Detoxifierea este o procedură tot mai la modă în rândul femeilor preocupate de aspectul lor fizic, dar şi de starea de sănătate, aşa că ne-am gândit să dezbatem puţin pe această temă şi să aflăm care sunt rezultatele la care putem spera după detox şi de ce este bine să nu excludem aceasta cură de detoxifiere din viaţa noastră.
Multe persoane confunda perioada de detoxifiere cu o cură de slăbire, iar atunci când rezultatele întârzie să apară, devin frustraţi. Nu este cazul să ne raportăm la detox ca la un stil de viaţa sau o dietă, pentru ca acest lucru nu este altceva decât sporirea digestiei şi îmbunatăţirea metabolismului, reincarecarea bateriilor. Este un restart pe care organismul nostru vrea să îl ia din când în când, pentru a ne asigura o bună funcţionare, de lungă durată.
Optim este să ţinem aceste perioade de detox de două ori pe an, primăvară şi toamna, pentru ca aceste două anotimpuri nu sunt lipsite de semnificaţii, marchează exact momentele în care metabolismul nostru se schimba radical.
Primăvara. Faptul că trecem de la mâncărurile bogate în grăsimi la o alimentaţie mai uşoară este o schimbare dramatică pentru corpul nostru, care o resimte pe deplin, aşa că ar trebui să îi acordăm momente de respiro.
Toamna. Ne vom putea pregăti organismul pentru perioada de hibernare, pentru vremea foarte rece şi neprietenoasă.
1. „The Fiber 35 Diet”, adică dieta 35 fibre, presupune, după cum spune şi numele, să consumi 35 de grame de fibre pe zi. Astfel, pe lângă o mulţime de beneficii pentru sănătate, vei şi slăbi 4 kilograme.
FOLLOW ME
- se bazează pe consumul de fructe, legume, cereale integrale şi boabe (35 de grame pe zi de fibrez). Acestea te fac să te simţi mai satul, fără să adauge calorii în corpul tău. În plus, nu vei mai avea probleme de balonare, care apar atunci când consumi alimente procesate şi nesănătoase
- cu ajutorul unei mici cantităţi de fibre, te vei simţi satul, mulţumit şi energic
- 1 gram de fibre elimina 7 calorii din corp, astfel ca 35 de grame vor elimina 245 de calorii pe zi
- fibrele activează hormonul anti-foame, CCK, ce îi transmite creierului mesaje cum să stomacul este plin;
Beneficiile dietei 35 fibre sunt reglarea nivelului de zahăr din organism, senzația de sațietate, ajută la reducerea colesterolului, echilibrează nivelul pH-ului intestinal, hrănește flora benefică și promovează eliminările normale și naturale.
Cele 3 faze ale dietei 35 fibre:
Faza 1 – Pe durata unei luni, va trebui să tai 1.000 de calorii din regimul tău alimentar actual. De asemenea, trebuie să ţii cont să nu mănânci mai puţin de 1.200 de calorii pe zi. În această etapă, dacă te ţii de treabă, poţi să slăbeşti chiar şi 4 kilograme.
Faza 2 – Această fază este mult mai flexibilă şi mai uşoară decât prima fază. Acum, în loc să tai 1.000 de calorii, renunţi doar la 500. Poţi să stai în faza asta atât cât simţi nevoia sau până când îţi atingi obiectivul de greutate corporală.
Faza 3 – În faza a 3-a poţi să mănânci ce vrei, cu condiţia să nu uiţi de cele 35 de grame de fibre pe zi.
Alimentele recomandate în dieta 35 fibre sunt următoarele: linte, portocale, piersici, morcovi, seminţe de in, paste, conopida, spanac, broccoli, quinoa, orez brun, cereale integrale, proteina slabă, cum ar fi piept de pui fără piele, pește.
