
Mulți dintre noi am experimentat deja pe propria piele că astenia nu mai e un mit. Când durerile de cap se conjugă cu starea de somnolență, instabilitatea emoțională, tendința spre depresie și lipsa de elan, răspunsul nu poate fi decât unul: astenia de primăvară. Care, de cele mai multe ori, funcționează ca un impediment în calea bucuriei depline cu care ar trebui să întâmpinăm primăvara.
Cu toţii râvnim la primăveri frumoase. Sătui de frig şi întuneric, aşteptam mângâierea razelor soarelui. Ce nu ştim însă este că pentru astenie nu suntem altceva decât nişte…baterii umane.
Deşi ne bucurăm de iernile scurte, surplusul de lumină ne face mai vulnerabili. Ne supraîncarcă. E bine de ştiut că primele semne ale
asteniei apar toamna, când corpul nostru intră treptat în hibernare. Natura funcţionează împotriva noastră când anotimpurile îşi predau ştafeta. O parte din noi ne spune că am putea face mai mult, ne trezim cu o slăbiciune inexplicabilă sau mai rău….cu o depresie. Deşi în ochii tuturor, inclusiv ai noştri, suntem clinic…sănătoşi.
Pentru un duşman ascuns, e nevoie, uneori, de o metodă mai puţin convenţională. Energia sunetului metalic este unul dintre secretele feng shui. Fiecare sezon corespunde unui principiu yin – yang, iar anotimpurile sunt complementare în desfăşurarea lor de-a lungul anului. Este important să echilibrăm aceste energii. Prin amulete sau…talent.

Ce ne potențează, însă, energia, pe fondul inevitabilei astenii? Iată mai jos o listă scurtă și eficientă pe care vă puteți baza.
1. Luăm energie din alimentaţie. Haideţi la piaţă! Plantele şi crudităţile sunt o sursă eficientă de energie pentru organismul nostru. Trebuie să mâncaţi verdeţuri pentru minerale şi fibre, după un anotimp rece în care alimentaţia a avut de suferit. Corpul luptă cu astenia.
FOLLOW ME

Am plecat spre casă și am timp să răspund la întrebările pe care le-am primit de la voi legate de vacanța noastră în Bulgaria: 📍Unde este locația în care am fost? Obzor, Bulgaria. Am fost cazați la Reina del Mar. 💰Cât a costat vacanța noastră? Prețul depinde de perioadă, de numărul de persoane și de camera aleasă. Vă las aici un link pentru a face o simulare și a vedea cât costă 👉https://bit.ly/3OiLVux 🗺 Unde am făcut rezervarea, pe booking sau prin agenție? Mergeți pe mâna agenției, prețurile sunt mai mici decât pe booking. Noi am apelat la @travelplanner.ro, unde găsiți și oferte de până la 30% reducere, până pe 17. Noi mai venim o tură și în august. 🍝 Cum este mâncarea? Aș spune că este pentru toate gusturile. Sunt multe restaurante în complex și ai de unde alege: steak house, italian, pește. Poți alege între á la carte sau autoservire. Pentru bebeluși există borcănele cu mâncărică bio. 🍹Băutura este inclusă? Da, inclusiv alcoolul. Pe plajă găsești baruri din care poți servi ce vrei, în cameră mini barul este gratis și se reaprovizionează în fiecare zi. 👩👧👧Este o destinație potrivită pentru copii? Clar, da! Cred că este cea mai kids friendly locație în care am fost: locuri de joacă atât în exterior cât și în interior, piscine cu apă mică și jucării pentru copii, entertaineri care îi țin ocupați și spectacole pentru cei mici, seara. Sunt foarte mulți copii, iar Alesia a avut cu cine să se joace în aceste zile. Chiar și Nicho și-a făcut prieteni pe plajă. Au fost atât de ocupați, încât nu am o poză cu amândoi😂 🧹 Este curat? Este foarte, foarte curat, peste tot! Și eu chiar am o obsesie cu asta🤭 💰Cât am mai plătit extra? Dacă nu duci copiii la magazinul cu jucării, nu ai pe ce cheltui bani! Totul, totul, totul este inclus! Noi am fost foarte mulțumiți de experiență și abia așteptăm să revenim.

SALVEAZĂ POSTAREA 3 lucruri pe care să le spui în loc de „nu mai fi supărat” 🌤️ Sunt aici pentru tine, oricând ești pregătit să vorbești.
🌤️ E ceva cu care te pot ajuta?
🌤️ O să fiu pe aproape, să mă poți găsi ușor atunci când ai nevoie. De foarte multe ori ne este greu să înțelegem sentimentele celorlalți și avem tendința să reacționăm în două feluri în situația în care cineva apropiat nouă este supărat: ❌ „hai, lasă că o să treacă”
❌ „alții au pățit și mai rău și n-au murit” Poate că ambele afirmații sunt adevărate, însă pentru o persoană care suferă nu sunt deloc de ajutor. Ba mai mult, s-ar putea simți judecată sau neînțeleasă. Toate trec, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne dăm voie să simțim, să plângem ori să ne descărcăm. Data viitoare când cineva apropiat ție trece printr-o perioadă mai grea, arată-i empatie, încearcă să îl înțelegi și stai aproape de el până când totul o să fie din nou bine, fără să-i spui asta.
2. Luăm energie.. din buna dispoziţie. O bicicletă, parcul preferat, persoana cea mai dragă. Astenia piere, dar nu se predă
3. Luăm energie din…răsfăţ. Un joc de arome, miresme. Astenia dispare la lumina lumânării, printre aburii amestecaţi cu sărurile marine. Suntem vindecaţi.
Starea de bine este de multe ori o cursă în care concurăm cu noi înşine. Este musai să câştigăm!