Infidelitatea nu este tocmai ca ploaia de vară, cu ropote, trăsnete și apoi, trece. Crezi că ai trecut peste momentul critic, dar durerea se reactivează când ți-e lumea mai dragă.
Interesant este că n-ar trebui să spui „eu niciodată n-am să înșel”. Invariabil, afli, mai târziu, în ani, că tocmai ai „comis-o”. Mă rog, dacă nu ai înșelat, ai căpătat, de ce nu, rolul de amant/amantă. Dragostea nu pare să țină cont de reguli și norme sociale sau culturale/morale. Așa se întâmplă cu legile astea nescrise ale vieții. Constați că, vrei nu vrei, tot trebuie să-ți înveți lecțiile, cel puțin atunci când ești vehement și condamni. Și de ce n-ai face-o când suferința e așa de mare că nu mai vezi mai departe de „ea”… Și, probabil ca să înțelegi și partea „adversă”, dar și să te ierți pe tine, atragi în viața ta o experiență cu adevărat plină de învățăminte și o trăiești ca tare, adică taman din postura pe care cândva ai urât-o și ai blamat-o, nu neapărat foarte departe, în timp.
Deci afli, întâmplător sau nu, că partenerul tău de viață trăiește o relație extraconjugală, animată sau nu de sentimente.
Pentru o zi, două, trei, șocul te ține în fibrilație. Ți-e frică, mustești de gânduri distorsionate, te doare, aproape fizic, nu înțelegi de ce ai fost trădată/trădat, de ce nu ai simțit nimic sau dacă ai simțit, de ce nu ai acționat din timp ca să oprești ”nenorocirea”. Ești furios pe tine! Apoi, transferi furia, îndeobște asupra amantei/amantului.
Cum e mai sănătos să reacționezi în momentul critic?
- Tu, cel care ai înșelat, recunoaște de la bun-început, dacă tot ai fost „mirosit” de infidelitate, asumă-ți experiența și nu submina echilibrul emoțional al partenerului sau nu-i subestima inteligența sau intuiția. Îl scutești de o suferință prelungită. O să ajungă să creadă ca e, așa, un pic nebun/paranoic, când te acuză de infidelitate, iar tu negi privindu-l/privind-o în ochi. Să o/îl minți nu este nici măcar o soluție de avarie. Până la urmă, adevărul este unul singur și își va face loc, cumva, în viața voastră.
- Trăiește-ți furia și resentimentele oricât ai nevoie. Țipă, fă scandal, nu ține în tine! Mai bine să te exprimi emoțional, decât să ții în tine și să te identifici cu prerogativele aurei de deasupra capului tău. Stresul prelungit, neexprimat nicicum, te sabotează organic și consecințele unei afecțiuni autoimune/incurabile sunt devastatoare.
- Fă travaliul durerii. Povestește ceea ce trăiești unei persoane de încredere, neapărat cu ceva experiență de viață și cu mult discernământ, preferabil, bate la ușa unui cabinet de consiliere maritală. Povestește și răspovestește până când lacrimile sau furia au secat.
- Nu sta singur/singură în casă. Ieși, cunoaște, ascultă, privește, inclusiv în viitorul tău încărcat de resurse de împlinire.
- Decide, în sfârșit, pe ce drum o apuci. Rămâi cu el/ea sau mergi mai departe, o vreme, singur.
- Acționează imediat după ce ai decis. E mai bine mai devreme. Timpul trece/anii trec. Să rămâi agățat de o himeră sau de o suferință este o crimă, din punctul meu de vedere. Ucizi propria ta realizare, propria ta împlinire. A nu trăi e mai grav decât a trăi cu adevărat.
- Dacă rămâi în relație, asigură-te că ai IERTAT. Și că TE-AI IERTAT. Apoi, bucură-te, iubește, fii recunoscător că ai izbândit și ai dovedit experiența traumatizantă. Înseamnă că partenerul/partenera ta a acționat corect pentru cuplul/familia voastră și a știut cum să te ajute să gestionezi durerea.
- Să nu uiți nicio clipă, că în majoritatea cazurilor și cel care înșală SUFERĂ. Mult. Și dacă mai este și îndrăgostit de amant/amantă, suferă pentru TREI.
În mod clar, nu am adus în discuție reacțiile care frizează patologia și vin din ev mediu: violența fizică (în special a celui care a înșelat) și reacția/suferința copiilor, acolo unde există o familie în toată puterea cuvântului. Cel care nu își poate asuma eșecul sau vinovăția recurge, de regulă, în baza unei furii devastatoare, la violență fizică extremă. Aici este o altă poveste. Poate că o voi aduce în discuție.
FOLLOW ME
Ce să spun mai mult?
Iubește-te! Iubește viața așa cum este EA. Prețuiește ceea ce ești și vezi mai departe de suferință. Ține-ți copiii și prietenii adevărați aproape.
Și nu uita: oricând poți să schimbi rolul și poți să trăiești ceea ce ai urât cumva și să privești și să înțelegi lucrurile din perspectiva celuilalt/celeilalte. Nu spune „eu niciodată…niciodată!”
Pshihoterapeut
