Rețetă delicioasă pentru micul dejun + CONCURS

Câteodată părinții se iau prea în serios în procesul creșterii copilului. Una este să îți iei în serios rolul, și alta este să te transformi într-un dascăl informal care pune reguli, sau le schimbă, și caută să își transforme copilul în ceea ce crede el că i se potrivește. Vrem să învețe bine, să fie mai organizați, să fie respectuoși, ascultători și uităm că unul dintre cele mai importante obiective ar trebui să fie să ne bucurăm de ei. Astfel ei nu vor simți că sunt un proiect al părintelui care, cu toate că face toate astea pentru binele lui, ar putea rata una dintre cele mai frumoase perioade din viața tuturor.

Copiii sunt ființe fragile care în cea mai mare parte a timpului au nevoie de noi, de o îmbrățișare, de o ființă puternică să îi apere de orice și nu de regulile noastre care, să fim serioși, ar putea fi sau chiar sunt de multe ori viciate, dacă nu greșite.  Apăsați pedala de frână, încetiniți ritmul în care vă trăiți viața și regulile și bucurați-vă mai mult de ei, de voi.

Pentru mine, să petrec timp cu Alesia și Alex este esențial. Când am programul foarte încărcat apelez la cel mai simplu și eficient truc. Îi pun în program. Așa cum fac uneori și cu mine. Dacă vă puneți în agendă, veți avea mereu timp pentru voi și familie. Pentru că o să vă construiți restul programului în jurul celor 2 ore în care veți vrea să gătiți împreună, să mergeți la zoo cu toții sau poate la un film.

Micul dejun în familie, în care fiecare are rolul lui bine determinat, este demult o constantă. Încă mai țin minte prima zi în care am primit cerealele la pat făcute de Alesia. Da, a turnat lapte peste cerealele mele preferate. De atunci mă ajută mereu când îl prepar și încerc să pun mereu câte un element nou de dificultate. În felul acesta mulțumirea reușitei e chiar mai mare. Alesia are rețetele ei preferate la care mă și ajută. Dacă preparatul nu e pe placul ei, nu este chiar prima să se ofere să își pună șorțul. Așa că o să vă arăt cum ne-au ieșit nouă clătitele cu cereale.

Cerealele Nestlé îți propune să gătești ceva “bun” împreună cu cei mici și să vă bucurați împreună de rezultat. De aceea, în perioada februarie – martie, în limita stocului disponibil, în pachetele promoționale de cereale Nestlé veți găsi lingurițe de măsurat pentru a putea găti împreună cele mai gustoase rețete. Iar pentru continuarea disctracției în familie, Nestlé oferă 6 premii in vouchere de cate 400 RON!

Intrați pe pagina lor pentru a afla cum puteți câștiga!

La fel și cu cinele. Ne Imaginăm o seară la restaurant la noi acasă. Unul așează masa, unul pune trandafirul în glastră, șervețele, altul pune sucul/apa, sau fiecare este pe rând ajutor de bucătar. Ba chiar facem și un meniu pe care îl punem pe masă ca să surprindem ori un invitat, ori un membru al familiei care ajunge mai târziu. Sunt momente grozave în care relaționezi cu cel mic, în care îl tratezi ca pe un adult, îi ceri sfaturi, în asculți și pui în aplicare opiniile.

Tot despre a-l trata ca pe un adult poate fi vorba și în zilele când decidem să petrecem timp împreună separat. Alesia cu tata, iar Alex cu mine. Percepi schimbări incredibile de abordare, de atitudine în aceste întâlniri în doi. În primul rând ești mult mai concentrat, mai atent, și observi în fiecare lună cum a crescut, cum și ce a învățat și cât de repede și frumos se maturizează. În plus, momentele de sinceritate sunt mai dese, fiind și ocazii în care ai șansa să auzi de un nou prieten care a intrat în viața lor, ce nebunii învață de la el și dacă e cazul să intervii sau măcar să îi ții relația cu respectivul sub supraveghere.

Nu aveți nevoie de un motiv special să vă simțiți bine împreună. Și pentru că tot vorbeam despre a le cunoaște prietenii mai bine, de ce nu organizați o petrecere în pijamale. Să invite pe cine vrea, vă distrați, vă cunoașteți și îi cunoașteți. Sau poate vreți să faceți asta în mijlocul săptămânii. Cine are nevoie de invitați? Îl așteptați cu tot ce e nevoie când vine de la școală și petreceți ore jucându-vă cu un nou joc de societate, cu o carte nouă, într-un cort improvizat și cu o carafă mare de suc și poate, cine știe, înghețată. Relația voastră nu e numai despre a-și face patul sau a face curățenie în cameră. Și nici despre cum veți merge în vacanță, peste 3 luni undeva.

Și mai am un truc favorit. Dacă ai o problemă în casă și o poți repara tu sau un alt membru al familiei, nu cumva să faci asta fără ei. Trebuie să înlocuiești un filtru la mașina de spălat și tatăl în cumpără și îl pune în 5 minute, curge un robinet și ai nevoie de meșterul bunic și de o nouă garnitură, ai pana la bicicletă și vrei să o repari singur? Niciodată. Copiii iubesc să fie de folos și să se joace cu lucruri de oameni mari. Faceți cumva să facă parte din toate aceste activități.


Rămâi pe cel mai citit blog din România și descoperă și alte lucruri interesante!
Îţi mulţumesc că eşti unul dintre cei 1 milion de români care mă citesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.