Mantra unei vieți echilibrate: body, mind and spirit
Se vorbește mult despre yoga în ultima vreme și tare bine ar fi ca și practica să fie la fel de asiduă precum dezbaterea. Îmi aduc aminte, uitându-mă înapoi, de-a lungul diferitelor decade, că această practică străveche a avut perioadele ei de glorie și de regres, în special, în țările vestice, mult mai deschise, dar și mai dornice de experiențe alternative, care să le inducă starea de bine, fizică și mentală, nevoia de echilibru și de liniște interioară.
Adevărul este, însă, că despre yoga nu vorbim de ieri, de azi, ci de mii de ani, ca fiind unul dintre pilonii culturii hinduse. Yoga înseamnă deopotrivă postură (sau exercițiu fizic), cât și (sau, mai ales,) meditație. Ambele la fel de importante în drumul nostru către a ne cunoaște mai bine, a ne simți mai bine, a ne vindeca fizic si emotional și a ne întoarce la propriul nostru adevăr. O căutare, de altfel, cu care fiecare om modern se confruntă, fie că o știe sau nu. Și, fie că sunteți sau nu practicanți, fie că vă atrage sau nu încă ideea, m-am gândit că e bine să știm care sunt beneficiile directe pe care tehnicile yoga le aduce în corpul și în mintea noastră. M-a ajutat, de această dată, Marga Bălan, instructor de yoga și pilates.
Pe scurt:
1. Yoga aduce o stare generală de bine, de echilibrare mentală și emoțională
2. Tratează stresul și oboseala
3. Asigură o mai mare rezistență la stres
FOLLOW ME
4. Diminuează anxietatea
5. Îmbunătățeste respirația
6. Îmbunătățeste forma fizică
7. Are efect anti-îmbătrânire: tehnicile yoga încetinesc procesul de îmbătrânire pentru că ele cresc flexibilitatea coloanei, elasticitatea spatelui, eliminarea tensiunilor, tonifierea musculaturii centrale, reeducarea posturii, tonus muscular bun
8. Crește vitalitatea
9. Asigură o rezistență mai mare la îmbolnăviri
10. Tratează și previne anumite boli: durerea de spate, anxietatea, insomniile, migrenele, depresiile, problemele intestinale, astm, hipertensiune, indigestie, neurastenie, obezitate, alcoolism, dependențe.
Pe Marga o găsiți aici.