10 fotografii care arată cum se schimbă CORPUL unei femei după ce devine MAMĂ

Maternitatea este informație generată de iubire

Mi-am dorit să devin mamă, la un moment dat. Cu voie sau fără de voie, fusesem un soi de mamă pentru sora mea și sentimentele materne îmi fuseseră activate și rodate precoce și din plin. Priveam și continuu să privesc copiii ca pe niște ființe magice, coborâte, așa,  pe o rază de lumină. Dorința mi s-a împlinit relativ târziu și într-o formulă dublă. Am primit, un pic temătoare și nesigură, dar complet FERICITĂ, un băiețel și o adolescentă. Și un pic invers: mai întâi, minunea adolescentă și mai apoi, bebelușul imberb. Ambii sunt motive de bucurie perpetuă, ieri și astăzi și mâine. Și, recunosc spășit, încă învăț să fiu mamă. Și am certitudinea că voi învăța pe tot parcursul vieții pe Pământ.

Rar se întâmplă ca o femeie să-și refuze nevoia biologică și psihică de a fi mamă. Cum am mai spus și în alte articole, nu este nevoie să dai naștere unui copil ca să fii MAMĂ. Nu iubești mai puțin un copil pe care nu l-ai născut, care nu este ADN din ADN-ul tău. Dimpotrivă. Maternitatea este informație generată de iubire, este iubire. Absența iubirii nu este ura, ci indiferența.

Ceea ce nu știm până în momentul în care devenim mame este faptul că, în proporție mare, aducem  în noua și delicata relație învățămintele/comportamentele învățate în primii noștri ani de viață, în familia de origine.

Dacă cineva mi-ar fi spus așa ceva în toți anii de formare profesională, aș fi acceptat prezumtiv ca fiind o teorie viabilă, dar mi-aș fi argumentat că, personal, am depășit, prin lacul meu nesecat de cunoaștere și de iubire manifestă, comportamentele vechi, învățate până la identificare, în primii 3-7 ani de viață. Dar nu mi-a spus nimeni, nu am citit nicăieri, nu am fost interesată, altminteri, să caut răspunsuri la întrebări nepuse. În timpul sarcinii am fost prea ocupată să fac față cu onorabilitate și stoicism senzației permanente de rău organic, care a durat nici mai mult, nici mai puțin, decât până am născut, într-o dimineață luminoasă de martie.

Și am luat primele luni de maternitate din preaplinul rănilor nevindecate. Copilul din mine s-a activat cu toate rănile provocate de un comportament matern (al mamei mele) modificat de toate durerile și suferințele lumii ei, transmise transgenerațional. Și am mai manifestat tot ce a trăit mama cu mine și alături de mine. Și am retrăit toate fricile mamei mele. Și toate îndoielile și suferințele ei. Și istoricul ei de viață nu a fost simplu. Și nici al meu. Și nici al copilului meu, cel puțin, în primii săi doi ani de viață.

FOLLOW ME

Să fii mamă este una, să iubești ca o mamă e alta. Cum necum, confundăm iubirea de mamă cu toate atributele și abilitățile unei mame de pus în ramă și … la rană.

Dragele mele viitoare mame, mai ales dacă sunteți debutante (la al doilea copil, în mare parte, problemele vechi au fost escaladate și vindecate), astăzi puteți să-mi ignorați calitatea de psihoterapeut și să mă acceptați ca pe o mamă care vorbește din experiență și din nevoia de a împărtăși cu voi ce a învățat în ultimii șase ani. Este adevărat că tot ce am învățat și continuu să învăț, trec prin filtrul discernământului psihoterapeutic.

1.    Vindecarea emoțională este indicat să se producă înainte să dați lumii și vouă însevă vestea cea mare „voi deveni mamă!” Mai ales dacă mama voastră a fost anxioasă și tristă înainte, în timpul și imediat după naștere. Dacă nu poate să vă confirme sau să vă infirme starea ei emoțională și mentală, atunci sondați în propriile amintiri precoce și intuiți măcar calitatea emoțională a copilului care ați fost atunci. Este ca o privire peste timp, ca și cum v-ați privi peste timp și ați ști, în interiorul minții voastre, cum să priviți copilul care ați fost cândva.

