Astăzi este o zi foarte specială pentru mine.Toate aniversările mele sunt zile de care încerc să mă bucur cât mai mult și să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru încă un an pe care mi l-a oferit în dar, însă azi, a 4-a oară, schimb prefixul, iar asta face această zi mult mai importantă pentru mine.
40 poate fi o bornă, un popas sau un punct de plecare. Nu am găsit niciodată mai mulți oameni care să se oprească în dreptul unei cifre ca în momentul în care împlinesc 40. Majoritatea stau și se gândesc cu adevărat la cine sunt și încotro se îndreaptă. Poate pentru că realizezi că de aici înainte, vârsta fizică vorbește prin riduri fine și păr alb.
Am învățat multe lucruri până la 40 de ani. Sunt recunoscătoare pentru iubire, familie și prieteni. Sunt recunoscătoare pentru tot ce mi s-a oferit până acum, cu puțin noroc, dar îmi apreciez și validez munca pe care am depus-o ca să ajung în acest punct.
40 de lecții pe care le-am învățat până la 40 de ani
- Nu te teme să greșești! – aceasta este cea mai bună modalitate de a învăța lucruri noi
- Nu poți să fii întotdeauna în control asupra tuturor situațiilor sau persoanelor din viața ta
- Ai încredere în intuiția ta – nu te va minți niciodată
- Hidratarea și odihna sunt extrem de importante – deci ai mare grijă să nu le neglijezi
- E mai important să fugi după amintiri și nu după lucruri materiale – doar cu ele vei rămâne la final
- Diminețile sunt mult mai frumoase dacă nu adormi cu gânduri negative
- Cere ajutorul atunci când ai nevoie de el – nu e nicio rușine dacă nu te descurci la perfecție în orice
- A avea grijă de sănătatea ta fizică și psihică ar trebui să fie cea mai mare prioritate a ta – nu te sfii să apelezi la un specialist dacă simți că îți poate ușura procesul
- Nu e niciodată prea târziu să îți îndeplinești visurile – nu vrei să trăiești cu regrete, nu-i așa?
- Banii nu indică neapărat succesul unui om – familia, casa, oamenii dragi sunt aspecte mult mai importante.
- Nu poți fi plăcută de toți oamenii – și asta e complet ok. Până la urmă, nici tu nu îi placi pe toți.
- Lucrurile mici sunt, de fapt, lucruri mari – poate crezi că nu ai realizat prea multe lucruri în viață, dar dacă ar fi să faci o analiză în profunzime, îți garantez că ai făcut multe!
- Poți fi în dezacord cu cineva și să ții la el în continuare – suntem cu toții diferiți, iar asta ne face speciali
- Nicăieri nu e ca acasă – e frumos să te plimbi, însă sentimentul de acasă nu se compară cu nimic altceva
- Nu mai asculta de părerile negative ale oamenilor – ei nu îți cunosc adevărata poveste, așadar nu te lăsa influențată de a lor
- Pune-te pe tine pe primul loc – ești (sau ar trebui să fii) cea mai importantă persoană din viața ta, deci ai mare grijă de tine
- Nu te opri niciodată de învățat – ești într-un proces continuu de creștere, așadar profită de orice oportunitate pentru a extrage lecțiile din ea
- Atunci când pierzi ceva, câștigi, de fapt, altceva – chiar dacă nu realizezi asta pe moment
- Nu mai fi atât de dură cu tine – învață să te accepți și să te iubești exact așa cum ești
- Copilăria chiar îți influențează mult felul de a fi – îți mai amintești cum era atunci?
- Pentru toate existăm momentul perfect și împrejurarea perfectă – dacă ceva nu a ieșit din prima așa cum ai vrut, poate că există un plan mai mare pentru tine
- Fii deschisă la feedback – este o modalitate bună pentru a deveni cea mai bună versiune a ta (a nu se confunda cu criticile negative)
- Încearcă să rămâi calmă și deschisă către soluții – stresându-te nu vei face decât să agravezi situația
- Nimeni nu va veni să te salveze – ești singurul om care are control asupra vieții tale
- Nu trebuie să termini o carte dacă nu îți place – viața e mult prea scurtă pentru a citi cărți plictisitoare
- Îmbracă-te așa cum te simți cel mai bine – chiar dacă ți se pare că nu ai corpul perfect. Nimeni nu îl are!
- Fericirea nu apare dintr-odată – fă mai multe din activitățile care îți aduc plăcere și înconjoară-te de oameni care te fac să te simți bine, iar bucuria nu va ezita să apară
- E complet ok să te răzgândești asupra unor lucruri – suntem într-un continuu proces de evoluție, iar uneori ajungem să ne schimbăm viziunea asupra vieții fără să ne dăm seama
- Trecutul a trecut – așadar nu mai trăi în el, pentru că tot ce a mai rămas sunt amintirile
- Renunță la toți oamenii toxici din viața ta – și dă voie oamenilor benefici pentru tine să apară în viața ta
- Nu uita să te și odihnești – e tentant să muncești non-stop, dar nu e deloc sănătos
- Nu e niciodată prea târziu să îți schimbi stilul de viață
- Unele lucruri trebuie să le ții doar pentru tine – nu trebuie să împărtășești totul celor din jur
- Spune-le oamenilor dragi că îi iubești zilnic – uneori, câteva cuvinte rostite pot schimba total ziua cuiva
- Nu orice greșeală are și o consecință – deci nu te învinovăți pentru ele
- Perfecțiunea de pe social media nu e reală – așadar încetează să te mai compari cu ea
- Nu trebuie să mergi la fiecare eveniment la care ai fost invitată – nu e obligatoriu să ieși undeva dacă nu te-ai simți confortabil să fii acolo
- Suntem energie – primim de la viață ceea ce suntem dispuși să oferim
- Fă lucrurile din pasiune – vei vedea că totul va ieși mult mai bine
- Distrează-te la maxim! – profită de fiecare oportunitate și trăiește viața exact așa cum îți dorești
Manifestul meu este pentru toate femeile care trăiesc 40 cu teamă. Nu o mai faceți! Fie că sunteți mame sau nu, singure sau într-o relație, fiecare zi care trece este o zi pe care nu o mai poți schimba. Fiecare minut pe care îl petreci gândindu-te cum ai fi putut să faci lucrurile diferit, este pierdut. Gândește-te la fiecare zi care urmează și ai curajul de a o primi cu optimism.
La 40 încă mai avem multe de primit. Pentru că totul este posibil, chiar și la 40.
Vezi această postare pe Instagram
Vă mulțumesc pentru urări și mesaje, dar și că ați contribuit în fiecare an la împlinirea mea!
O sa țin cont ei eu de ele❤️❤️