Artiștii lasă adesea mesaje speciale în operele lor, dar noi suntem obișnuiți să ne uităm la imagine ca la un întreg și să nu acordăm importanță detaliilor care par nesemnificative. Iată câteva picturi care s-ar putea să nu fie atât de simple pe cât par la prima vedere:
1. O balenă care nu era acolo
Acest peisaj foarte modest a ascuns misterul pentru 150 de ani. Restauratorii, curățând suprafața, au descoperit pictată o balenă eșuată pe țărm. Artistul Hendrik van Antonissen a hotărât să refacă pictura, deoarece credea că un tablou fără un animal mort va fi mai popular.
2. Codul lui Da Vinci
Membrii Comitetului Național Italian pentru Patrimoniul Cultural a descoperit în ochiul drept al Mona Lisei literele L și V, care pot veni, desigur, de la numele artistului. Ei au mai descoperit și niște simboluri pe arcul podului, care pot fi interpretate ca numărul 72/ se crede că podul respectiv (distrus în 1472) era în orașul Italian Bobbio.
3. Cântăreț sau cântăreață la lăută?
FOLLOW ME
Timp de mult timp, în acest tablou s-a crezut că apare o femeie, dar și numai la începutul secolului 20 criticii de artă s-au gândit că ar putea fi înfățișat un tânăr bărbat. Lăuta și vioara erau considerate instrumente ale bărbaților pe vremea lui Caravaggio.
4. Persephona și Hades
Fii atent/ă la broșă – o înfățișează pe Persephona, zeița greacă a fertilității și a tărâmului celor morți. Potrivit legendei, Persephona a fost răpită de Hades. Furca din mâna fermierului seamănă cu un trident, armă pe care o avea zeul grec al tărâmului morții. Modelul tridentului apare și pe cămașa sa. Grant Wood a oferit o mulțime de detalii.
5. Turbulențe de la Van Gogh
În 2004, oamenii de știință au observat vârtejuri de nori, praf și gaz în jurul unei stele din depărtare, iar acest fenomen le-a amintit de „Starry Night” al lui Van Gogh. După ce au studiat tabloul, cercetătorii au fost de acord că Van Gogh a redat pe pânză unul dintre cele mai dificile concept din fizică și matematică – turbulența.
6. Mesaje pentru Papă
Conflictul dintre Papa Iuliu al II-lea și Michelangelo a dus la faptul că unul dintre îngerii din tabloul „Profetul Zaharia”, profet pictat împreună cu Iuliu al II-lea, își ține degetele îndoite în picture. Acesta era un gest indecent la acea vreme, așa că Michelangelo îi transmitea Papei exact ce credea toată lumea.
7. Chipul din carafe
Una dintre cele mai faimoase picturi ale lui Caravaggio pare obișnită, dar artistul și-a pictat propriul chip în carafe.
8. Shishkin nu a desenat urși
Doi pictori au lucrat la acest tablou. Ivan Ivanovich a lucrat toată viața la peisaj și, de teamă că nu va putea să deseneze urșii, l-a rugat pe Konstantin Savitsky să-i picteze.
9. Viața și moartea din diferite unghiuri
Obiectul de pe podeaua tabloului „Ambasadorii” semnifică mai mult de un craniu. El vrea să spună că moartea nu e ceva la care suntem atenți de obicei, dar care pândește mereu.
10. Doamna fără hermină
În versiunea originală a acestei picture faimoase nu exista o hermină. Aceasta a fost adăugată mai târziu.
Citește și: 14 lucruri FASCINANTE pe care nu le-ai observat la DESENELE ANIMATE
Privește mai atent la cele mai cunoscute și iubite desene animate și descoperă surprizele pe care creatorii lor le-au inclus pentru cei mai atenți spectatori:
1. Dintre toate prințesele Disney, doar Rapunzel are ochii verzi.
Cele mai multe prințese Disney au ochii căprui sau albaștri.
2. Bestia din Frumoasa și Bestia are trăsături de la 7 specii diferite
Artiștii au muncit mult la imaginea Bestiei. Au decis să-i dea trăsături de la 6 animale (leu, tigru, gorilă, bivol, mistreț, urs, lup), iar ochii săi albaștri sunt de la prințul în care s-a transformat în final.
3. Ariel din Micuța Sirenă a fost modelată după actrița Alyssa Milano
Prototipul lui Ariel este Alyssa Milano, care avea 11 ani atunci și a devenit apoi faimoasă interpretând-o pe Phoebe în serialul „Farmece”. Tot de la ea vin și niște trăsături de caracter și comportament.
4. Eeyore și Optimus Prime din Transformers au aceeași voce
Peter Cullen i-a dat voce lui Eeyore, măgărușul din Winnie the Pooh și lui Optimus Prime, robotul din Transformers.
5. The Beatles i-au inspirit pe vulturii din Cartea Junglei
Cei de la The Beatles trebuiau să le dea voce personajelor din Cartea Junglei, dar John Lennon a refuzat tăios în numele întregii trupe. Oricum, vulturii tot arată ca muzicienii din Liverpool.
6. Simba din Regele Leu nu rage ca un leu
I s-a oferit răgetul unui tigru, fiindcă cel al leilor era considerat prea încet.
7. îl poți observa pe Hans din Frozen în Big Hero 6
Ți-l amintești pe prințul fermecător și diabolic din Frozen? Realizatorii Big Hero 6 au decis să glumească pe seama lui și să îi pună poza pe panoul de Oameni Căutați din stația de poliție.
8. În Ratatouille poți vedea umbra cățelului din Up
Când a fost creat Ratatouille, existau doar planuri pentru Up. Apariția umbrei sale este o glumă și un indiciu pentru fani.
9. O jucărie de pluș care a căzut din geanta profesorului din Tarzan este chiar Little Brother, câinele din Mulan
Artiștii Disney adoră glumele bune, iar una dintre favoritele lor e să adauge elemente din desenele vechi în cele noi.
10. Tiana este singura eroină Disney care are o slujbă adevărată
Cam toate eroinele Disney sunt prințese, fiice de șefi sau pur și simplu fete ce trăiesc cu părinții.
11. WALL-E a fost numit după Disney însuși
Protagonistul celui mai romantic desen animat Disney, WALL-E, a fost numt chiar după Walter Elias ”Walt” Disney.
12. Actorii care le-au dat voce lui Mickey și Minnie Mouse au fost căsătoriți în viața reală
În 1991 Wayne Allwiine și Russi Taylor s-au căsătorit și au trăit fericiți pentru aroape 20 de ani.
13. Pocahontas e singura eroină a cărei poveste e bazată pe evenimente adevărate
Unii ar putea spune că și Mulan a fost o persoană reală, dar ea e doar un personaj dintr-un poem vechi chinezesc, în timp ce povestea lui Pocahontas e cât se poate de reală.
14. Doar Mulan și Jasmine poartă pantaloni
Cele mai multe eroine Disney arată ca niște prințese „adevărate”, cu rochii largi, frumoase. Doar Mulan și Jasmin au fost suficient de „curajoase” să poarte pantaloni.