Cum a fost vacanța în Egipt: destinații, cazare, mâncare și cheltuieli

Salutare, salutare, Bine v-am găsit în 2022! După ce am dormit „trei zile și trei nopți” sunt, în sfârșit, odihnită și gata să vă povestesc despre excursia noastră în Egipt. Știu cât așteptați acest articol și câte întrebări aveți despre această destinație, așa că am încercat să vă răspund la toate întrebările pe care le-ați lăsat în căsuța de Q&A de pe instagram.

Ce este în spatele pozelor frumoase de pe social media din Egipt

Am fost prima oară în Egipt acum 17 ani. A fost o destinație care m-a fascinat imediat și oricui mă întreba ce locuri frumoase pentru vacanță recomand, îi spuneam că Egiptul este un loc pe care ar trebui cu siguranță  îl vadă măcar o dată în viață. Îmi pare foarte rău că nu mai am nicio poză de acum 17 ani, dar Egiptul de atunci a fost cu totul și cu totul diferit de cel de acum. Ok, poate erau și ochii mei de tânără și poate și eu am privit altfel destinația, dar l-am găsit total diferit față de cum îl știam. 

O să las în acest articol care a fost programul nostru pe zile, care au fost excursiile pe care le-am făcut (și cele care au meritat, dar și cele pe care eu nu le-aș recomanda) și care sunt recomandările mele dacă alegeți această destinație.

Destinații turistice și cazări în Egipt

Ziua 1

FOLLOW ME

Prima zi din călătoria noastră în Egipt a început foarte devreme. Deşi iniţial aveam avion la 12:35, cu câteva zile înainte am fost anunţaţi că programul s-a modificat și că va decola la 05:40.

Pe deoparte ne-am bucurat că vom petrece mai mult timp în Cairo, pe de altă parte, m-am gândit că o să fie destul de greu să trezesc copiii la ora 03:00 dimineața și să ajungem foarte devreme la aeroport. Vizele le-am luat din aeroport și au costat 25 $ de persoană. 

Eu și soțul meu avem vaccinul făcut, așa că nu am avut nevoie de test înainte de a pleca (diferă de la o țară la alta condițiile de călătorie). Alesia şi Alex au avut nevoie de test PCR, însă lui Nicho nu a fost nevoie să-i facem. 

În timpul zborului, care a durat a aproape 3 ore, am dormit cu toţii. A fost o decizie foarte înțeleaptă, după cum avea să se dovedească mai târziu.

Am ajuns destul de devreme la Cairo, iar prima zi a început cu vizita la Muzeul de Egiptologie. Experiența mi s-a părut destul de diferită față de cea trăită anterior. Cred că acest lucru are legătură și cu faptul că muzeul a fost schimbat. Clădirea, deși nouă, nu m-a mai impresionat la fel de mult ca data trecută.

De la muzeu am plecat într-o excursie opţională în cartierul Copt, care a costat 35 de euro de persoană. Am vizitat 2 biserici, dar nu m-au impresionat absolut deloc. Cred că este o locație care putea fi lejer sărită de pe listă.

Din pozele pe care le-am văzut pe internet, Old Souk, oraşul vechi, chiar ar fi meritat vizitat, dar, din păcatem nu am mai avut timp să ajungem și acolo. 

Prânzul l-am luat într-un restaurant din drumul nostru și atunci a fost și primul impact negativ din cauza condițiilor din Egipt. Mâncarea a fost decentă, însă curăţenia lăsa de dorit. Aici am plătit 10 euro/persoană.

La hotel am ajuns seara, chiar înainte de cină. Aici a început partea care m-a dezamăgit total și mi-a stricat tot cheful. Eram atât de obosiţi încât nu ne doream decât să facem un duş într-o baie care să fie decentă și să punem capul pe o pernă curată.

Am fost cazaţi la un hotel de 5 stele (Steigenberger), dar mai mult de 2 stele nu merită. Nu neapărat din cauza mobilierului (care era extraordinar de vechi și rupt) sau a vântului care șuiera prin ușă, ci a lipsei de curăţenie.

Acesta este cel mai mare neajuns al Egiptului şi lucrul care mi-a stricat buna dispoziție pe tot parcursul vacanţei. Pe lângă igiena precară de la cazări, programul de vizitare a fost foarte dur și nu am reușit să ne odihnim, lucru care plusa nivelul meu de irascibilitate.

Ziua 2

Ziua a doua a fost şi cea mai aşteptată de copii, pentru că am vizitat piramidele de la Giza.

Hotelul în care am fost cazați se afla foarte aproape de piramide, aşa că am plecat la ora 08:00 în excursie. Nu plănuiam să ieșim atât de devreme, dar ne aştepta o zi destul de lungă.

Am văzut piramidele, ne-am plimbat cu cămila în jurul lor și ne-am fotografiat. O plimbare cu cămila a costat 30$. Trebuie să vă spun că la piramide bate vântul foarte tare, aşa că este necesar să aveți haine care să vă protejeze de nisip, dacă plănuiți să faceți o excursie.

 

Pe parcursul vacanței am plătit și în dolari și în euro, iar recomandarea mea ar fi să aveți mărunțis la voi. Chiar dacă ne-am pregătit mai mulți dolari, cel mai mult am plătit în euro.

Sfinxul l-am văzut mai mult din autobuz. Mi-ar fi plăcut să ne oprim și acolo, nu știu ce s-a întâmplat de nu am oprit să-l vedem de aproape, dar am trecut destul de repede peste acest moment. 

