Suspinând încă după vacanță și după soarele de jăratec, cu agenda plină de planuri de toamnă, m-am oprit un moment din contemplație sau agitație să mă gândesc la himera ce ne bântuie pe fiecare dintre noi, aproape subconștient, zi de zi: fericirea. Am pus repede mâna pe telefon și am sunat-o pe Dana Dumitrache, psihoterapeut al Fundației Mereu Aproape. Știam că Dana îmi va oferi, ca de obicei, câteva răspunsuri valide. Dar de data aceasta, a făcut ceva mai mult. M-a angajat într-o poveste proprie, care m-a captivat și din care am reținut câteva sfaturi pe care am să le aplic eu însămi și care sper să vă ajute și pe voi.
Fericirea (nu) este…
“Fericirea nu este un concept, nu este nici o “rara avis”, nu este o himeră după care alergi o viață întreagă sau pe care o negi, la fel”, își începe psihoterapeutul nostru povestea.
“În copilarie, adolescență sau maturitate auzeam cu preponderență sintagmele: “suferința este nobilă”, “sacrificiul este o virtute”, “înveți din suferință”, “mai bine suferi în existența aceasta decât în cealaltă”, “Dumnezeu îi iubește pe toți cei care suferă”. Era firesc ca filosofia aceasta care îngloba ideea de suferință, transmisă transgenerațional, transcultural, să mă atingă și să o dezvolt inconștient prin evenimente autentice de viață.
Avatarurile fericirii
Fiecare etapă personală de viață a “evoluat” agățată de ideea de suferință. Copil fiind, mă răzvrăteam, însă, împotriva acestor concepții prin dialoguri lungi purtate cu Dumnezeu. Îl certam, pentru că n-ar fi fost drept să lase copiii, animalele și oamenii mari să sufere! Îmi certam mama și bunica (primele mesagere ale acestor precepte) și reacțiile lor erau pe măsura răzmeriței mele, pe cât de inocente, pe atât de vehemente. Mă întrebam deseori de ce le dorim oamenilor, la aniversări, fericire, dacă nu vor fi capabili să o trăiască?
Apoi, m-am întâlnit cu prima iubire și am înțeles că este o bucățică din porția de fericire pe care o poți trăi în viața aceasta. Am căutat să multiplic experiența aceasta și am înțeles că această dorință a mea nu este autentică dacă îmi este frică să trăiesc IUBIREA. Iubirea de suflet, iubirea de om, iubirea de soție și iubirea de mamă. Învățasem că iubirea înseamnă suferință. Că poți să iubești, dar să suferi, îmi dezvăluie Dana.
Înapoi la iubire
Am citit mii și mii de teorii despre iubire și despre fericire. În sinea mea, știam că una nu poate fi separată de cealaltă. Unele teorii vorbeau despre fericirea ideatică, despre iubirea unică sau despre iubirea sufletelor pereche și am căutat cu ardoare fericirea aceasta, alte precepte vorbeau despre fericirea în afara posesiei, în afara lucrurilor materiale și am conștientizat că, instinctiv, dăruiam cam tot ceea ce aveam din prea mare compasiune sau refuzam să posed bunuri materiale pentru că oricum “nu m-ar fi făcut fericită”.
FOLLOW ME
Am cautat IUBIREA/FERICIREA în religie. Am citit Biblia, Evanghelia, Vietile Sfintilor, Psaltirea, Coranul, Tora, am citit despre Shakti Yoga, am căutat răspunsuri în budism, taoism, șamanism, etc. Nu au fost ani pierduți în căutări deșarte, ci câștigață în ințelegere și în cunoaștere. Am ascultat/vizionat prelegeri despre fericire. Am ascultat povești de viață, tema centrală fiind nefericirea. Am înțeles că sunt fericită, alături de oameni fericiți și nefericită alături de orice forma de tristețe, adică de nefericire. Am trăit experiența nașterii fiului meu și am experimentat SUBLIMUL, spune cu ochii în lacrimi Dana. În dimineața aceea de început de martie am înțeles, în sfârșit, ce înseamnă să simți, să trăiești cu adevărat FERICIREA. Am înțeles ce înseamnă să simți desăvârșit. Să trăiești astfel.
Poți fi fericit. Meriți să fii fericit. Un tânăr tătic, îmi spunea deunăzi ca el, în viață, a privit doar în sus. Când a încetat să mai privească astfel, a încetat să se mai bucure. A încetat să mai fie fericit.
Legea fericirii este legea inocenței
Am înțeles că prețul fericirii este vindecarea copilului din tine. Pierderea inocenței înseamnă și pierderea bucuriei. În inocență, totul este posibil. Este posibil să iubești și să fii iubit, este posibil să urci un munte înalt, este posibil să înoți într-o mare adâncă, este posibil să trăiești în palatul din povești, să îl cunoști pe Făt-Frumos, să-ți dai întâlnire cu Ileana Cosânzeana, să înfrângi balaurul și să îți împlinești dorințele privind într-o fântână. Poți să fii fericit, adică să trăiești starea de împlinire dacă luciul de apă este liniștit și dorința este bucurie.
Fericirea este o alegere constientă. Și o trăire apriorică. O reamintire. Trebuie să tinzi conștient către starea aceasta, să o creezi, să o întreții, să o valorizezi prin fiecare alegere pe care o faci, prin fiecare decizie pe care o iei, prin fiecare gând de calitate și prin fiecare emoție frumoasă, vie, de care devii conștient și pe care le împărtășesti cu tine și prin tine, cu ceilalți.
Fericirea ești TU!
Fericirea este răspunsul credinței în împlinire. Fericirea este ceea ce ești tu, atunci când trăiești liber, liber de prejudecăți, de constrângeri, de judecăți, de culpabilizare, de frustrare, de neiubire, de resentimente, de credințe false, liber de negare și de neacceptare.
Fercirea este ceea ce iubești. Fericirea este ceea ce trăiești cu pasiune și cu bucurie.
Fericirea ne este hărăzită în fiecare clipă a vieții noastre. De la concept la faptă rămâne doar distanța de la tine, cel care crezi în fericire, la tine, cel care o negi, prin fiecare alegere de prizonierat în nefericire.
Fericirea ești TU. Este credința ta în tine, cel care crezi, simți și trăiești starea de bine și de împlinire.
Despre fericire te învață copilul din tine. Află, mai întâi, dacă ai rănit cumva și cândva copilul acesta. Vorbește-i despre tine, cel care ești acum și despre tine, cel care ai fost atunci. Mergi mai departe călăuzit de ideea de bine. Inspirat de iubire. Motivat de pasiune. Alege să fii fericit. Trăieste ASTFEL!