Ca să fii sigur că mănânci cele 35 de grame de fibre, îţi sugerăm să le dozezi astfel:
– 7 grame de portocale
– 5 grame de mere
– 4 grame de broccoli, fasole sau banane
– 2 grame de spanac
– 2 grame de legume mixte
2. Detox-ul rapid cu sare amară, ulei de măsline şi suc de gref roşu: sunt multe păreri cu privire la acest detox rapid, dar destul de greu de ţinut. Este eficient, însă trebuie urmat cu stricteţe, şi, de preferat, la recomandarea unui medic.
Are ca scop eliminarea toxinelor acumulate în ficat şi colecist. Însă, tocmai pentru că pot exista complicaţii, este necesar să te afli sub supravegherea unui medic atunci când îl ţii (mai ales că există şi contraindicaţii).
Important este să ai două zile libere (week-end-ul este cel mai recomandat). În prima zi, de la ora 14 nu mai mănânci nimic, iar până atunci e bine să fi mâncat doar supe sau legume. La ora 18.00 trebuie băut primul pahar cu apă în care ai dizolvat o lingură de sare amară, iar la ora 20, al doilea. La ora 22.00 bei un pahar în care jumătate l-ai umplut cu zeama unui gref roşu şi jumătate cu ulei de măsline presat la rece. Apoi, ar trebui să stai lungit pe spate şi să nu te mai dai jos din pat.
Ar fi indicat să mai bei la 6 şi la 8 dimineaţa încă 2 pahare cu apă în care ai dizolvat sare amară. Toată dimineaţa respectivă, intestinul se curăţă şi este posibil să vezi nişte bănuţi verzi, ca nişte boabe de mazăre aplatizate, “pietricele” care ţi-au populat colecistul. Pe la 12, 13, poţi mânca o supă, iar mai târziu nişte legume fierte. Acest tip de detox e folosit şi de foarte multe vedete.
3. Detox cu alimente lichefiate: în cartea „Greutatea ideală”, Deepak Chopra spune că se poate consuma orice aliment, cu condiţia să fie în prealabil lichefiat (pasat şi amestecat cu apă călduţă). Însă, dacă se doreşte şi o purificare a organismului, se recomandă consumul de alimente proaspete. Timp de câteva zile, îţi poţi detoxifia organismul bând doar sucuri/supe de fructe şi legume sau ceaiuri.
Pentru a accelera detoxifierea, dar şi pentru a elimina ama (o substanţă albicioasă, vâscoasă, ce poate bloca anumite canale din organism), Deepak Chopra recomandă să bem cantităţi mici de apă cât mai caldă pe parcursul întregii zile (temperatura apei este perfectă, în momentul în care sunteţi nevoiţi să suflaţi în ea). Pentru a obţine rezultate optime, ar trebui să beţi apă fierbinte o dată la fiecare jumătate de oră.
4. Poți încearca și “Programul de detoxifiere de o zi”, scris de Dr. Gillian McKeith, care nu te va ţine flămândă, dar îi va oferi organismului tău “curăţenia” bine meritată!
7:00 Apă caldă cu lămâie
Stoarce lămâie proaspătă în puţină apă caldă, după preferinţă. Apa caldă cu lămâie îţi oferă un început de zi delicat, pentru că traversează intestinele, ajutând la eliminarea reziduurilor din ziua precedentă.
7:30 Seminţe de in
Poţi alege: fie să pui două linguriţe cu vârf de seminţe de în într-un pahar mare cu apă, fie să înmoi o lingură de seminţe de în într-o cană cu apă fiartă cu o seară înainte. Dimineaţa bei numai lichidul, fără seminţe.
8:00 Micul-dejun
Poţi alege fructele sau sucul de legume.
Fructe: dacă le consumi la micul-dejun, ar trebui să aibă temperatura camerei. Mănâncă suficient de multe, astfel încât să-ţi dispară foamea şi mestecă-le foarte bine. Evită portocalele şi sucul de portocale, pentru că sunt prea acide. Dacă alegi strugurii, nu-i amesteca cu nici un alt fruct.
Suc de legume obţinut din: 1 castravete, un sfert de rădăcină de ghimbir, 4 tulpini de ţelină, 100 gr germeni de lucernă, 3 rămurele de pătrunjel şi un morcov.
9:30 Pauză de ceai
10:00 Pauză de suc de fructe
12:30 Prânz: salată de crudităţi cu seminţe încolţite; supă de castravete cu mentă proaspătă; varză acră; cereale (meiul, quinoa sau orezul).
14:00 Pauză de ceai din plante
14:30 Sucul detoxifiant de legume, după reţeta Dr. Gillian McKeith
Poţi alege sucul de morcovi cu 6 morcovi, 2 tulpini de ţelină şi 1 măr,
sucul de castravete (2 castraveţi întregi, ½ sfeclă, 1 ramură de mărar), sau legumele la pachet: o legătură de pătrunjel, 1 frunză de varză creaţă, 5 morcovi şi o bucată mică de rădăcină de ghimbir.
15:00 Pauză de ceai din plante
15:30 Gustare (seminţe de floarea-soarelui, de dovleac, sau varză acră )
16:00 Pastă de legume (6 morcovi, 1 avocado moale, 10 frunze de busuioc, 1 măr, 1 felie de lămâie – stoarce morcovii şi mărul cu ajutorul unui storcător. Adaugă sucul obţinut la celelalte ingrediente şi amestecă-le cu mixerul. La final, stoarce o felie de lămâie în compoziţie).
17:30 Cina (salată crudă cu seminţe încolţite).
18:30 Supă cu potasiu: fiertura cu potasiu le furnizează organelor, glandelor şi ţesuturilor din corp un adevărat cocktail de minerale şi vitamine – în special potasiu, pentru echilibrul electrolitic. Dezechilibrul mineralelor reprezintă un factor care duce la încetinirea funcţionării organelor.
- 2 cartofi mari, 2 morcovi, 1 cană de sfeclă roşie, 4 tulpini de ţelină cu tot cu frunze, 1 cană de pătrunjel, 1 cană de napi, 1 vârf de cuţit de piper, după gust.
Umple un vas cu aproximativ 1,8 litri de apă. Taie legumele felii şi introdu-le în apă. Adu-le la temperatura de fierbere, apoi micşorează flacăra. Acoperă vasul şi găteşte la temperatură scăzută (fierbe la foc foarte mic) aproximativ două ore. Strecoară apoi legumele şi bea doar zeama.
19:30 Pauză de apă caldă cu lămâie
21:00 Pofte nocturne: salată verde şi tulpini de ţelină înainte de culcare;
Culcă-te devreme! (între 21:30 şi 22:30).
5. Detox basic: scoate din alimentaţie: grăsimile, carnea grasă, mezelurile, mâncărurile prăjite de orice fel, cafeaua, toate făinoasele (patiserie, macaroane, orez, cartofi, biscuiţi etc.) cu excepţia pâinii din care aveţi voie cinci felii pe zi.
Mănâncă cinci fructe pe zi şi obligatoriu câteva legume, eventual o salată.
Mănâncă în fiecare dimineaţă un iaurt, puteţi înlocui cafeaua cu ceai verde îndulcit cu miere, conţine multă cafeină pentru a vă asigura trezirea corticală.
Bea minim o cană de lapte pe zi.
Elimină orice fel de lichid, alcool, aveţi voie doar: fresh de fructe făcut în casă (nu cumpărat, ceaiuri de orice fel îndulcite cu miere şi eventual cu lămâie, limonadă cu miere, cintronada, lapte, apă plată).
Nu se recomandă folosirea condimentelor de niciun fel, doar sare şi piper; la fel, conservele sunt excluse.
Un program de detoxifiere te ajuta să înţelegi că nu ai nevoie de anumite obişnuinţe ca să te simţi satul şi satisfăcut. Iar dacă reduci din carbohidraţi, atunci şi pofta de dulce se reduce. Aşa că, nu mai mânca pâine la masă şi nu vei mai avea nevoie nici de ciocolată după.
Adaugă la toate aceste schimbări de alimentaţie un somn bun în fiecare noapte, mişcare în fiecare zi şi o stare bună de spirit şi după două săptămâni te vei simţi ca nou!