnururi împletite din aţă albă şi roşie. Cea albă simboliza puritatea şi bunatatea, în timp ce aţa roşie simboliza curajul şi forţa tânărului, dragostea lui faţă de omenire şi compasiunea care l-a determinat să plece la luptă pentru eliberarea Soarelui. Aceasta este povestea gingaşului ghiocel. Personal, mi se pare una dintre cele mai impresionante legende din câte am auzit şi citit. Poate şi pentru că iubesc ghioceii, primăvara şi razele de soare.
