Serbarea de 8 martie organizată de școala Alesiei mi-a adus aminte de emoțiile pe care le trăiam în copilărie, la fiecare început de primăvară. Luna martie a fost întotdeauna specială pentru mine, pentru că era luna care trezea toată natura la viață, dar și cea în care pregăteam cu mare grijă cadoul pentru Ziua Mamei, alături de sora mea.
În urmă cu 30 de ani, stăteam emoționată în fața unui aparat de fotografiat, cu codițele prinse perfect, cu zâmbetul exersat în oglindă și cu responsabilitatea unei alte poze ce urma să fie pusă în albumul familiei noastre. Pe atunci, nu dădeam scroll prin albumul telefonului să ajungem la cele 100 de poze cu același cadru, o fotografie avea o însemnătate mult mai puternică. Nu era una din sutele de poze din telefon, ci era momentul în care zâmbeai pentru următorul an.
Valorile mele sunt construite pe baza acestor tradiții și mi-aș dori ca și copiii mei să le privească ca pe o sursă de putere a familiei, nu ca pe o rutină demodată.
Tradițiile de primăvară de care îmi amintesc cu drag sunt pozele de la școală, mărțișoarele confecționate de mână și alegerea babelor.
Fotografiile cu mesaje
În primii ani de școală ne pregăteam cu mare bucurie, sub îndrumarea educatoarei, pentru venirea zilelor de 1 și 8 martie. Acum, privesc cu mult drag la acele fotografii și îmi aduc aminte de grija cu care ne îmbrăca mama și cu câtă mândrie pozam. Știam cât de mult se va bucura ea să le primească. Noi am crescut și am uitat de ele, însă mama a păstrat toate felicitările, scrisorile și confecțiile din hârtie pe care le realizam pentru această ocazie specială.
Îi sunt recunoscătoare pentru că le-a prețuit ca pe o comoară, iar ea le mai deschide uneori, atunci când îi este dor să ne revadă crescând. Astăzi, avem telefonul plin de fotografii cu cei mici, însă nimic nu se compară cu bucuria de a găsi peste ani o amintire tangibilă în care copilașul nostru rămâne pentru totdeauna adorabil de mic. Un alt lucru de care îmi e tare dor sunt mesajele scrise pe spatele fotografiilor, atunci când abia învățam să scriem, care sunt dovezi ale faptului că am fost cândva mici și inocenți. Fiecare poză avea pe spate mesajul și anul în care era făcută.
Mărțișoare hand made
De fiecare dată când descopăr primii ghiocei, mă gândesc la entuziasmul cu care îndepărtam zăpada groasă pentru a vedea dacă au răsărit. Dacă se întâmpla să găsesc câte unul ieșit mai devreme, eram foarte bucuroasă și îl verificam în fiecare zi, așteptând să crească, pentru a-i putea dărui mamei un buchet frumos de 8 martie.
În amintirile copilăriei mele, magazinele nu erau pline de mărțișoare. Le cream cu multă imaginație la școală, din materiale adunate de acasă și fiecare era unic și special. Acum e mult mai ușor să mergem să le cumpărăm, dar parcă s-a risipit magia darului făcut chiar de mânuțele tale.
Mucenicii mamei
O altă tradiție pentru care aștept primăvara este pregătitul mucenicilor. Mie îmi plac atât de mult cei muntenești, încât aș renunța la orice altă mâncare pentru ei. Abia aștept să vină mama în vizită și să îi pregătească. Copiii mei nu sunt mari fani, iar asta mă face să mă întreb dacă toți cei din această generație sunt la fel. Este oare o greșeală a noastră sau acesta este cursul normal al tradițiilor?
Vezi această postare pe Instagram
Babele spun cum va fi anul
Atunci când nu existau jocurile pe telefon și rețelele sociale de care să fim captivați, reperele noastre erau diferite și primăvara venea cu multe motive de bucurie. Ne alegeam baba cu mare atenție, spuneam tuturor despre ea și abia așteptam să vedem cum va fi vremea în ziua respectivă, ca să ne comparăm norocul.
Temerile și grijile pe care ni le-a adus această primăvară m-au făcut să uit complet să-mi aleg o babă și nimeni nu mi-a reamintit. Comparând viața noastră cu a generațiilor de dinainte, îmi dau seama că viața lor a fost chiar mai grea, însă ei au prețuit tradițiile atât de mult încât au avut grijă să le cultive.
Vă mulțumesc pentru că ați citit articol și sper că în acestă primăvară să duceți și voi mai departe o măcar o tradiție. Copiii voştri merită să le simtă exact așa cum le-ați trăit și voi, alături de bunici și părinți: cu emoții, bucurie și dragoste, cu mâncare românească și speranță.
Aștept să îmi scrieți în secțiunea de comentarii și pe paginile mele de Facebook și Instagram ce tradiții păstrați voi, dar și de care dintre cele pe care le aveați în copilărie vă este cel mai dor.
Îmi aduc aminte cu mare drag cum făceam mărțișoare când eram copii căutam ată roșie și albă și le făceam noi cu mâinile noastre ,eu am copilărit în Moldova și acolo de 1 martie se dădea mărțișoare la băieți și de 8 martie la fete .Mucenicii imi plac mult și cei moldovenești ,pe care-i făcea bunica mea ,dar și aceștia muntenești pe care-i fac eu acuma aicea ,insă de mâncat îi mănânc doar eu cu fetița mai mică ,cea mare și soțul nu le plac .Era foarte frumos odată ,atunci cànd eram copii și nu exista telefoane și atâttea câte au apărut în momentul de față ,acuma cât sunt de mici se joacă pe telefoane ,stau aproape tot timpul cu ochii in ele și la desene ,dar mai puțin .
Și eu îmi doresc asta ❤️