Odată cu trecerea anilor, corpul nostru va fi întocmai rezultatul obiceiurilor pe care ni le-am format de-a lungul anilor
Pe Valentin Vasile mulți dintre voi îl știți, iar cei care nu îl știți, cu siguranță ați auzit de el, precum și de performanțele sale, cât și de performanțele pe care le insuflă oamenilor pe care îi antrenează și îi motivează în programul LIMITLESS workout, un program intens de sport și nutriție, care redefineste nu doar corpul, ci și mintea, prin dezvoltarea unei noi perspective asupra stilului de viață a fiecăruia dintre participanți. Unul dintre cei mai căutați instructori de fitness din România, Valentin Vasile are și avantajul de a fi consultant în nutriție, în așa fel încât le poate oferi oamenilor care apelează la el o abordare holistică și o motivație pe măsură. Iar în rândurile de mai jos, am ales să vorbesc cu el chiar despre motivație. Căci, nu-i așa, mulți dintre noi ne-am decis sau ne vom decide să adoptăm un alt stil de viață, bazat de coordonate sănătoase de sport și mâncare corectă, însă cum facem să ne păstrăm motivația, voința, să nu cedăm și să nu ne consolăm cu primul dulce sau primul cheeseburger? Iar un alt avantaj al lui Valentin Vasile este că, în programele sale, include și această componentă vitală, după părerea mea: coaching-ul sau antrenarea motivației, a voinței pentru a atinge obiectivul vizat. O latură fundamentală în orice activitate întreprindem, vă spun pe cuvânt 🙂
1. Sunt mulți cei care vor să slăbească, dar tot atâția sunt și cei care vor să-și remodeleze corpul, să atingă noi performanțe. Pentru care dintre aceștia este mai anevoios procesul?
Nu aș spune că e ușor pentru nici una din cele două categorii de persoane, doar că “dificultatea” e diferită. Dacă pentru cei care își doresc să slăbească dificultatea constă tocmai în faptul că nu sunt pe deplin mulțumiți de corpul lor, s-ar putea să îi facă mai vulnerabili în fața tentațiilor culinare, pentru cei care își doresc performanță, marea dificultate este dată de faptul că organismul nostru e construit astfel încât să renunțe cel mai greu tocmai la ultimele procente de grăsime, acelea care fac diferența când îți dorești “performanța”, dar și în faptul că cei care vor să facă din corpul lor o mașinărie mult mai performanță, trebuie să sfideze mai multe dintre limitările propriului corp.
2. Când anume pe parcursul acestui proces se diminuează challenge-ul și se instalează rutina și, prin urmare, stagnarea?
Un răspuns universal la această întrebare nu există, pentru că instalarea rutinei depinde de foarte mulți parametri fizici, emoționali, motivaționali și care țin de istoricul fiecărei persoane în parte. Gradul de motivație al unei persoane care a început să facă sport atunci când medicul a atenționat-o că greutatea îi afectează mult sănătatea și calitatea vieții va avea variații complet diferite față de gradul de motivație al unei persoane care își dorește să termine între primii un maraton. Totuși, asumându-mi riscurile, aș spune că rutina, în adevăratul sens al cuvântului, nu există. Fața adevărată a rutinei este, de fapt, o așezare incorectă a priorităților de viață, o distribuție deficitară a resurselor de timp și energie, punerea propriului bine prea jos în “to do list”-ul zilnic.
3. Cu toții ajungem într-un punct în care ne scade motivația. Care sunt cauzele care ne aduc aici?
FOLLOW ME
În primul rând, faptul că suntem încă un popor care merge să facă sport, cam la fel cum ia decizia să meargă la stomatology: atunci când îl doare. Sportul și alimentația corectă nu sunt încă văzute că parte componentă a igienei fizice și psihice zilnice. Cu siguranță că atunci când vor fi, “rutina” nu va mai intra în discuție. Cum ar fi să spunem că a intervenit o rutină între propria persoană și gestul spălatului pe mâini înainte de masă? Așa ceva nu există. Rutina există, doar când privim sportul că pe o activitate punctuală care funcționează ca panaceu pentru o anumită “durere”, ca de exemplu, durerea faptului că nu ne mai împăcăm cu ce vedem în oglindă.
4. Putem să generăm echilibru în corp și în imaginea corpului pe care o dorim pentru noi, în lipsa unui echilibru emoțional?
E o întrebare foarte bună. Din experiența celor 15 ani de lucru cu persoanele care doresc să își remodeleze corpul, aș spune că cele două sunt interconectate într-un cerc care poate fi fie vicios, fie virtuos. Spre exemplu, nu de puține ori mi s-a întâmplat să fiu foarte plăcut surprins să văd că o persoană pe care am ajutat-o să aibă corpul pe care și-l dorea, a ajuns să își schimbe complet felul în care privește viață. De cele mai multe ori, o schimbare pozitivă în aspectul fizic, le-a adus persoanelor cu care am lucrat o stimă de sine mult mai bună, o încredere în sine crescută, iar asta s-a reflectat întotdeauna în îmbunătățirea vieții lor. Problema este că mecanismul funcționează și viceversa: o viață interioară viciată, aproape întotdeauna va lăsa semne asupra corpului, fie prin privarea lui de nutrienți și alimente reale, hrănitoare, fie prin creșterea în greutate pe fondul paternurilor de foame emoțională. Cred că cea mai bună rețetă e să lucrezi concomitent, din ambele sensuri. Iar dacă nu se poate, începe cu planul pe care îți e cel mai la îndemână să iei măsuri clare, măsurabile, de mâine. Nu de luni, nu de pe 1 ale lunii. De mâine.
