Nicholas a spus primul cuvânt

Așa cum vă spuneam în ultimul articol, Nicholas s-a obișnuit în vacanță să ne dea trezirea pe la 6:30-7:30 și nu a făcut nici azi excepție… S-a trezit tot pe la 7:30, dar a stat cuminte în pătuț până pe la 8. Ne-am trezit toți foarte devreme și cum nu aveam nimic în program până după amiază, mi-am petrecut dimineața cu el și cu Alesia.

Și cum stăteam noi și ne jucam, el era foarte fericit că e iarăși în camera lui și vede toate jucăriile, eu îi povesteam una-alta, îl aud dintr-o dată cum spune: maaa-ma! A fost așa clar și frumos și eu m-am topit instantaneu. Știam că e un moment foarte important, că te emoționezi, dar m-a luat așa pe nepregătite și îmi venea să-l mănânc de drag.

Săptămâna asta a mai încercat el un mmmmmaaaaaam, dar uite că azi i-a ieșit perfect. Alex a vorbit tot pe la 8 luni jumătate și a zis „ma-ma-ma”, Alesia la 6 jumătate și a zis tata. Se pare că e 2-1 pentru mine până la urmă. 😀

Am povestit deja într-un articol despre primele cuvinte ale bebelușilor și cum putem să-i ajutăm. Noi am petrecut mai mult timp împreună în vacanță, poate că am și vorbit mai mult decât de obicei și probabil că asta l-a ajutat.

Acum că am trecut de primul pas așteptăm și bolboroselile și cuvintele simpatice.

Copiii voștri când au început să vorbească și ce au zis mai întâi? Mama sau tata?

FOLLOW ME

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE. Pe mine mă găsești zilnic și pe pagina mea de facebook, Instagram sau pe canalul de Youtube.

În rubrica Jurnal de bebe veți găsi materiale utile, experiențele mele și informații de la specialiști cu privire la tot ce înseamnă viața unui bebeluș.  Dacă vreți să vedeți cum a fost sarcina, puteți citi articolele din categoria Jurnal de Sarcină. Vă aștept și în grupul Mămici și copii fericiți. ❤

Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun

0 comentarii pe “Nicholas a spus primul cuvânt

  1. Mirabela Matei says:

    Primul băiat a zis tata la 6 luni si jumatate , iar al doilea a zis mama pe la 7 luni si o saptamana.
    La noi este egal să nu se supere nimeni !🙈😅🤗🤗🤗🤗😘😘😘

  2. Caroline Maria says:

    Cu fetita cea mare faceam repetitii: zi ma- ma…hai zi, ma- maaa si ea zice scurt si raspicat: ta- ta Parca sa- mi faca- n ciuda :-)) Acum, la o noua bebeluseaka, am sperante mari 😁 dar aproape avem 5 luni…ma tine in suspans. Pupici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.