Turmericul, darul Orientului pentru civilizația modernă

Sărac în calorii, aromat și plin de beneficii

Îmi povestea recent un prieten despre cum a început să introducă în alimentația zilnică un condiment care, pe cât de exotic îmi sună, pe atât de benefic se dovedea a fi din ce îmi spunea el. Așa că am decis să mă documentez mai în amănunt și să văd nu doar care sunt beneficiile sale în funcționarea optimă a organismului, dar care sunt și acele metode delicioase prin care îl pot integra în diferite rețete, la fel de exotice precum condimentul în sine. Și pentru că sigur vă poate veni și vouă în ajutor, iată ce am aflat.

Turmericul este originar din Indonezia și sudul Indiei, unde a început să fie recoltat cu mai bine de 5000 de ani în urmă, jucând, de-a lungul timpului, un rol important în multe culturi orientale tradiționale. Deși negustorii arabi l-au introdus în circuitul comercial european în secolul al 13-lea, e lesne de văzut că în culturile vestice, popularitatea să este mai mult decât recentă. Mare parte a acestei popularități vine din cercetările recente care i-au scos la suprafață nenumăratele proprietăți terapeutice și nu numai.

Cunoscut inițial sub numele de șofran indian, grație culorii sale intense de galben-orange, foarte asemănătoare cu cea a mult mai uzualului șofran, acesta a fost folosit de-a lungul istoriei drept condiment și remediu natural. Are o aromă picantă, caldă și amară deopotrivă, iar mirosul său, deși discret, amintește de portocală și ghimbir, cu care este, de altfel, înrudit. Este elementul de bază în prepararea curry-ului și chiar a muștarului și este sărac în calorii (două lingurițe de turmeric au în jur de 16 calorii). Conține, de asemenea, mangan, vitamin B6, fibre și potasiu.

 Turmericul este:

  • excelent pentru piele și pentru membranele mucoase
  • crește flexibilitatea oaselor și a articulațiilor

Totodată, turmericul este un medicament puternic, ce a fost folosit de multă vreme drept anti-inflamator în sistemele medicale din India și China, pentru a trata o varietate de afecțiuni, inclusiv colici, dureri în piept, dureri de gât, hemoragii, flatulență, dificultăți menstruale, vânătăi sau icter. De asemenea, turmericul s-a dovedit un aliat bun în cazuri, precum:

  • atenuarea artritei reumatoide
  • inhibarea celulelor canceroase și a metastazei
  • prevenirea cancerului de colon
  • reducerea riscului de leucemie la copii
  • îmbunătățirea funcționării ficatului
  • protejarea sistemului cardiovascular
  • scăderea colesterolului
  • protejarea împotriva bolii Alzheimer

Sărac în calorii, aromat și plin de beneficii

FOLLOW ME

În egală măsură, turmericul este ușor de introdus în alimentație și dă o aromă minunată supelor, sosurilor și diferitelor preparate. Este important să știți că turmericul trebuie gătit înainte de a fi consumat, iar cea mai la îndemână și rapidă variantă este să îl amestecați cu puțină apă, într-atât încât să formați o pastă pe care să o păstrați la frigider pentru diferite preparate pe care le aveți în vedere. Iată câteva variante de a vă juca, pe care și eu am început să le pun în practică de câte ori am ceva timp la dispoziție:

  •  dacă sunteți fan al salatelor cu ou, adăugați peste puțin turmeric; aroma și culoarea vă vor cuceri pe loc
  • amestecați orez brun cu stafide și caju și asezonați cu turmeric, chimion și coriandru
  • adăugați turmeric în orice preparat care conține linte
  • puneți un praf de turmeric în orice dressing de salată
  • tăiați buchețelele de conopidă în jumătate și sotați-le cu o lingură sănătoasă de turmeric, pentru aproximativ 5 minute, după care dați-le prin ulei de măsline, sare și piper

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.