Știți care e diferența între vis și creativitate? Visarea este stare aceea în care reușesc să îi port pe Alesia și Alex prin tărâmuri imaginare, să îi plimb cu mintea prin țări și locuri doar de noi știute. Creativitatea a apărut atunci când am decis să le fac un pașaport și să îi provoc să spună ei următoarea poveste. La sfârșitul fiecărei relatări primesc o nouă viză pe câte o foaie a acelui pașaport inventat. Sper să nu ajung într-o noapte la aeroport.
Asta face creativitatea să fie un stimul în plus față de visare, de imaginație. Iar la o parte dintre copii să apară de-a binelea ca după un antrenament. Ca un mușchi care a fost lucrat și a început să ajute corpul să mai urce o treaptă.
Părintele devine în acest context vehiculul care poate și trebuie să ajute la transformarea unui copil închis, nu tocmai îndemânatic sau inspirat în unul creativ. Iar asta NU presupune să îi dați o carte de colorat și să adormiți pe canapea cu liniștea că dimineață veți găsi o pictură în ulei. La fel de bine, dacă cel mic a fost totuși înzestrat cu un anumit dar, nu presupune că vă puteți relaxa în fața televizorului, așteptând genialitatea să lovească.
În schimb, ați putea transforma casa într-un spațiu de creație pentru micul artist descoperit sau care așteaptă să se descopere. Cum?
1. Știți lumina aia albă, păcătoasă, care emană de la monitorul laptopului, tabletei, telefonului? Care se spune că este unul dintre principalele motive ale dependenței de aceste gadgeturi? Faceți-o să dispară! (Asta e intriga) Închideți toate sursele relaționate cu tehnologia. Care e zgomotul care o să se audă prima dată? Și în același timp primul semnal că faceți EXACT ceea ce trebuie? „Mama, mă plictisesc”, „Tata ești rău”. Să îi spunem acestui moment punctul culminant.
2. Aveți nevoie de o suprafață generoasă pe care ei să creeze. Uniți cel puțin două birouri, două mese, sau cumpărați-le, sau faceți-le la comandă. Cum noi mâncăm, scriem, petrecem mult timp în jurul sau în preajma meselor și birourilor, or să fie mai atrași de activități dacă îi puneți într-un scenariu de adult. Dacă aveți doi copii, nu îi înghesuiți. O să vă petreceți timpul arbitrând luptele. Aceasta este expozițiunea (vedeți, sunt creativă, mă joc cu momentele subiectului operei literare, nu în ordinea consacrată).
3. Să vedem care ar fi desfășurarea acțiunii: În tăvițe, coșuri, vase rotunde și ovale puneți-le la dispoziție cât mai multă recuzită, materie primă cu care să lucreze, pe care să creeze: pietre și bile colorate, ghemuri de toate formele și nuanțele, carioci, plastilină, planșe, culori, lipici (sub supraveghere în funcție de vârstă), agrafe și tot ce vă mai trece prin minte. Să vă așteptați ca la început să nu le iasă nimic cu noimă. Lăsați-i să creeze exact ce simt. E timp destul pentru șlefuit mâna. Aici vorbim în primul rând de încurajat mintea.
4. Nu îi certați că fac mizerie. Evitați acest cuvânt. Acolo nimic nu e mizerie, nimic nu e balast. Ba la început faceți un efort și curățați și reorganizați singuri, dacă nu se oferă să vă ajute. Până prind gustul și importanța spațiului de creație. Apoi, încet, va trebui să vă învețe să curețe și ei. Și nu uitați să realimentați proviziile. Ba chiar să introduceți elemente noi care să îi țină în priză. Acesta ține loc de deznodământul muncit, dar și dorit.
Ești părinte de copil creativ sau vrei să îi dai un imbold? Provoacă-l să fie el cel care va inspira desenul de pe următoarea sacoșă MegaImage. Ai citit bine. Mini MegaChic poate să fie portofoliul de artist pe care îl poate flutura în fața prietenilor. Sau cu care prietenii vor merge acasă când vor pleca de la cumpărături.
Temele competiției sunt distracție urbană, bucătărioara veselă și prietenii naturii, iar în loc de un mare premiu sunt trei: o excursie la Disneyland Paris pentru 3 tineri talentați, cu vârsta de maximum 12 ani. Bonus, în loc de premiu de popularitate, primiți un voucher de 1000 de lei la un magazin de jucării.
Vrem ca propunerile celor mici să prindă viață pentru a se regăsi în noua colecție de sacoșe Mega Chic!
Înscrieți-vă marele designer mic pentru Mini Mega Chic până pe 3 decembrie cu lucrarea sa în format JPG și PNG pe site-ul https://www.megachic.mega-image.ro/ și lăsați-i și pe alții să îi aprecieze creativitatea.