5. Unde găsim resorturile pentru a nu intra în primul fast food sau în prima cofetărie? Sau e, de cealaltă parte, o ‘scapare’ de acest gen indicată, pentru a ne restabili…psihic?
Restabilirea psihică după un astfel de derapaj poate fi doar aparentă. Pentru 90% din populație, derapajele din cofetării și fast-food-uri se traduc în deteriorarea sănătății, dar și a aspectului fizic. Mă îndoiesc că atunci când vei vedea în oglindă un “eu” care în timp cu siguranță va purta semnele a ce ai mâncat, vei putea spune cu adevărat că derapajele culinare au fost vreo secundă soluții reale. Resorturile pentru a nu apela la astfel de false soluții le găsim în comunități de persoane care au obiective similare cu noi și care trec prin aceleași încercări. Faptul că LIMITLESS are o astfel de comunitate, este unul din lucrurile care a crescut foarte mult rata de succes a participanților înscriși în program.
6. Se spune că dietele sunt un inamic al psihicului, care nu răspunde tocmai bine la limitări. Cum facem să rămânem în echilibru pe toată perioada antrenamentului, a dietei?
Simplu – nu ținem diete :). Ci ne angajăm într-un proces de adoptare reală, pe termen lung, a unei nutriții sănătoase. Secretul acesta e să realizăm că realmente nu există soluții pe termen scurt și a căror efecte să dureze o veșnicie. Și că, dacă într-adevăr ne dorim rezultate perene, atunci și strategia de stil de viață sănătos trebuie să fie, de asemeni, pe termen lung. Asta nu înseamnă că nu ne vom mai putea bucura niciodată papilele cu o gurmanderie, ci înseamnă că acele momente trebuie văzute că pe un răsfăț și nu ca pe o regulă zilnică.
7. Pe lângă antrenamentul efectiv, asiguri clienților tăi și o ședința de coaching, de…’asistență’ în momentele de răscruce. Ce le spui în aceste clipe, cum îi motivezi? Și, mai ales, cum te asiguri că, după ce au plecat de la ține, nu se năpustesc asupra farfuriei cu alimente nepermise?
În general, le spun și le repet adevărul: că soluția pentru problemele lor nu e în farfurie. Că mâncarea nu este nici instrument de tortură și nici de recompensă supremă, funcția principală a alimentelor este și va rămâne cea de combustibil pentru corpul nostru. Componenta emoțională din fiecare din noi trebuie hrănită cu altfel de “alimente”, din care, vă asigur că nu se vând nici în piața din Obor și nici în supermarketuri 🙂
8. De ce, în ciuda faptului că mergem la antrenament, respectăm dietă, corpul nostru nu mai răspunde și nu mai generează rezultate? E aceasta…o formă de protest a organismului?
Sigur că poate fi. O persoană cu un istoric lung de diete poate trece printr-un astfel de platou în care corpul să refuze să renunțe la depozitele de grăsime, de “teama” că nu va veni în curând o altă perioadă de “foamete” – acesta fiind modul în care descifrează organismul nostru dietele drastice. Totuși, e de știut mai ales faptul că aceste perioade sunt punctuale și că, fără excepție, pentru persoanele care urmează un program de alimentație și antrenament corecte, cu siguranță vor sosi și rezultatele. Singura variabilă din ecuație rămâne termenul de timp în care se va întâmpla asta. În plus, dacă organismul nostru reacționează în acest fel, să ne amintim că această reacție nu este altceva decât un rezultat al acțiunilor noastre. O dată ce vom întreprinde acțiunile corecte, și funcționarea corpului nostru se va auto-regla, dacă îi dăm suficient timp.
9. Ce sfaturi generice le poți împărtăși și cititorilor care simt că ajung în punctul în care le slăbește voința?
Să își amintească faptul că, odată cu trecerea anilor, corpul lor va fi întocmai rezultatul obiceiurilor pe care și le-au format de-a lungul anilor. Obiceiurile corecte pot crea un aspect fizic și o sănătate chiar mai bune decât cele din adolescent, în timp ce obiceiurile eronate îți pot ataca atât sănătatea, cât și starea de bine și încrederea în propria persoană.
10. Dincolo de rezultatele fizice, la sfârșitul unui antrenament limitless, ieșim cu multe deprinderi, dar și cu un mindset diferit, care ne-am dori să nu ne părăsească prea curând, dacă nu niciodată. Cum facem să rămânem constanți și pe viitor, în viață de zi cu zi, într-un stil de viață, până la urmă?
Primul pas este să adoptăm un program de nutriție și sport pe o perioadă suficient de lungă de timp (eu aș spune 3 luni), astfel încât corpul nostru să îi poată simți gustul. Odată ce se va întâmpla asta, organismul ne va da noi resurse de energie pe care să le investim în a ne menține sănătoși și activi. Corpul uman a fost “proiectat” astfel încât în permanență să aibă un nivel de activitate fizică cel puțin mediu și să se hrănească cu alimente care cresc în/pe pământ, în copaci și în ape, și nu cu pseudo-alimente care sunt create în laboratoare și fabrici. Dacă ne ascultăm suficient timp corpul, el ne va spune asta și ne va da și resursele necesare pentru asta. Văd în jurul meu, zilnic, zeci de exemple demonstrate ale acestui principiu.
Photo Credits: Valentin Vasile
