Nu este un secret pentru nimeni că certurile dintre adulți îi afectează pe cei mici. De fapt, copii au nevoie de armonie în familie pentru a se dezvolta frumos și a avea stabilitate emoțională.
Chiar dacă nu te cerți în fața celor mici și încerci să le ascunzi neînțelegerile, nu poți ascunde tensiunile. În plus, copiii percep foarte bine o anume stare de încordare.
Dacă credeai că un copil crește doar cu dragoste și atenție, te-ai înșelat. Pentru cel mic contează starea grupului familial întreg. Copiii suferă din cauza neînțelegerilor și nu doar pe moment, pentru că pe termen lung poate avea un impact negativ asupra psihicului său. Echilibrul emoțional al unui copil este direct proporțional cu înțelegerea și liniștea din familie.
Copiii sunt afectați de neînțelegeri, indiferent de vârstă. Vârsta la care cei mici pot fi influențați de discuțiile dintre părinți este un alt subiect controversat. Multe păreri susțin că până în 7 ani copiii sunt mai afectați de aceste certuri în familie, pentru că se presupune că nu au alte frământări care să le ocupe timpul și să le distragă atenția.
Unele păreri susțin contrarul, că pe măsură ce cresc, mai exact la vârsta adolescenței, pot fi și mai afectați, pentru că e o vârstă de transformare, schimbare și foarte delicată din punct de vedere psihologic.
Niciunele dintre păreri nu pot fi contrazise. La urma urmei, copiii dintr-o familie rămân copii până la vârsta maturității.
Cu alte cuvinte, indiferent de vârstă, copilul e afectat de ceea ce se întâmplă în familie.
FOLLOW ME
Sentimentele pe care le trăiește un copil într-o astfel de situație sunt diverse:
-Teama
-Neputința
-Vinovăție
-Rușine
-Dorința de izolare
Dacă situația nu se ameliorează, aceștia pot dobândi chiar și stări de anxietate sau o depresie. Din păcate, în general, părinții își dau seama prea târziu de impactul pe care l-a avut situația din familie asupra copiilor lor. Stresul la care e supus un copil când nu există armonie în casă, ci dimpotrivă, o stare de conflict, poate fi comparat cu o violență fizică.
Pe termen lung, copilului îi va fi greu să ducă o viață normală din punct de vedere afectiv, și cel mai probabil își va pierde încrederea în oameni dar și în forțele proprii.
Sănătatea fizică nu rămâne neatinsă, căci copiii care întâmpină astfel de probleme ar putea avea difiultăți cu somnul, digestia și dureri de cap și chiar atacuri de panică.
Nu trebuie să crezi că va trebui să duci o viață de basm alături de partenerulul tău. De cele mai multe ori, nu e posibil, iar micile conflicte sunt inevitabile.
Totul constă în felul în care abordezi situația. Dacă ajungi să nu fii de acord cu ceva ce spune sau face partenerul tău, trebuie să știi să gestionezi situația. Astfel, trebuie să îndrepți conflictul către o discuție constructivă, inofensivă (ton calm, disponibilitate pentru compromis, evitarea jignirilor) ci nu spre o ceartă dăunătoare (atitudine în defensivă, ostilitate, insulte, acțiuni zgomotoase, agresivitate fizică sau verbală).