Hidratare fără balonare: Cum să bei apă deștept, în 9 pași

Arta ceaiului pornește de la timpul de infuzare până la ceștile în care este servit. Arta cafelei presupune fierberea ei la momentul potrivit, în recipientul indicat. Arta servirii apei este mai puțin cunoscută, dar nu și mai puțin importantă. Medicina ayurvedică a descoperit principiile consumării apei pentru o hidratare eficientă, fără să ne ducem constant la baie sau să ne simțim balonate.

Mi-a venit greu să cred că nu este suficient să bei faimoasele 8 pahare de apă zilnic, ci contează și modul în care le bei. Primul principiu ayurvedic m-a luat complet pe nepregătite: bea apă stând jos. La fel cum nutriționiștii insistă să mâncăm la masă, conștientizând exact ceea ce consumăm, așa și cei care își conduc viața după principiile ayurvedice spun că apa ar trebui să fie gustată, nu băută când ne mai amintim.

drink-167080_1280-1024x973-2339760

Nimic mai adevărat, așa cum am realizat câteva zile mai târziu. Tot de la ei am învățat că:

  1. Apa trebuie băută cu înghițituri mici. După fiecare înghițitură, respiri și pui focus pe timpul prezent.
  2. Trebuie să bei puțin câte puțin întreaga zi. În loc să reziști stoic precum o cămilă în prima jumătate a zilei doar ca să bei 2 pahare de apă acasă, consecutiv, mai bine iei câteva înghițituri la fiecare jumătate de oră.
  3. Bea apă la temperatura camerei sau chiar puțin mai călduță. Apa rece sau cu gheață stinge focul digestiv.
  4. Evită să bei multă apă în timp ce mănânci, altfel stomacul tău nu va funcționa optim. Reține această regulă: ar trebui să-i dai de lucru stomacului cu mâncarea în proporție de 50%, cu apa în proporție de 25% și să-i lași o rezervă de 25% pentru sucurile gastrice.
  5. Folosind aceeași logică, nu consuma multă apă dintr-odată, înainte și imediat după mese.
  6. Întotdeauna bea când ți-e sete. Nu ignora niciodată această nevoie primală a trupului tău.
  7. Regula de 8 pahare/zi nu se aplică tuturor. Fiecare este construit altfel, duce stiluri de viață diferite. Fii atentă însă la semnele oferite de organismul tău – ți se face sete, bea!
  8. Culoarea urinei este un indice al hdiratării organismului. Este transparentă sau are o culoare ușor gălbuie? Bei suficientă apă. Tinde să prindă culoarea galben muștar? Ești deshidratată.
  9. Nu în cele din urmă, fii atentă la buze. Le simți uscate des și apelezi la balsamul de buze? S-ar putea să nu fie factorii de mediu de vină pentru textura lor ci obiceiurile tale zilnice.

3 comentarii pe “Hidratare fără balonare: Cum să bei apă deștept, în 9 pași

  1. Valeria says:

    Multumesc pentru aceste informatii bine-de-stiut, care ne atrag inca o data atentia asupra propriilor rutine, credinte, convingeri. Avem multe de invatat, dar mai ales, de aplicat ceea ce invatam sau auzim. Daca „auzim” o informatie, cred ca nu este intamplator, eu chiar cred ca ajunge la noi doar pentru ca avem nevoie de ea. O zi minunata, Valeria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.