Vă spuneam în postarea de luni câteva dintre motivele pentru care eu ador începutul de primăvară. Iubesc luna Martie. Mucenicii sunt poate al doilea prilej de bucurie, nu de alta, dar e ziua în care îmi dau voie să mănânc până nu mai pot. De fapt, este singura zi din an în care nu îmi pasă de siluetă, calorii și kilograme. În nicio altă zi nu se mai întâmplă așa ceva. Motivul este simplu de înțeles: ador mucenicii muntenești, adică aceia preparați în apă, pe care îi mănânci ca pe ciorbă. Mai sunt și moldovenești, nici de la aceia nu mă dau înlături, recunosc 🙂
Nu știu cum să vă spun, dar chiar acum, în timp ce scriu aceste rânduri, îmi plouă în gură de poftă. Mucenicii mei fierb de zor, sper că până ce voi termina eu de scris materialul acesta, să fie gata! 😀
Le simt mirosul dulce condimentat, iar oala sfârâie pe foc. Dumnezeule, nu credeam că pot fi atât de slabă când vine vorba de mucenici. Gustul acesta m-a urmărit de când mă știu. Iar rețeta pe care noi o facem azi în casă este aceeași pe care o prepara străbunica. De la ea a luat-o bunica, apoimama și acum eu. Coca făcută în casă, fără conservanți, frământată cu mâinile și întinsă cu sucitorul are în ea o poveste, pe care o știe doar cine o prepară. Fiecărei gospodine i se dezvăluie această poveste de îndată ce își moaie mâinile în făina cernută și înmuiată cu apă călduță.
Povestea continuă și după ce coca a fost lăsată „să se odihnească”, iar după ce sunt „decupați” mucenicii, e musai să fie lăsați la uscat. Când ajung în oala cu apă clocotită, nimic nu se lasă la voia întâmplării. Zahărul, nucile date prin mașina veche de zeci de ani, cam de pe vremea copilăriei bunicii, coaja rasă de portocală sau de lămâie, apoi aroma dată de scorțișoara măcinată, toate transformă mucenicii în cel mai special desert care există în lume.
M-a întrebat o prietenă, acum vreo doi ani, câte linguri de mucenici mănânc. M-a pufnit râsul. Păi, eu mănânc cam… cât pot într-o zi! Toată ziua aceasta, doar mucenici mănânc. Nimic altceva. Practic, este ziua în care îmi fac de cap și chiar nu mă interesează ce urmează după.
Știu că 100 de grame de mucenici au cam 70-80 de calorii, acum…n-o fi foc, dacă mănânc până mă satur. Așa, cât să-mi sting dorul și pofta pentru un întreg an. Dacă vreți să faceți ca mine, vă dau un pont: puneți în castron mai multă apă și mai puține bucăți de cocă 😀
FOLLOW ME
Nu care cumva să vă imaginați ca mă dau înapoi de la mucenicii moldovenești. Dacă am stabilite întâlniri, filmări sau dacă pur și simplu mă văd la cafea cu vreun prieten, ei bine, este cel mai minunat pretext să ofer un mucenic moldovenesc. Aș oferi eu un castron de ciorbă, dar cum să mă car cu el prin oraș? Anul acesta, sora mea a făcut mucenici moldovenești. Nu se fac repede, dar ea are suficienta răbdare. Reteta o găsiți aici.
În altă ordine de idei, iubesc această zi. Mi se pare atât de autentică și încărcată de har și lumină. Este o zi în care se dă de pomană în aminitrea celor40 de Sfinți Mucenici, prăznuiți de Biserica Ortodoxă. Ei au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324),unul din marii prigonitori al creștinilor. Sfinții 40 de Mucenici erau de origine romani, greci, amestecați cu armeni și toți erau soldați creștini. Au fost întemnițați vreme de opt zile, bătuți cu pietre, lăsați într-un lac cu apă înghețată să moară. După multe chinuri, dar și minuni vizibile primite în urma rugăciunilor lor, au văzut cum din cer coborau 40 de cununi strălucitoare pentru ei.
Pe de altă parte, sărbatoarea aceasta creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, în tradiția populară, în viața satului, reprezintă începutul.
Gata, fug! Am vorbit, adică am scris prea mult și se răcesc mucenicii 😀 Poftă bună!!!
