3 ZODII răzbunătoare. Ferește-te din calea lor

Când cineva îţi greşeşte, există câteva opţiuni la care apelezi în această situaţie: te confrunți cu persoana respectivă, te distanţezi, îţi ceri scuze sau te îndepărtezi fără să-ţi pară rău. Există şi partea în care te poti răzbuna, dar nu te va face niciodată mai fericit.

Scorpionul îşi va face din asta un scop în viaţă doar ca să te distrugă. Răzbunare este porecla Scorpionului. Dacă îi greşeşti, s-ar putea să dormi noaptea cu un ochi deschis. Se va asigura că suferinţa ta este nesfârşită, te va umili, traumatiza, chiar vei ajunge în genunchi, cerând iertare. Să te lase să scapi doar cu o pedeapsă uşoară este supărător pentru univers.

Capricornul abia asteaptă să eşuezi. Capricornul este una dintre cele mai mândre zodii.Dacă faci ceva care să le lovească mândria, să-i umileşti sau să-i trădezi, te va face să crezi că totul este bine. De fapt, el îşi gândeşte bine răzbunarea în privat.Pe la spate te calomniază, îţi sabotează succesul şi îţi vei da seama de asta când va fi foare târziu.

Taurul va purta ranchiună mereu şi îţi va aminti de asta. Chiar dacă au trecut ani de zile de când i-ai greşit unui taur, el nu a uitat ce ai făcut şi, cu siguranţă, nici nu te-a iertat.Răzbunarea lui este rece, calculată, lentă şi, în cele din urmă, mortală.

2 comentarii pe “3 ZODII răzbunătoare. Ferește-te din calea lor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.