Din punct de vedere cultural, anii 90 sunt caracterizați de ascensiunea multiculturalismului și a mediilor alternative, care a continuat în anii 2000.
În această decadă a continuat liberalizarea socială în multe țări. Tinerii se ocupau de ecologism și antreprenoriat, iar moda vestică a reflectat acest lucru prin intermediul produselor foarte individualiste. De asemenea, tatuajele și cerceii în diferite părți ale corpului au început să fie din ce în ce mai populari, la fel ca stilurile retro, inspirate de moda anilor 60 și 70. Unii tineri au devenit interesați de sporturile extreme și de activitățile de exterior, care combină atletismul și aprecierea naturii.
Din punct de vedere social, pe lângă căderea regimurilor comuniste în Europa și toate schimbările aduse de acest lucru, se remarcă al treilea val de feminism. Violența împotriva femeilor devine un subiiect important pe plan internațional. Tot mai multe femei ajung în poziții de putere în guvernul Statelor Unite și tot mai multe națiuni sunt conduse de președinți și prim miniștrii femei (de exemplu, Pakistan și Turcia).
Anii 90 au fost revoluționari și pentru tehnologia digitală. În Statele Unite. 35% dintre cetățeni aveau un computer personal. Telefoanele mobile erau foarte mari și erau folosite de numai câțiva cetățeni, chiar din țările cele mai avansate. Numai câteva milioane de oameni foloseau serviciile online, iar World Wide Web tocmai fusese inventat.
Cultura populară a fost diversă: au apărut numerosase filme importante – precum Titanic, care a devenit un fenomen cultural în întreaga lume, iar Walt Disney Animation Studios au devenit populare, producând o mulțime de desene animate, ca Beauty and the Beast, Aladdin, The Lion King.
Genurile populare de muzică au fost: gangsta rap, R&B, teen pop, electronic dance music, punk rock etc.
Anii 90 au fost o perioadă interesantă, când fiecare încerca să arate cine e. Existau câteva lucruri la care fiecare fată visa atunci. Ai avut și tu vreunul?
FOLLOW ME
1. Agrafe de păr colorate
2. Abțibilduri pentru față și corp
3. Arcuri de păr
4. Elastice de păr pufoase
5. Tricouri cu buricul gol
6. Colier la baza gâtului
7. Blugi evazați
8. Postere pe pereții din dormitor
9. Agrafele de păr cu fluturaș
10. Clame de păr în formă de fluturași
Citește și: 5 imagini care arată cât de mult s-a SCHIMBAT LUMEA în ultimii 100 de ani
Noi toți suntem mai norocoși decât am crede, dar tot ne ocupăm mintea gândindu-ne la lucrurile pe care nu le avem. Luăm de bune frumusețea naturii, prietenia, relațiile cu cei apropiați și chiar ideea însăși de viață. Problemele cu care ne confruntăm azi sunt nesemnificative în raport cu cele de acum o sută de ani.
Iată câteva ilustrații care demonstrează asta:
1. Importanța mâncării
Astăzi lumea nu e ușor de mulțumit în privința mâncării. De fapt, oamenii nu au avut mereu atâtea opțiuni din care să aleagă.
Totuși, dacă stai să te gândești, s-ar putea ca ceea ce mâncăm acum să fie mai dăunător pentru noi decât ceea ce mâncau strămoșii noștri. Deși mulți dintre noi nu ne dăm seama cât de mult s-au schimbat obiceiurile noastre alimentare în ultimii ani, comparând hrana de acum cu cea din 1900, s-ar putea să avem mari surprize.
Cărțile de bucate din vremea aceea te-ar face cu sigurață să te miri transformările uriașe care s-au petrecut în societatea românească.
2. Comunicarea
Astăzi, despărțirile sunt mult mai frecvente decât atunci, pentru că se folosește messengerul sau aplicațiile pentru mesaje. Nu se mai trimit scrisori.
3. Ce înseamnă munca grea
Copiii cred mereu că părinții îi pun să facă munci grele, dat definiția acesteia s-a schimbat mult în ultima sută de ani.
4. Inovațiile în tehnologie și știință
Astăzi, oamenii își pot planifica ușor viața de familie, fiindcă există numeroase metode de contracepție.
Dacă familile de rând aveau un număr foarte mare de copii, pentru că nu existau metode contraceptive, prostituatele nu puteau sub nicio formă să devină mame. Despre Roma Antică există o legendă macabră care spune că prostituatele care duceau sarcina până la sfârșit își ucideau pruncii imediat după naștere.
5. E ușor să iei lucrurile de bune
Trebuie să apreciem și să fim recunoscători pentru toate lucrurile pe care le avem și care vor veni.
Citește și: Cum ne afectează INTERNETUL viața și ce modificări a adus în VIAȚA NOASTRĂ
La cel mai simplu nivel, Internetul a extins sistemul nostru nervos şi aşa cuprinzător, nervii și sinapsele atingând o lume în continuă schimbare. Aceasta ne-a transformat capacitatea colectivă de a contribui la hrănirea imaginație și a curiozităților noastre. Bibliotecile și arhivele pe care le-am visat erau acum literalmente la îndemână. Internetul a adus cu sine bucuria și abundența unei comunități fără frontiere, împreună cu intensitatea fracțioasă și debilitantă a litigiilor de-personalizate în liste de discuții electronice. El a demonstrat posibilitățile extraordinare ale generozității și altruismului electronic atunci când oamenii împărtășesc cantități enorme de informații pe rețelele de socializare și, în același timp, a expus și a avertizat din vreme despre narcisismul neobosit al bloggerilor de frumusețe. A schimbat modurile în care lumea ne e prezentată și modurile prin care noi ne prezentăm lumii, pentru totdeauna.
Internetul extinde orizontul oricărui cuvânt sau al unui act expresiv la un nivel potențial planetar. Acest lucru face imposibilă imaginarea unui context pur local pentru orice creație a cuiva din ziua de azi.. De asemenea, des-centrează ideea globalului din orice loc privilegiat. Niciun loc nu este mai mult sau mai puțin centrul lumii decât oricare altul. Ca oameni care au simțit odată că au locuit marginile intelectuale ale lumii contemporane doar din cauza naturii aranjamentelor geopolitice, știm că nimic nu poate fi la fel de debilitant ca producția constantă a dovezilor semnificante. Internetul a schimbat complet acest fapt. Semnificația, valoarea sau importul afirmațiilor unui individ nu mai sunt legate în mod automat de caractersticile fizice ale unui loc așezat pe o hartă deja inegală din punct de vedere geo-politic.
Deși acest lucru nu înseamnă că, în calitate de artiști, intelectuali sau practicieni creativi, nu mai participăm la ancorarea noastră în coordonate specifice ale locațiilor fizice reale, înseamnă însă că înțelegem faptul că locul nostrum fizic din lume e modificat de capacitățile de transmitere și recepție a locației, ceea ce transformă tot ceea ce alegem să creăm într-un semnal slab sau puternic. Suntem conștienți de faptul că aceste semnale se răspândesc, nu doar către cei pe care îi cunoaștem și care ne cunosc, ci pentru restul lumii, prin intermediul unor relee și bucle, posibil fără sfârșit.
Acest lucru ne schimbă înțelegerea publicului pentru munca noastră. Nu mai putem să vedem publicul ca fiind aliniat pe linii familiare și previzibile. Publicul pentru munca noastră, pentru orice lucrare care se poziționează oriunde în fața comunităților digitale globale este acum un set de cercuri concentrice și suprapuse, aranjate de-a lungul valurilor produse de pietricele aruncate în masa fluidă a Internetului. Artistii trebuie să se gândească diferit la munca lor în era internetului, pentru ca munca artistică rezonează diferit și la diferite amplitudini. De cele mai multe ori, vorbim cu străini în termeni intimi, chiar dacă nu suntem conștienți de situația reală de comunicare.
Acest proces are, de asemenea, reversal său. De asemenea, ascultăm străini tot timpul.. La fel cum toată lumea de pe Internet este un potențial destinatar și transmițător al semnalelor noastre, noi, de asemenea, suntem stații pentru primirea și transmiterea mesajelor altor persoane. Această constanță a legăturii cu sistemele nervoase ale miliardelor de oameni are anumite consecințe.
Nimeni nu poate fi imun la furtunile care scutură astăzi lumea. Ceea ce se întâmplă pe străzile noastre devine prezent în viețile noastre ca ceea ce se întâmplă în modemurile noastre. Acest lucru ne face să fim prezenți în moduri vitale și existențiale la ceea ce s-ar putea întâmpla la distanțe mari, dar, de asemenea, aduce cu el posibilitatea de a ne deconecta de ceea ce se întâmplă în jurul nostru sau în apropierea noastră, dacă nu se întâmplă să fie online.
Citeșe și 10 modalități de a căuta informații pe GOOGLE pe care 96% dintre oameni NU LE ȘTIU!
În vremea nastră cu tehnologie avansată și conecțiuni rapide de Internet, poți găsi informații despre orice, practic, dar cel mai adesea ne ia câteva ore să ajungem la ceea ce chiar ne interesează.
Iată niște metode pentru a găsi lucrurile de care ai nevoie mult mai repede.
1. Asta sau asta
Dacă nu știi exact ce trebuie să cauți, scrie câteva variante și separă-le cu „|” sau scrie „ori”.
2. Caută folosind sinonime
Faptul că limba e bogată în sinonime îți poate fi de ajutor când cauți. Dacă ai nevoie de site-uri pe un anumit subiect, adaugă simbolul „~”.
3. Căutarea prin site-uri
Dacă vrei să recitești un articol de pe un site sau să îl distribui prietenilor, tastează adresa site-ului și un cuvânt cheie sau o frază întreagă din articol.
4. Puterea asteriscului
Dacă nu îți amintești cuvântul cheie, fraza sau numărul pe care îl cauți, folosește „*” în locul său și ar trebui să găsești.
5. Când lipsesc multe cuvinte
Dacă nu îți amintești o frază mai lungă, scrie primul și ultimul cuvânt și pune între ele „AROUND + (numărul aproximativ de cuvinte lipsă)”.
6. Folosește un interval de timp
Dacă ai nevie să citești despre evenimente petrecute într-un anumit interval de timp, adaugă un interval în căutare cu ajutorul punctelor de suspensie între date.
7. Caută un titlu sau un URL
Pentu a găsi cuvintele cheie și numele unui aticol, scrie ”intitle:” înainte, fără spațiu. Pentru a găsi cuvintle dintr-un URL, scrie ”inurl:”
8. Găsirea site-urilor similare
Dacă ai găsit ceva care chiar îți place și vrei să vezi și alte site-uri similare, scrie ”related:” și apoi adresa site-ului, din nou fără pauză între ele.
9. Fraze întregi
Folosirea ghilimelelor e cel mai simplu și mai eficient mod de a găsi ceva anume, în ordinea precisă în care ai scris. Asta te ajută mai ales la găsirea cântecelor din care nu știi decât un vers.
10. Cuvinte de căutare neimportante
Pentru a îndepărta cuvintele neimportante din căutare, pune un „-” înainte de fiecare. De exemplu, dacă vrei să găsești un site despre cărți interesante, dar nu vrei să le cumperi, scrie: