Natura ne oferă o gamă variată de produse care pot aduce organismului foarte multe beneficii. Unul din acestea este fructul de avocado, bogat în vitaminele B, C, E şi K, acizi graşi omega 3, proteine, dar şi fibre şi magneziu. Mai mult, avocado este şi o sursă importantă de antioxidanţi. Şi trebuie să ştiţi că mare parte din aceştia se regăsesc în coaja fructului.
Specialiştii spun că acest fruct poate fi un remediu natural pentru artroză, boli cardiovasculare şi diabet zaharat. Este foarte eficient în scăderea colesterolului şi este un remediu steril pentru răni sau tăieturi. Pigmenţii antioxidanţi previn bolile oculare şi protejează pielea contra radiaţiilor ultraviolete. Iar consumat vara face minuni pentru pielea afectată de razele puternice ale soarelui.
Totodată, întreţine frumuseţea pielii, iar doamnele care îşi doresc să profite din plin de beneficiile fructului de avocado, trebuie să introducă în meniul zilnic acest fruct.
În prezent cercetătorii americani caută formula prin care să introducă substanţele fructului în cremele de faţă şi corp. Până atunci puteţi utiliza cu încredere uleiul de avocado, eficient şi în probleme de circulaţie şi de digestie.
Urmăriți video aici: