Mulţi spun că meseria de mamă este poate cea mai grea din lume. La fel şi cea de manager. O groază de responsabilităţi, o groază de chestii de rezolvat, oameni în subordine, etc. Citeam zilele trecute o carte de parenting în care am găsit o frumoasă comparaţie a unei mame cu un manager. Mi-a plăcut mult, aşa că m-am gândit că toate mamele trebuie să ştie că în fiecare dintre ele se ascunde un manager. Cine nu e mama, nu va înţelege ce spun eu aici. Probabil bărbaţii mă contrazic total. Dar nu, nu am să renunţ la această comparaţie şi am să va demonstrez şi de ce.
Să luăm doar câteva activităţi pe care o mama le face aproape zilnic şi să le comparăm cu cele pe care un manager bun le face în muncă sa.
Dragi mămici, poate că nu va consideraţi cei mai buni manageri, dar lucrând un pic şi fiind conştiente de cele 10 puncte de mai jos, puteţi deveni „the best mom ever”. 🙂 Iar voi, dragi manageri, puteţi citi cu încredere acest articol, o să vedeţi că se potriveşte cu muncă voastră.
Ia să va văd, făceai cele de mai jos? Cum staţi cu comunicarea, asumarea propriilor decizii, răbdarea şi cu sănătatea?
1. Comunicarea– comunicarea clară este foarte importantă de fiecare dată, indiferent dacă vorbim cu oameni mari sau cu copii. Nu lasă loc de interpretări atunci când spui ceva. Rezultatele vor fi uimitoare. Încearcă să fii de fiecare dată foarte clară pentru a înţelege ce aşteptări ai de la copii.
2. Stabileşte ţeluri înalte, obiective dintre cele mai serioase şi ambiţioase, dar munceşte pentru ele. Fie că vorbim de carieră, de muncă pe care o faci la birou sau despre educaţia copiilor, trebuie să îţi stabileşti unde vrei să ajungi şi ce aşteptări ai. Vei descoperi că ceea ce doreşti şi aştepţi, asta şi primeşti.
3. Fii blanda şi înţelegătoare cu cei din jur. Mereu am spus că oricine greşeşte, suntem oameni, e bine să mai şi închidem ochii la anumite scăpări. Cred că o mama bună, că şi un manager priceput, ştie să treacă cu vederea şi să spună unde sunt greşelile.
4. Rămâi constantă în ceea ce spui şi aştepţi de la ceilalţi. Fie că vorbim de echipa pe care o conduci la birou, fie că ne referim la prichindeii pe care îi ai acasă, trebuie să fii constant în ceea ce le ceri. Nu te abate de la reguli, nu lasă garda jos, nu trece cu vederea nimic din ce nu îţi convine. Se va creea un precedent şi nu te văd prea bine 😀
5. Ca om, mereu am crezut că ceea ce spun trebuie susţinut de faptele mele. La fel se întâmplă şi când vine vorba despre educaţia copiilor mei. Când le spun să mănânce sănătos, să consume fructe, mai multe legume, atunci şi eu fac la fel pentru că dacă una spun şi altă văd la mine vor fi derutaţi şi evident vor face şi ei. Rămân la ideea că puterea exemplului este cea mai frumoasă lecţie pentru cei din jurul nostru. Mai şi greşesc din când în când, dar, o să vedeţi mai jos, fiecare om are dreptul să greşească.
6. Asumarea propriilor decizii este importantă pentru caracterul pe care îl vor avea copiii când vor deveni adulţi. Un lider de succes, la fel că şi o mama care îşi creşte frumos copilaşii, ştie că nu poţi fi perfect, nu poţi evita greşelile, indiferent cine eşti. În schimb, poţi să îţi asumi deciziile pe care le iei, îţi poţi asumă faptele.
7. Răbdarea nu este o virtute a mea şi din păcate ne lipseşte multora dintre noi. Cu toate acestea, eu încerc să mă educ în acest sens, încerc să fiu mai răbdătoare cu copiii mei, cu cei din jurul meu şi chiar şi cu mine. Se spune că răbdarea este „testul” pe care ni-l da Dumnezeu atunci când vrem să evoluăm sau să obţinem lucruri mari şi bune. Aşadar, trebuie să învăţăm să avem răbdare. Sau măcar răbdărică :))
8. Acceptă ajutorul celor de lângă ţine. O mama bună ştie că nu le poate face pe toate foarte bine, dar atunci când simte că nu mai poate cere şi acceptă ajutorul celor din jur.
9. Ia-ţi o pauză când simţi că nu mai poţi. Orice om are limite, oricine ajunge să simtă că nu mai are energie la un moment dat. Nu este o soluţie să tragi de ţine chiar şi atunci când simţi că nu mai ai baterie. Cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru ţine şi pentru copiii tăi este să „te rupi” de tot ce este în jur şi să te odihneşti. Să nu uităm ce ne îndeamnă la decolarea avionului, dacă se întâmplă ceva, îţi pui mai întâi ţie masca de oxigen şi apoi poţi avea grijă de cei mici. O femeie, mama, obosită psihic şi fizic nu va putea să gestioneze nici cele mai simple situaţii care se ivesc.
10. Ai grijă de sănătatea ta. O mama bolnavă nu va fi de folos nimănui. Am întâlnit câteva cazuri în care mama era bolnavă, în spital. Fiica acesteia, deşi majoră, era distrusă şi nu ştia ce să mai facă pentru a o ajută. Din păcate, prea multe nu putea face, dar ţin minte că făcea drumuri de acasă la spital, la job şi apoi din nou la spital. A fost un caz fericit, iar fata era deja mare, dar nici nu vreau să mă gândesc la situaţia în care mama să se imbolaveasca şi să aibă un copil micuţ sau doi sau mai mulţi. Ştiu sigur că vreau să am grijă de sănătatea mea pentru că niciodată copiii mei să nu treacă prin aşa ceva.
PS: Îţi mulţumesc că eşti unul dintre cei 1 milion de români care mă citesc!
Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun