Zika e o problemă reală și trebuie să luăm măsuri împotriva răspândirii virusului – se arată în mesajul Institutului Național de Sănătate Publică.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia că România este una din ţările în care ar putea ajunge, odată cu încălzirea vremii, tânţarul care transmite virusul Zika.
Acum, fie vorba între noi, dacă până acum ne-am bazat pe faptul că vremea rămâne urâtă și țânțarii aceștia atât de periculoși ne vor ocoli țara, apoi dragii mei domni care ocupați fotolii foarte confortabile și ar trebui să vă preocupați de siguranța noastră, vă dau o veste cam tristă! La meteo se aude că vremea se va încălzi cât de curând, țânțarii se vor înmulți, iar altă veste și ma gravă este că țânțarii sunt o reală amenințare pentru populație. Chiar și pentru voi, cei care ar trebui să vă asigurați că luați deciziile corecte pentru sănătatea populației și că nu veți fi surprinși, așa cum se întâmplă în fiecare iarnă, când cade prima zăpadă!
Alerta mondială cu privire la virusul Zika impune măsuri speciale şi în România. Institutul de Sănătate Publică a cerut tuturor primăriilor să facă dezinsecţie cu substanţe speciale în zonele în care ar putea apărea ţântari. Mai ales că, din vara anului trecut, în ţara noastră a apărut şi aşa numitul Ţânţar Tigru, responsabil de transmiterea virusurilor Zika şi West Nile.
Ţânţarul Aedes Albopictus, supranumit Ţânţarul Tigru din cauza dungilor de pe corp, este un potenţial vector de transmitere a virusului Zika.
Comisia Europeană vrea să aloce 10 milioane de euro pentru studiul virusului Zika, tocmai pentru a putea lupta eficient cu efectele şi complicaţiile sale.
FOLLOW ME
Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, declara la un post de televiziune că deși „ boala în sine nu e o boală gravă, eventualele complicaţii care au fost menţionate, nu există o confirmare ştiinţifică, dar din punct de vedere statistic s-a observat că numărul de cazuri de infecţie cu virusul Zika şi microcefalie sau a unui sindrom cu paralizie este semnificativă din punct de vedere statistic,”
În aceste condiții, Institutul Naţional de Sănătate Publică a cerut autorităţior locale să ia măsuri preventive.
Dar ce măsuri? Revin la paragraful anterior și aș vrea să strig cât mai tare ca să audă și autoritățile strigătul unei mame, unei femei, unui cetățean.
Poate vor face ceva pentru populație. Deocamdată, reacția autorităţilor locale este…inexistentă.
Voi știați că în Bucureşti nu mai există nicio firmă care să se ocupe de dezinsecţie? Cum, nu știați că din 2015 a expirat contractul de dezinsecţie şi deratizare cu firma care se ocupa de Capitală. Și nu, nu au fost luați nici de data aceasta prin surprindere, adică nu trebuia să fie o surpriză pentru autorități, asta pentru că se știa încă de la începutul anului 2015 că acel contract va expira.
Dar ce facem că acest virus Zika sau oricare ar fi el, nu prea este interesat de faptul că PMB are sau nu contract cu o firmă sau alta, că vremea e sau nu bună, el își vede de treabă și intră în România fără nicio jenă. Ba mai mult, amenință că va face și aici victime, așa cum a făcut și în Statele Unite, unde au fost înregistrate aproape 300 de cayuri de îmbolnăviri, toate la femei însărcinate.
Curioși ce se știe până acum despre bugetul primăriei? În martie a fost stabilit bugetul primăriei Capitalei, apoi au început procedurile de licitație pentru alegerea firmei care urmează să se ocupe de dezinsecție și deratizare.
Cu toate bunele intenții, până acum nu s-a întâmplat nimic și, cel mai probabil, va mai dura ceva timp până să se rezolve această situație.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului București, Alex Ichim, spune că „cel mai devreme la jumătatea lunii iunie ar putea reîncepe această activitate de dezinsecţie cu condiţia ca la deschiderea ofertelor pentru această licitaţie să nu existe contestaţii.”
Mai e timp… vorba cântecului, dar ce facem cu efectele pe care le are virusul Zika. Acestea nu sunt deloc de ignorat. Cel mai grav este că înţepătura ţânţarilor, provoacă micro.cefalie la copii.
Despre cum putem preveni infectarea cu acest virus, dar și ce se poate întâmpla cu mcuții care sunt infectați, vă voi spune în curând, tot aici, pe blog.
Și pentru că suntem în plin scandal cu dezinfectanții din spitale, am să vă mai spun una: nici substanțele folosite la dezinsecţie în Capitală nu sunt „curate”. Unul director al unei firme de dezinsecție spune că aceste substanțe sunt foarte slabe. La 5 litri de apă ar trebui să se adauge 50 sau 100 de mililitri de substanță, dar nu se respectă această diluție. Alt factor de care ar trebui să se țină cont este starea vremii.
Dar oricât de mult am încerca să ținem pasul cu vremea, testul final îl dăm cu …vremurile! Un sfat vă dau, același pe care mi-l dau și mie: aveți grijă de voi, aveți grijă unde vă programați vacanțele, unde vă petreceți timpul și mai ales, aveți grijă de ai voștri dragi pentru că ferească Dumnezeu să ne îmbolnăvim în România….
Și nu ascultați ce spun operatorii de turism de la noi despre acest pericul, pentru că ei vor avea oricum o altă opinie față de cea a OMS care spune că una din zonele vizate de pericolul contaminării cu acest virus este litoralul Românesc.
Rămâne la latitudinea voastră dacă trebuie și merită să vă îngrijorați în condițiile date…
Fiți prudenți și sănătoși!