2.    Dacă știți deja că aveți răni emoționale mai mici sau mai mari de vindecat, apelați cu determinare la serviciile unui psiholog terapeut competent. Există riscul să transferați problematica emoțională personală asupra copilului aflat în toate stadiile dezvoltării sale, începând cu cel intrauterin.

3.    Iartă ce ai de iertat, vindecă ce ai de vindecat, inclusiv programele interne/proprii de rușine și de vinovăție.

4.     Vorbește cu copilul interior și află-i povestea nespusă, uitată, negată. O să primești în câmpul conștiinței, flash-uri din copilăria ta, chiar dintr-o perioadă timpurie. Sau vei primi gânduri sau povești care să te inspire unde să cauți sau unde să sondezi. Și iubește acea poveste și iartă, dincolo de motive.

5.    Sădește un pom, crește un pui, indiferent de specie, înainte să devii mamă. Vorbește-i. Povestește-i.

6.    Vorbește cu viitorul tău copil, chiar dacă el nu există fizic în tine sau lângă tine. La nivelul infinitezimal al energiei creatoare, EL trăiește și comunică cu tine. Uneori prin vise, alteori prin semne/sincronicități, alteori prin ganduri și emoții.

7.    Construiește și manifestă procesul iertării în relația cu propria mamă sau cu propriul tată. Iertarea se stabilește simplu, folosind vibrațiile cuvântului IUBIRE. Spune-le că îi iubești, cu atât mai mult dacă îi mai ai încă în această viață.

Copilul care ne va împlini și ferici existența este ca o sugativă a emoțiilor, gândurilor și comportamentelor noastre. Calitatea acestora va fi garantul calității existenței lui viitoare. Starea de bine din părinte, dar și din cuplu influențează mecanismele naturale de apărare ale copilului nostru, cu alte cuvinte, ține doctorul departe. Fiul/fiica noastră va crește ferit de influențe nefaste sau de experiențe așijderea.

Dana Dumitra Dumitrache

Psiholog terapeut

Iată o colecție emoționantă de fotografii care arată cum se schimbă corpul unei femei după ce devine mamă:

1.

1-9-600x330-9808068

2.

2-11-600x368-9907879

3.

3-12-600x564-5892385

4.

4-10-600x459-7588286

5.

5-11-600x425-6707654

6.

6-11-510x600-8488352

7.

7-12-422x600-5233696

8.

8-9-600x351-7333029

9.

9-7-600x399-6605066

10.

10-3-600x401-3206399

 

 

 

Dacă sunteți viitoare mămici sau proaspete mămici și vă confruntați cu problemele pe care le aveam și eu înainte să-mi stabilesc un program și reguli pe care să le urmez, vă aștept să aflați de ce bebelușul tău nu are un somn liniștit și cum să devii o mama odihnită cu un copil fericit!

Ce veți învăța de la acest curs:

Vei învăța cum să hrănești corect bebelușul

Vei ști cum să îl faci să ia în greutate

Vei seta obiceiuri sănătoase pentru copil

Vei ști care este ciclul sănătos de evoluție al bebelușului și cum să îl susții

Vei învăța să crești copii sănătoși și independenți

Vei învăța cum să alimentezi emoțional relația mamă-copil

Vei recunoaște cele mai frecvente greșeli pe care le faci în relația cu copilul tău

Vei primi o listă de produse pe care să le cumperi

Vei învăța când și cum să introduci alimente în diversificare pentru a seta obiceiuri alimentare sănătoase pentru toată viața

Fiecare mămică va primi kit-ul bebelușului fericit, dar și alte surprize și cadouri din partea sponsorilor evenimentului.

0 comentarii pe “10 fotografii care arată cum se schimbă CORPUL unei femei după ce devine MAMĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.