Soțul meu a fost testat pozitiv cu COVID-19. Cum facem diferența între o răceală de sezon și COVID-19

Ultima lună a fost un carusel de emoții pentru familia mea. După ce eu am avut acum 3 săptămâni câteva zile cu dureri mari de cap, nas înfundat și oboseală, m-am alarmat puțin și am mers să-mi fac un test COVID-19. A ieșit negativ. Nu era prima dată când îmi făceam testul (am mai făcut pentru a putea fi prezentă la diverse proiecte), dar era prima dată când luam în calcul că aș putea avea ceva.

Cum a apărut COVID-19 în familia mea

Cu fix două săptămâni în urmă, într-o miercui seară (11 noiembrie), sora mea m-a sunat și mi-a spus că a făcut și ea test și este pozitiv. Nu aveau simptome nici ea, nici soțul ei, totul era în regulă, erau bine, dar acela a fost momentul în care m-am panicat cu adevărat. Un om foarte apropiat mie se afla în această situație în care suntem toți măcinați de incertitudine și, deși azi ești bine, nu se știe cum o să fie mâine…

Următoarea veste halucinantă din familia mea a fost să aflu că soțul meu este pozitiv. El a intrat în contact cu soțul Anei (sora mea), așa că și-a făcut testul fără să aibă vreun simptom. În urma rezultatului lui ne-am făcut toți din casă testul și toate au ieșit negative, dar am rămas izolați pentru 2 săptămâni. A fost o perioadă foarte grea și epuizantă, pentru că deși am mai stat în izolare, puteam măcar să ieșim să luăm ceva de la supermarket, aveam o oarecare liberate. Acum, nu am văzut nicio față necunoscută, nu am ieșit din curte, nimic. O să vă povestesc probabil mai multe despre jurnalul meu de izolare.

Sunt convinsă că odată cu începutul sezonului rece, mulți dintre voi ați avut o răceală pe care o considerați normală. Anul acesta nimic nu a mai fost normal și orice semn de răceală sau de oboseală te duce clar cu gândul la COVID și senzația de paranoia ne urmărește la tot pasul. Dacă cineva strănută sau tușește, automat toată lumea întoarce capul, se ferește…

Eu am avut multe întrebări atât în perioada în care sinuzita mea m-a făcut să intru în panică, cât și în perioada asta, în care virusul a ajuns în familia mea, așa că vreau să vă las mai jos răspunsurile pe care le-am primit de la Doctor Sanda Alexiu, medic de familie.

Cum facem diferența între o răceală de sezon și COVID-19

 

1. Acum câteva zile am fost efectiv răpusă de o durere de cap groaznic, țiuit de urechi, stare de greață și oboseală. Primul gând a fost: am COVID! Cum facem diferența între o răceală de sezon și COVID-19?

COVID-19 este o boală cu foarte multe fețe, iar felul în care se manifestă poate fi foarte diferit de la o persoană la alta. Depinde de foarte multe variabile pe care nici nu le cunoaștem foarte bine, pentru că ne confruntăm cu un virus nou și o boală cu multe necunoscute.
Din păcate, nu putem diferenția Covid-19 de alte boli de sezon decât print testare RT – PCR. Testele rapide antigenice nu sunt la fel de eficiente, iar testele de anticorpi nu ne spun decât dacă pacientul are anticorpi sau nu, nu și dacă mai este pozitiv sau bolnav! De aceea, cel mai bine este ca la oricare din simptomele din definiția de caz să solicităm testare. Testarea prin DSP sau prin apelarea 112 se face gratuit. După un apel, pacienții vor fi programați la testare și un echipaj va recolta testul chiar de la domiciliul pacientului.

Testarea prin DSP sau prin apelarea 112 se face gratuit.

2. Cum tratăm febra în situația în care nu știm dacă suntem răciți sau avem COVID-19?

Febra este un simptom și se combate cu un antitermic. Simptomaticele cele mai cunoscute în cazul febrei sunt ibuprofenul și paracetamolul. De altfel ele sunt menționate în toate ghidurile de practică internaționale pentru tratamentul febrei. Sunt utile și pentru combaterea durerii, dar trebuie să ținem cont de indicații, contraindicații, să calculăm corect doza și să nu exagerăm.

