Happy 4th of July, dear America! + cel puţin 10 motive să te urci în avion cu destinaţia USA

Happy 4th of July, dear America! + cel puţin 10 motive să te urci în avion cu destinaţia USA

Nu cred că mi-ar fi spus mare lucru această zi, dacă nu era pasiunea mea nebună pentru New York. Că m-aş întoarce acolo oricând, nu trebuie să vă mai spun. Cred că este singurul loc pe care l-am vizitat unde mă simt ca acasă. Poate pentru că am şi rude şi prieteni acolo…Primele vizite acolo au fost cu ghidul în braţe şi cu multe telefoane către prieteni. Aşa că astăzi mă simt onorată sa împărtăşesc cu voi experienţele de pe Tărâmul Făgăduinţei. Iar dacă aveţi planificat o călătorie spre America, cu siguranţă sfaturile mele va vor ţine de urat cât e drumul de lung 🙂

Am descoperit America prin 2010. Credeam că visul american este acela de a ajunge acolo, pe tărâmul fermecat pe care îl văzusem prin intermediul filmelor şi al muzicii importate de acolo. Apoi, după ce am ajuns să cobor din avion, am înţeles că până şi cele mai aprinse dorinţe devin realitate, dacă îţi doreşti suficient. Sunt multe motivele pentru care iubesc America.

Oraşul cel mai iubit rămâne, însă, New York-ul. Motivele toate le găsiţi în această postare  mai veche. E locul din care se da ora exactă în toată lumea, indiferent de domeniul de activitate.

Fascinant este că, oricând, alături de oricine, ai ce să faci şi nu te poţi plictisi nici măcar o secundă! Chiar şi cu copiii, dacă mergi, tot la fel de interesant şi distractiv va fi.

ziua-americii5-2491725

Sunt câteva lucruri şi locuri pe care este musai să le faci de îndată ce ai ajuns în New York.

Vă place să fiţi la înălţime? Atunci, neapărat trebuie să ajungeţi şi pe Empire State, cea mai înaltă clădire din New York. Dacă vă este frică de înălţimi, aici aveţi ocazia de a vedea cu alţi ochi această problema. Copiii vor fi fascinaţi să se afle în aceeaşi clădire pe care se tot agaţă Spider Man, iar cu puţin noroc îl şi puteţi întâlni.

FOLLOW ME

Cea mai celebră intersecţie a celui mai faimos oraş din lume este Time Square. Am trecut pe aici de fiecare dată când am fost în America. Iar sentimentul a fost acela că în orice clipă voi da nas în nas cu Alicia Keys şi Jay-Z, care mă vor opri şi mă vor ruga să fac un selfie cu ei. Până acum nu s-a întâmplat. Poate data viitoare 😀 Până atunci, eu păstrez în topul preferinţelor muzicale piesa lor.

Statuia Libertăţii va fi locul în care, indiferent de vârstă, cu mic şi mare, veţi simţi palpabil gustul americii. Aici, oricine se simte că în al nouălea cer! Eu m-am simţit că un înger care a făcut numai lucruri bune, iar odată ajunsă în America este ca o răsplată, pot face tot ce îmi trece prin minte. Soţul este de altă părere, cică îngerii nu cheltuie banii pe haine, dar asta e altă poveste. Va voi spune-o altă dată 😀

Brooklyn Bridge, o minune inginerească care uneşte cartierul Manhattan de Brooklyn. Era să uit, doar nu vei rata ocazia de a face un selfie cu această capodoperă. Eu am făcut câteva….zeci 😀

Plimbaţi-vă pe Wall Street, este centrul şi inima NY-ului în tot ceea ce înseamnă domeniu financiar. Aici îşi au sediile cele mai mari burse din lume, bănci. Simbolul este taurul. Nu cel din zodiac, ci cel mare şi furios, realizat din bronz. Nu că nu ar fi fost destul de faimos, dar odată cu criză financiară începută în luna decembrie 2007, taurul a devenit şi mai celebru!

Dacă nu ai ajuns încă în China, mergeţi şi vizitaţi cartierul chinezesc. Noi am fost de câteva ori, şi recunosc cinstit, doar prima dată am fost să vizitez, apoi am mers să mâncăm sushi, dar am încercat şi alte feluri tradiţionale asiatice care sunt absolut delicioase.

Dacă sunteţi cu copiii, s-ar putea că ei să nu fie foarte interesaţi de o plimbare pe Fifth Avenue, însă este un loc pe care merită să îl vizitaţi. Este stradă ce a aparţinut în trecut doar celor mai bogaţi şi celebri.

Dacă ajungeţi prin New Jersey şi va caracterizează curajul, atunci va recomand să va luaţi porţia de adrenalină cu o tură prin cel mai înalt montagne russe din lume, celebrul Kingda Ka, din parcul Six Flags Great Adventure.

Pentru cei mai puţin curajoşi, dar foarte curioşi, o vizită la Marele Canion american. Aici eşti la 1.500 de metri deasupra prăpastiei şi poţi admira priveliştea de pe platforma Skywalk.

Cred că în imaginaţia celor mai mulţi bărbaţi, tot Pamela Anderson a rămas femeia sexy care i-ar putea salva nu doar din valurile oceanului, ci din orice situaţie dificilă cu nevestele. Ei bine, ar fi păcat să nu mergeţi pe plaja Zuma din Malibu. Este cel mai frumos şi impresionant loc pe care îl are Los Angeles-ul. Evident, diva blondă are o proprietate privată şi cu puţin noroc te poţi întâlni cu ea.

Alt loc foarte frumos este şi Manhattan Beach. Dacă aş putea fi acum într-un loc de vis, atunci aici începe visul meu şi tot aici se şi termină! Restul este tăcerea apusului, care nu poate fi cumpărat nici cu toţi banii din lume.

Până la urmă, cele mai scumpe lucruri nu sunt lucruri şi nu pot fi cumpărate.

Şi, totuşi, dacă vreţi să va demonstraţi că orice poate fi cumpărat, atunci cumpăraţi-va bilete spre America! Este locul în care orice este posibil, este magic, este perfect.

De fiecare dată când am fost plecată, am avut sentimentul că acolo timpul are altă valoare. Şi este mult mai preţios, trece extrem de repede şi niciodată nu apuc să mă satur de tot ceea ce are să-mi ofere SUA. Poate şi acesta este motivul pentru care merg în fiecare an, poate chiar există ceva mirific şi magic care mă cheamă şi mă vrea acolo. 🙂

Cei care aţi ajuns să călcaţi pe urmele lui Cristofor Columb ştiţi cu siguranţă despre ce vorbesc. Celorlalţi va doresc din toată inima să mergeţi şi voi, este cea mai tare experienţă pe care o poţi trăi într-o viaţă.

Şi nu uitaţi, America înseamna New York City, New Jersey, Los Angeles, San Francisco, Chicago, Las Vegas şi tot ce mai puteţi vizita! 🙂

Astăzi, sărbătorim ziua Americii. Fie că şi-a declarat independenţa la două zile după ce a avut loc votul oficial, fie că legenda spune că atunci când votul a fost oficiat, toţi delegaţii au semnat Declaraţia în aceeaşi zi, desi, în realitate, a trecut o luna de zile până au semnat toţi reprezentanţii documentul, noi iubim Statele Unite ale Americii şi rămâne visul oricărui om!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.