10 EXEMPLE de HAINE ciudate pe care nu credeai că o să apuci să le vezi

În fiecare an, oamenii au dorințe cât mai noi și mai ciudate, ceea ce poate cauza, cu adevărat, multe controverse între cei conservatori și cei îndrăzneți și discuții extrem de aprinse. Designerii moderni sunt conștienți de acest lucru și, prin urmare, din când în când aleg să impună astfel de tendințe și să creeze produse cât mai bizare, care îndeplinesc anumite cerințe mai diferite ale consumatorilor. Până la urmă, oamenii sunt diferiți, iar gusturile nu se discută.

Iată o selecție exactă a acestor lucruri:

1. Pantofii șosete. Probabil, unele dintre cele mai călduroase încalțări

Trendul care propune purtarea șosetelor peste încălțăminte a ajuns să fie foarte la modă și la noi, în ultimul timp. Așadar, designerii au hotărât că este mult mai simplu și efficient ca aceștia să fie cumpărați direct în forma finală. Cu siguranță acest timp de trend nu este pentru oricine, doar pentru femeile cu mult curaj.

2. Geanta de piele în formă de bagheta de pâine.

geanta-600x452-8300893
Aceasta este una dintre cele mai inedite aparitii în domeniul accesoriilor. Fetele pasionate de modă și îndrăznețe deja și-au achiziționat-o.

FOLLOW ME

An error occurred while retrieving media

3. Pantalonii – „picioare de pui”


Nu sunt chiar cei mai atrăgători pantaloni din lume, dar cu siguranță vei atrage toate privirile, dacă vei opta vreodată pentru ei.

4. Ești suficient de curajos pentru astfel de pantofi?


5. Designerii nemiloși nu au vrut să se oprească aici, astfel au creat un costum de baie păros


Cu siguranță, aceasta este o piesă extreme de excentrică. Totuși, nu este chiar cea mai plăcută din punct de vedere vizual.

6. Fusta-covor


Această fusta a stârnit destul de multe controverse. Este de la un mare brand, însă oamenii sunt încă sceptici în privința sa.

7. Crop-top pentru bărbați


Crop-topurile sunt la modă printre femei. De ce nu ar putea și bărbații să le poarte?!

8. Cea mai bună soluție pentru vremea ploioasă


Trebuie să recunoști… această vestimentație este perfecta pentru zilele ploioase, în care o umbrella nu ți-ar putea fi suficientă.

9. Lenjerie de corp pentru siguranță


Această lenjerie a apărut în China. Ce părere ai? Ai cumpăra-o?

10. Iată pantalonii pentru cei care s-au săturati de pantalonii și blugii obișnuiți, pe care toată lumea îi poartă

 

BONUS:


Nu tot cee ace se vede din exterior este adevărat. În zilele acestea, designerii creează tot felul de haine și de accesorii pentru a spori frumusețea unei persoane. Astfel, a apărut și acest tip de lenjerie care îți face posteriorul să pară mult mai mare și mai ferm. Este accesoriul perfect pentru fetele complexate, care nu vor să apeleze la un medic estetician.

Ce părere ai despre noile trenduri? Ce ți-a plăcut și ce te-a șocat dintre ideile marilor designer?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.