În ultimul număr al revistei Vogue USA, pe care l-am primit de la o prietenă, am descoperit o mulțime de ținute relaxate, dar originale în același timp. M-am întrebat ce ar trebui și eu să aleg inspirându-mă din tendințele sezonului pentru un look de revistă. Așa că am vorbit cu prietena mea, Andra Moga, fashion editor și stilst pentru multe vedete autohtone. Descoperiți și voi tipsurile pe care Andra mi le-a împărtășit:
„Lejeritate a devenit cuvântul de ordine pentru ținutele pe care le alegem în timpul liber. Doar că lejeritate se vrea a fi completat și de originalitate, pentru fashionistele convinse și nu numai. Știu că de multe ori, în alegerea outfturilor casual, vrem un plus de ‘je ne sais que’ și pentru acest lucru m-am documentat în acest material. Cum tendințele acestui sezon sunt diversificate și nenumărate, am ales 5 abordări inedite, piese statement sau outfituri interesante la care să arunci un ochi înainte de a-ți alcătui o ținută confortabilă”, mi-a spus Andra.
Smoking slippers
Îmi place să-i numesc balerinii reinventați ai sezonului. Mai elaborați, din catifea sau piele, cu broderii interesante sau din material imprimat, pantofii decupați, o combinație între mocasini și balerini sunt revelația sezonului. Charlotte Olympia, Miu Miu sau Alexander McQueen sunt câteva dintre brandurile care îți propun modele interesante, însă poți găsi modele asemanatoare și la prețuri mai accesibile.
Pantalonii imprimați
Din mătase, satin sau voal, pantalonii cu diverse imprimeuri sunt o declarație de stil. Tipare cu printuri digitale, imprimeuri florale, jungle sau safari, toate sunt o variantă stylish și comodă. Asortați cu un basic în nuanțe simple și pantofi fără toc, vor alcătui un look original.
Vestele brodate
Isabel Marant a fost designerul care a reinventat vesta clasică și i-a conferit un plus de prețiozitate. Mergând pe un tipar de jachetă fără mâneci, cu broderii interesante și aplicații prețioase, designerul a prezentat pe catwalk un model statement, versatil în varii combinații. Trendul a fost preluat rapid și de alte branduri, astfel că vei găsi cu ușurință o piesă în acest stil.
FOLLOW ME
Cool shorts
Lungimea pantalonilor de vară se modifică în fiecare sezon. Chiar dacă trendul jeansilor scurți ripped nu s-a demodat, designerii ne propun în această vară o nouă croială. Jeansii sau pantalonii scurți, drepți, tăiați deasupra genunchiului. Largi, cu o croială cu influențe masculine sunt un must-have de ultim moment. DKNY i-a ales pe podium în această vară, iar trendul a fost preluat rapid.
Sport&Elegant mix
Dacă în anii trecuți să asortezi o rochie cu croială elegantă cu pantofi sport nu era îndelung apreciată,sezonul acesta a devenit un trend. Rochii cu broderii, cu pietre aplicate sau din materiale prețioase, sunt combinate cu pantofi sport în culori tari sau tonuri metalice. Este o abordare pentru care îți propun să te documentezi puțin, căci nu orice model de pantof sport se pretează acestui mix.
Pe Andra o puteți urmări și pe blogul ei personal
te felicit pentru minunatele articole prezentate
am ce face in timpul liber, am ce citi:)
te felicit pentru minunatele articole prezentate
am ce face in timpul liber, am ce citi:)