De aceea, este important să citim atent prospectul medicamentelor, să verificăm data de expirare, să respectăm dozele și formele de prezentare. Medicamentele care se prezintă sub formă de fiole injectabile NU se vor înghiți, pentru ca efectul lor va fi anulat fie de enzimele din cavitatea bucală, fie de acidul din stomac. La fel, comprimatele care nu au un șanț vizibil nu trebuie rupte sau tăiate, ele sunt învelite într-un strat care le protejează de aciditatea din stomac și le permite să ajungă în intestin unde își pot face efectul. Nerespectarea acestor reguli fac să nu avem efectele dorite când nu luăm un medicament conform indicațiilor.

3. Putem foarte ușor să ne gândim că suntem răciți, dar în realitate să avem COVID-19 și în felul acesta să-i îmbolnăvim și pe cei din jurul nostru. Cum reacționăm în această situație?

Chiar dacă nu avem simptome, putem îmbolnăvi pe alții care nu au norocul să facă forme ușoare. Există persoane cu sistemul imunitar prăbușit sau care au anumite boli care predispun la forme grave. Pentru a evita transmiterea virusului trebuie să purtăm corect masca, să ne dezinfectăm corect și des mâinile și să păstrăm distanța de aproximativ doi metri de alte persoane. Astfel șansele de a da mai departe virusul sau de a îl primi de la altcineva scad foarte mult

4. Cum putem ameliora primele simptome de stare de rău?

Depinde de simptomele care apar, e bine de știut însă că există medicamente pentru anumite simptome. Dacă apar dureri de cap, dureri musculare, senzația de durere în gât, putem folosi antiinflamatoare de tipul ibuprofenului, cu atentie la doze și la contraindicații. Dacă apare febra putem apela la ibuprofen sau paracetamol, dar cu atenție să nu supradozăm, așa cum există tendința. Pentru dureri și usturimi în gât există numeroase comprimate de supt care amelioreaza simptomele, deși nu ajută decât parțial și nici nu grăbesc vindecarea. Dacă avem nasul înfundat putem folosi apa de mare sau picăturile de nas, dar doar în anumite condiții. Pentru tuse putem utiliza diverse siropuri, dar e important cum arata tusea, cât e de chinuitoare, dacă te trezește din somn sau nu, dacă este seacă, iritativă sau dacă este coaptă, cu secreții abundente.

Dacă apar durerile de burtă, diareea, greața, este bine să ne ajustăm dieta în mod corespunzător și să luam simptomatice după ce discutăm telefonic cu medicul. Medicamentele pentru diaree, de exemplu, sunt foarte multe pe piață, dar există multe tipuri de diaree și un tratament necorespunzător le poate agrava sau poate masca alte simptome importante pentru diagnostic.

5. Când este cazul să ne testăm?

Este cazul să ne testăm când prezentăm măcar unul dintre următoarele simptome: tuse accentuată (mai intensă față de zilele precedente la tușitorii cronici de exemplu), febră, durere în gât, diminuarea sau dispariția mirosului sau gustului, dureri de cap, de burtă, diaree, oboseală mare, dureri de mușchi, respirație dificilă (medicii o numesc dispnee, adică atunci când obosești făcând lucruri normale și nu mai poți respira bine, gâfâi și nu îți mai ajunge aerul).

Este de luat în calcul că dacă suferim deja de unele dintre bolile care au deja aceste simptome (multe boli de inimă sau de plămâni), orice accentuare a unuia dintre simptomele pe care le ducem cu noi de ani de zile trebuie sa ne facă să ne gândim că am putea să fi luat virusul de undeva.

Unele persoane sunt ASIMPTOMATICE, asta înseamnă că nu manifestă niciun semn de boală, ele sunt descoperite întâmplător, în urma unui test. Având în vedere că mulți pot rămâne pozitivi multă vreme fără a mai fi contagioși, nu știm dacă în momentul în care aflăm despre un test că e pozitiv, dacă acea persoană este pozitivă de ieri sau de două luni. Pentru că nu știm acest lucru, este precaut să avem grijă și să tratăm fiecare caz descoperit pozitiv ca pe un potențial bolnav contagios, adică acel pacient rămâne izolat 14 zile.

6. Daca avem febra avem automat COVID-19?

Nu, febra este cel mai adesea semnul unei inflamații sau al unei infecții și poate trăda multe boli. Febra este și un mecanism de apărare, ea pune pe treabă sistemul imunitar, de aceea nici nu trebuie să o combatem imediat de cele mai multe ori. Febra înseamnă să ai temperatura corpului peste 38, dar e necesar să măsurăm corect, cu un termometru de calitate. Atitudinea în fața febrei e diferită, așa încât e bine ca medicul să decidă ce e de făcut în fiecare caz în parte. Prin urmare, dacă o perosană face febră, e bine să își contacteze medicul de familie la telefon sau pe orice platformă de teleconsultație și să solicite o programare.

