Vara asta am stat o săptămână întreagă fără copii. Alex s-a dus în vacanță în Portugalia, Alesia a fost în tabără, iar Nicholas la Sinaia. Deși credeam că o să mă bucur, că totul o să fie bine, că o să fim în sfârșit liberi să facem ce vrem, nu m-am simțit deloc așa. A fost o euforie de moment, dar mai tot timpul verificam ce face când unul, când altul. Da, e relaxant să știi că are altcineva grijă de ei pentru câteva zile, dar nu mi-a fost deloc ușor să știu că nu sunt lângă mine.
Eu am făcut acest experiment numai o săptămână, însă sunt părinți pe care nevoia îi împinge să treacă prin aceste stări an de an. Nici nu vreau să știu ce se află în sufletul unui părinte care e nevoit să stea departe de copilul lui în permanență doar ca să știe că poate să-i asigure un viitor mai bun, dar am descoperit câte ceva despre sufletele celor lăsați în urmă, copiii…
În România există foarte mulți copii care fie locuiesc numai cu unul dintre părinți, fie sunt lăsați în grija bunicilor, ori chiar a vecinilor, pentru că mami sau tati lucrează în străinătate.
Potrivit ONU, 3,4 milioane de români au ales, în ultimii 10 ani, să trăiască în alte țări, iar conform Ministerului Educației Naționale, numărul copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate poate fi estimat la peste 160.000… 160.000 de copii care din cauza lipsei de afecțiune a părinților sunt expuși la riscuri precum abandonul școlar, autoizolarea, tulburările emoționale și comportamentale.
M-am alăturat campaniei „Împreună acasă” susținută de Salvați Copiii România și Delikat și am avut astfel ocazia să descopăr poveștile Mariei și Denisei și a lui Robert, pe care vi le-am spus și vouă mai departe.
FOLLOW ME
Ei sunt însă doar începutul dintr-un lung șir de copii pentru care timpul nu mai poate fi dat înapoi și care au fost nevoiți să se maturizeze și să cunoască un dor sfâșietor de la vârste foarte fragede.
Pentru mine, copiii sunt un punct foarte sensibil, mai ales cei care sunt bolnavi, nevoiași, orfani. Din punctul meu de vedere, deși poate suna dur, copiii care au un părinte plecat sunt oarecum orfani de acel părinte. Înțeleg situația și nu judec pe nimeni. Sunt sigură că acei părinți nu pleacă la muncă în străinătate de bine ce le e aici, dar cum poți să faci un copil să înțeleagă exact ce înseamnă asta fără să-i rupi inima?
Le-am întrebat pe fetele de la Salvați Copiii de ce părinții aleg să îi lase pe copii în România și nu îi iau cu ei acolo unde pleacă. Mi-au spus că mulți dintre ei nu au un loc de muncă stabil și nu pot avea grijă de ei și atunci preferă să le trimită 100-200 de euro pe lună în țară, iar ei să muncească acolo, chiar dacă poate e mai greu și pentru ei, și pentru copiii lor, dar așa cum spune și sloganul campaniei „E mai important ce lași în urmă decât ce trimiți înapoi”.
Mulți oameni se gândesc că acești copii nu au nevoie de ajutor, pentru că părinții lor trăiesc și doar au luat decizia de a se muta în altă țară. Totuși trebuie să știți că oamenii care pleacă sunt niște oameni simpli, care nu au acces la psihologi, nu au citit foarte multe despre acest domeniu și nu știu cum să se comporte când se produce ruptura dintre ei și copii, iar cei mici ajung să sufere foarte mult.
Șocul cel mare pentru copii este că nu li se spune când părinții pleacă. Foarte mulți dintre părinți aleg să nu le spună copiilor când pleacă în străinătate, ci pleacă pur și simplu noaptea, când cei mici dorm. Pentru un copil, asta e ca un abandon. Vin de sărbători sau când vin în vacanțe, apoi pleacă din nou, iar copilul trăiește sentimentul de abandon iar și iar. De foarte multe ori le e mai greu când pleacă mama. Nu vreau să subestimez prezența tatălui în viața unui copil, dar când pleacă mama e o tragedie.
O variantă foarte bună ar fi să stea de vorbă, să-l pună la masă, să-l trateze ca pe un om matur și să-i spună: „uite, asta e situația, eu trebuie să plec și tu vei rămâne cu X, dar noi vom vorbi în fiecare zi, totul va fi bine….”. E important să-i dai copilului o stabilitate, să știe la ce se aștepte, să știe ce să facă. Mulți părinți nu știu că asta trebuie să facă și, atunci, cei din asociația Salvați Copiii România le oferă consiliere psihologică, atât copiilor cât și părinților.
Mie mi se rupe sufletul de fiecare dată când ajung într-un astfel de loc și se vede cu ochiul liber că acei copii duc lipsa afecțiunii. O fetiță a stat lipită de mine de când am venit și până când am plecat. Sunt copii foarte buni, copii care te doresc în preajma lor, vin te iau în brațe, vor să fie luați în brațe.
Mi-au făcut multe inimioare pe care mi le-au dat când am plecat, ne-am jucat, am făcut poze, m-au întrebat câte în lună și în stele și m-am despărțit de ei cu lacrimi în ochi. I-aș fi luat pe toți acasă. Cei mai mulți ne știau de pe YouTube pe mine, pe Alex, Alesia și Nicholas și multe fetițe mi-au zis că abia așteaptă să mai pun filmulețe cu Nicholas.
Nu știu care e situația în restul țării, eu am fost la o școală din București, unde copiii sunt ajutați de voluntari și petrec câteva ore pe zi alături de oameni pregătiți să îi ajute. Acești copii au de cele mai multe ori probleme la școală pentru că dacă rămân în grija bunicilor, aceștia nu reușesc să-i stăpânească, să facă lecții cu ei și atunci, pierd foarte mult în fața celorlalți colegi. Cei de la Salvați Copiii îi ajută, au clase în care fac lecțiile cu ei, fac meditații în funcție de nevoile copiilor, îi ghidează spre pasiunile lor iar vara fac activități recreative și se joacă.
Este mereu nevoie de voluntari, așa că dacă aveți 2-3 ore libere pe săptămână, puteți merge acolo ca să stați cu copiii. Veți găsi multe informații la ei pe site, despre cum vă puteți implica, cum puteți deveni voluntari Salvați Copiii și cum puteți deveni voluntari Salvați Copiii și să donați pentru a-i susține pe cei de la Salvați Copiii România să reușească în continuare să-i sprijine pe copii în recuperarea lor emoțională și să facă timpul departe de părinți puțin mai ușor de suportat.
Astfel de experiențe te fac să vezi lumea cu alți ochi, să îți dai seama cât de multe ai și cât ești de norocos și să îți dorești să faci ceva și pentru cei mai puțini norocoși decât tine. Dacă rândurile de mai sus v-au emoționat și pe voi la fel de tare, sunteți la un click distanță de a-i ajuta pe cei care încearcă în continuare să le dea aripi acestor copii care poate nu-și primesc înainte de culcare pupicul de noapte bună.
Din pacate, foarte trist.
Si la mine a plecat mami cand aveam jn jur de 11 12 ani si am suferit mult, desi numai eram chiar asa mica, oarecum m a afectat asta si acum mama fiind si eu..