5 trucuri anti-balonare

5 trucuri anti-balonare

Cu disciplină, disconfortul şi aspectele inestetice ale balonării pot dispărea

Cui nu i s-a întâmplat să se baloneze? Senzaţia nu este deloc plăcută, iar o femeie ştie cel mai bine cât de rau este atunci când nasturii de la pantaloni mai că plesnesc sau când rochia preferată nu mai pică la fel de bine pe corp. Şi nu doar imaginea are de suferit, ci şi confortul celui care suferă de balonare. Am stat de vorbă cu consultantul in wellness si nutritie, Florentina Gionea, care mi-a spus ce se întâmplă cu corpul nostru şi cum prevenim aceste neplăceri cauzate de balonare: „Balonarea creează un disconfort foarte mare, mai ales la nivel abdominal. Simţim nevoia de a elibera gaze şi avem senzaţia că am înghiţit un balon, care stă cu încăpăţânare în abdomenul nostru. Aici se mai pot adăuga înţepături de intestine şi senzaţia de a merge mereu la toaletă.”

Balonarea provine, în primul rând, de la o digestie incorectă a alimentelor: „Există o dereglare la nivel gastro-intestinal, care nu permite digerarea corectă o micro-nutrienţilor. Dacă nu există probleme de absorbţie sau de secreţie a sucurilor gastrice, atunci combinăm greşit alimentele. Astfel, enzimele nu reuşesc să digere  anumiţi nutrienţi. Combinaţii sănătoase ar fi proteinele cu legumele verzi, sărace în amidon. De exemplu, peştele la grătar este excelent cu o salată verde şi nu cu cartofi natur. Fructele se consumă separat de legume sau alte alimente, iar citricele nu se combină cu fructele dulci, cum ar fi bananele, kiwi sau perele. Mărul, avocado şi lămâia sunt neutre din punct de vedere al PH-ului şi pot fi consumate în mai toate combinaţiile”, ne sfătuieşte Florentina Gionea.

Ce trebuie să eviți:

  • legume şi fructe: fasole, linte, mazăre, năut, varz, ridichii, gulie, praz, conopidă, castraveți, vinete, cartofi, pere, prune, curmale, must
  • lactate grase
  • mâncăruri grase
  • pâine
  • dulciuri
  • zahăr
  • miere
  • alcool
  • sare
  • antibiotice

Am rugat-o pe Florentina să ne dea o listă cu 5 trucuri anti-balonare. Ea spune că este mai simplu decât pare şi oricine ar putea scăpa de acest disconfort dacă este puţin disciplinat.

1. Renunţă la a consuma lapte proaspăt, dacă te balonează. Regula nu se aplică şi pentru brânzeturi sau iaurturi (prin procesul de fermentare, enzimele îşi schimbă structura şi nu mai provoacă balonare).

2. Fă-ţi program de consumat apă. Înainte cu 30 minute înainte de masă şi cu 45 minute după masă. Vei acorda timp sucurilor gastrice să facă digestia în mod corect.

FOLLOW ME

An error occurred while retrieving media

3. Mestecă încet şi fără să vorbeşti la masă. Altfel, aduci o cantitate mare de aer în stomac în timp ce mănânci.

4. Fă-ţi o cură de detoxifiere a colonului, cel puţin o dată pe an.

5. În caz de urgenţă, foloseşte cărbunele medicinal. Acesta se recomandă în cantităţi mici şi rar deoarece poate provoca constipaţie.

Mişcarea ne ajută să avem un abdomen plat şi să nu ne mai balonăm.

Ceaiurile sau drajeurile pe bază de plante previn, medicii recomandă ca pe durata zilei să bem ceai făcut din plante proaspete sau uscate ca: mentă, fenicul, muşeţel, mărar, anghinare, păpădie, cimbru, busuioc, salvie, măghiran, coriandru.

La femei, aceste stări apar, de regulă, înaintea ciclului menstrual. În această perioadă este normal să se întâmple aşa din cauza hormonilor, dar şi atunci, balonarea poate fi ameliorată dacă ţii cont de recomandările de mai sus.

2 comentarii pe “5 trucuri anti-balonare

  1. DORINA says:

    buna ziua .

    va rog sa-mi recomandati o terapie pentru constipatie si balonare .

    la minea acestea se datoreaza bolii neurologice , neuromielita optica , paraplegie spastica …adica sant paralizata complet de la sub brat in jos in totalitate , nu ma pot misca deloc.

    am folosit pana acum diverse ceaiuri si pastile.. ceai verde (antiadipos ) dulcolax , ceai de crusin , prune uscate , smochine ,curmale , stafide etc,,,dar acum nu mai au efect .

    va multumesc.

  2. DORINA says:

    buna ziua .

    va rog sa-mi recomandati o terapie pentru constipatie si balonare .

    la minea acestea se datoreaza bolii neurologice , neuromielita optica , paraplegie spastica …adica sant paralizata complet de la sub brat in jos in totalitate , nu ma pot misca deloc.

    am folosit pana acum diverse ceaiuri si pastile.. ceai verde (antiadipos ) dulcolax , ceai de crusin , prune uscate , smochine ,curmale , stafide etc,,,dar acum nu mai au efect .

    va multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.