7. Ce se întâmplă în cazul copiilor cand se vor intoarce în colectivitate? La ce sa fim atenți?

După răceală sau chiar și după vacanță, copiii care se întorc în colectivitate ar trebui învățați să respecte regulile de igienă. Ei nu au nevoie de tratamente de întărire sau o atenție specială. Copiii se refac repede, un somn bun și o alimentație sănătoasă sunt mai importante decât un pumn de vitamine. Dar cel mai important este să învețe regulile de pandemie, dar pentru asta e nevoie de modalități de învățare prin joc, desene grăitoare, cântecele sugestive, jucării adaptate pentru toate vârstele.

O mască purtată corect ne ajută foarte mult, chiar când NU suntem neapăra noi cei bolnavi.

8. Cum ne putem feri de răceală?

Cea mai bună luptă se dă cu armele potrivite, nu cu fuga. Prin urmare, dacă vrem să rămânem sănătoși, învățam și aplicăm corect regulile igieno-dietetice, ne vaccinăm împotriva bolilor pentru care există vaccin, suntem atenți la cei din jur, ajutăm cât de mult putem. Masca protejează de o mulțime de boli care se transmit prin aer. De aceea, o mască purtată corect ne ajută foarte mult, chiar când NU suntem neapăra noi cei bolnavi.

De gripă putem scăpa prin vaccinarea antigripală în fiecare an. Medicul de familie poate asigura vaccinarea celor din grupele de risc și e bine să știm că dacă avem copilași care au anumite boli cronice (de exemplu astmul bronșic, bolile congenitale de inimă, boli ale sângelui, ale boli de plămâni) sau avem copii care au între 6 luni si cinci ani, ei pot primi vaccinul gripal gratuit de la medicul de familie. Dar la fel de bine este să știm că medicul de familie face o comandă de vaccinuri încă din primăvară pentru toamna următoare, așa încât e bine să fim și noi prevăzători când decidem să solicităm sau acceptăm vaccinarea antigripală.

Dacă suntem bine, stăm acasă!

9. Cu alte lucruri ar trebui să știe un părinte? ( despre raceala/ covid19)

Dieta sănătoasă, cu vitamine din alimente naturale si neprelucrate termic (legume, fructe), somnul bun și destul, expunerea la soare în zilele calde și mersul la munte, la aer curat sunt rețete sigure pentru o imunitate bună.

În plus, în fiecare casă trebuie să existe o trusă medicală de medicamente simptomatice din cele citate mai sus, cu care să intervenim imediat sau la sfatul medicului de familie, până când ajungem la o consultație dacă va mai fi nevoie.

Dacă apar semne din cele menționate peste tot care pot sugera Covid 19, nu ezitați să solicitați testarea. Chiar dacă în primele zile simptomele sunt ușoare, după ziua 5 pot apărea complicații și starea se poate agrava rapid. În cazul în care simptomele sunt ușoare, Covid se poate trata și la domiciliu, ca o alta boala de sezon, nu este necesară internarea sau evaluarea cu analize și radiografii, dar este important să ținem legătura zilnic cu medicul de familie. În cazul în care unele simptome se agravează, accesul la spital trebuie să fie rapid și pentru aceasta avem nevoie să funcționeze toate strună:

  • medicul de familie să știe zilnic despre starea noastră (îi putem da doar un sms daca totul e în regulă)
  • ambulanța trebuie anunțată prompt dacă apar semne de alarmă (pe care vi le spune tot medicul de familie, ca să știți când e cazul să apelați la 112)
  • spitalele trebuie să aibă locuri disponibile, dotare corespunzătoare, medici și alt personal sanitar odihnit si competent.

 

Dacă vom aglomera inutil aceste căi de abordare a sisemului de sănătate, aceia dintre noi care pot avea forme grave nu vor mai apuca să ajungă la spital și trebuie să ne gândim bine la asta. Oricine dintre noi are părinți, rude, prieteni care ar putea ajunge în încurcătură și nu ne dorim să nu mai poată fi îngrijiți.  Dacă suntem bine, stăm acasă!

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.

Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?

  1. Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
  2. Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
  3. Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
  4. Sa te inscrii in grupul MAMICI SI COPII FERICITI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.