3 rețete de scrub anti-îmbătrânire cu sare

Un produs esențial pe lista mea de cumpărături în materie de frumusețe este scrub-ul. Așa cum probabil știți, nu există tratament de hidratare, sesiune de epilare sau de autobronzare care să nu necesite o exfoliere ca la carte. În timp ce scrub-ul pe bază de zahăr este recomandat în regiunea feței și a zonelor sensibile, cel cu sare îndepărtează excelent celulele moarte de pe picioare sau chiar de pe întregul corp, atunci când vrem să încurajăm reînnoirea pielii.

În plus, sarea îți mai aduce un beneficiu: este bogată în magneziu, potasiu și calciu, așadar te poți baza pe ea în lupta contra îmbătrânirii.

Îți surâde ideea? Înainte să achiziționezi unul scump din magazinele specializate, ia în considerare ideea de a-ți face propriul scrub acasă, cu ingrediente ieftine și naturale. Eu am ales 3 rețete care relaxează sau energizează, după preferințe:

Scrub cu lavandă

Ai nevoie de: 250 grame de sare de Himalaya, 16 linguri de ulei de avocado, migdale sau sâmburi de struguri, 5-10 picături de ulei de lavandă (relaxant), mentă (energizant), portocală (stimulant). Amestecă și depozitează într-un borcan de sticlă curat. Poți aplica săptămânal pe pielea umedă.

scrub-548198_1280-768x1024-6180060

FOLLOW ME

Scrub cu fulgi de ovăz și patchouli

Ai nevoie de 450 grame de sare de mare, 40 grame de fulgi de ovăz, 16 linguri de ulei de măsline, 16 linguri de ulei din sâmburi de struguri, 5-10 picături de ulei esențial de patchouli. Adaugă treptat uleiurile peste sare într-un borcan de sticlă. Folosește ca exfoliant de corp relaxant.

Scrub pentru picioare cu mentă

Ai nevoie de 240 grame de sare Epsom, 230 grame de sare de mare, 150 de grame de bicarbonat de sodiu, 15-20 de picături de ulei esențial de mentă, opțional 1 linguriță de ulei de arbore de ceai. Folosește săptămânal pentru a căpăta călcâie fine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.