Voi ați auzit până acum de șamponul uscat? Eu am dat de el pe când căutam metode pentru a ține părul curat și de a-l spăla doar de două ori pe săptămână. Ca să nu distrug foliculii și glandele sebacee de la rădăcină. Spălat des = îngrășare.
Mă salvează atunci când nu am timp să mă spăl pe cap pentru că podoaba mea capilară are tendințe de îngrășare…
Primele care l-au testat și, ca urmare, l-au recomandat, au fost fotomodelele cu părul în schimbare de la un show la altul (și de la un hairstylist la altul). Absoarbe sebumul fără să usuce scalpul, așa cum s-ar întâmpla dacă ți-ai spăla părul zilnic. Se găsește în magazine sub formă de pudră sau spray. Sunt foarte multe tipuri, eu am testat câteva până când l-am identificat pe cel care mi se potrivește. Până acum ceva vreme, în București găseam destul de greu pentru că erau și sunt încă rare. Preferatul meu e unul englezesc iar când rămâneam în pană era o tragedie :))) . De multe ori îl iau și în vacanță pentru că mă ajută să trag de păr, adică să mai amân spălatul clasic una maximum două zile, dă volum și atenuează aspectul tern, obosit și lipicios.
Pentru că șampoanele uscate comercializate pot conține substanțe toxice precum izobutan sau propan, propunerea mea e să încerci să îl faci singură acasă cu ingredinete naturale.
Pentru bază, ai nevoie doar de amidon de porumb, un ingredient mult mai natural decât pudra de bebeluși și extrem de absorbant.
FOLLOW ME
Cum îl pregătești:
- dacă ești blondă, nu mai ai nevoie de alt ingredient. Cel mult, poți adăuga picături de uleiuri esențiale peste amidon pentru a obține un parfum plăcut
- dacă ești brunetă, amestecă-l cu pudră de cacao
- dacă ești roșcată, combină amidon de porumb cu scorțișoară în părți egale
După ce ai terminat, depozitează-l într-un recipient de sare.
Cum îl aplici:
Scoate toate acessoriile din păr și piaptănă șuvițele cu atenție. Presară șamponul pudră în vârful capului, pe bretonul drept sau asimetric și pe cărare, în general în zonele unde părul tău se îngrașă mai repede. Distribuie-l cu degetele deasupra chiuvetei, pentru a nu face mizerie.
Așteaptă 5-10 minute, până își face efectul. Îndepărtează excesul de pudră scuturând părul sau folosind un uscător de păr.
Ce câștigi:
- curățarea rapidă a părului, după două sau trei zile de la spălare
- îndepărtarea sebumului de pe foliculii de păr
- stimularea creșterii părului
- mai mult volum