Apoi am făcut o vizită la Muzeul de Papirusuri, unde am văzut cum se fabrică. Din punctul meu de vedere, nu toate aceste locuri şi destinaţii în care sunt duşi turiştii merită neapărat să fie vizitate, acesta fiind unul dintre ele. Am găsit pe parcursul călătoriei noastre papirusuri mult mai ieftine decât la acest muzeu și, într-adevăr, de calitate.

Am făcut şi un mic popas la o fabrică de parfumuri. La fel, mi s-a părut exagerat: 6 uleiuri esenţiale se vindeau la prețul de 100 de euro.

Nu am văzut ceva foarte interesant și mi s-a părut că suntem niște turiști plimbați prin niște locuri de unde ghidul egiptean obține comisioane.

După Muzeul de Papirusuri, a urmat o excursie opţională de 45 de euro de persoană la muzeele în aer liber din Memphis şi Saqqara, locații care mi s-au părut interesante și în care am simțit că pătrunzi cu adevărat în atmosfera lumii egiptene.

Despre mormintele de la Saqqara este și un documentar pe Netflix. Dacă mergeţi în Egipt, vă recomand să-l vedeţi înainte.

Ultimul loc vizitat a fost un magazin de unde ne-a spus ghidul că putem cumpăra țesături din renumitul bumbac egiptean de foarte bună calitate. În realitate, era un magazin cu lucruri pe care le găsești și în piețele din România, care nu-și merită banii. Aş fi evitat acest popas, pentru că deja ziua fusese foarte lungă și obositoare.

Ziua 3

Ziua a treia a fost încă una în care ne-am trezit la ora 3:30 dimineața pentru a prinde avionul spre Aswan.

La Aswan am făcut un tur panoramic pentru a admira Barajul Aswan. Acesta produce jumătate din necesarul de electricitate al Egiptului, iar pentru construcția lui importante siturile arheologice din zona au fost mutate.  Nici acest obiectiv turistic nu mi s-a părut cel mai impresionant.

Am vizitat și Obeliscul Neterminat. Monumentul de 37 de metri ar fi fost cea mai mare sculptură pe care egiptenii antici ar fi încercat să o realizeze. Obeliscul a rămas atașat de roca originală, dat fiind faptul că lucrarea a fost abandonată din cauza unei fisuri apărute în blocul de granit de aproximativ 1200 de tone.

Apoi am văzut Philae Temple, o insulă pe fluviul Nil, considerată lăcașul sacru al zeiței Isis. Odată ajunși aici, mă bucuram că începem să vizităm templele, pentru că pe mine acestea m-au impresionat în excursia pe care am făcut-o în urmă cu 17 ani. Din păcate, când am ajuns eram foarte obosiți și ne era foarte foame. 

Nicho a fost foarte haios, pentru că și-a umplut buzunarele cu atât de multe pietre, încât îi cădeau pantalonii de greutate.

După ora 14:00 ne-am îmbarcat pe vasul de croazieră pe Nil, unde am avut aceeași surpriză neplăcută: arăta deplorabil. Ghidul nostru a insistat și vasul a fost schimbat cu unul decent. Având în vedere experiența de cazare anterioară, pot spune că pe vas condițiile au fost „cele mai normale”.

Masa a fost în regim de autoservire, tip bufet,  iar mâncarea a fost destul de bună: niciun copil n-a rămas flămând. N-au fost mâncăruri sofisticate, dar au fost destul de bune. Având în vedere faptul că schimbarea vasului a durat destul de mult, nu am mai făcut toate excursiile pe care trebuia să le facem.

Ziua 4

Excursiile din ziua a patra au fost cele mai spectaculoase. Urma să vizităm și un loc pe care nu aș fi vrut să-l ratăm: Templul Abu Simbel. Din păcate, plecarea era la 05:00 dimineața, așa că am renunțat să mergem. Nu mai puteam să ne trezim încă o zi atât de devreme, deja eram foarte obosiți, atât noi, cât și copiii.

Am văzut în poze că Templul este superb, așa că dacă ajungeți în Egipt nu ar trebui să îl ratați. Din păcate, noi am făcut excursiile pe care trebuia să le facem în ziua precedentă și nu am mai apucat.

Am fost la Nubian Village, un oraș superb colorat în care am avut ocazis să vedem cum trăiesc familiile de nubieni. Chiar dacă orășelul pare foarte comercial, ne-a plăcut. Culorile ne-au binedispus. Nicho s-a jucat cu crocodilii, pentru că nubienii îi folosesc ca animale de companie și pentru a atrage turiștii.

Apoi am vizitat Grădina Botanică de pe insulă. Nu am putut sta prea mult aici, pentru că la 14:00 a trebuit să ne întoarcem pe vas să plecăm spre următoarea destinație.

Destul de târziu am ajuns la Edfu și am vizitat Templul lui Horus (Zeul Cerului) pe înserat. Am admirat zidurile uriașe acoperite cu hieroglife supradimensionate, care transmit aceea senzaţie de putere atotcuprinzătoare și par să fi fost create pentru giganţi. Aceste excursii ne-au costat 45 de euro de persoană.

Ziua 5

Ziua a cincea, în ajunul Anului Nou, a fost cea mai relaxantă pentru că am petrecut-o mai mult pe vas și am trecut prin ecluză.

Seara am ajuns la Luxor și am vizitat Templul din oraș, apoi ne-am întors să ne pregătim pentru petrecerea de Revelion. Am luat cina, apoi ne-am mutat în barul vasului, unde am petrecut foarte puțin. Am plecat cu Alesia la somn la 00:30, pentru că ne aștepta o altă excursie, tot cu trezire foarte devreme.

Ziua 6

Ziua a șasea a coincis cu prima zi din 2022 și a început, la fel ca celelalte, foarte devreme. Eu și Alesia ne-am trezit la 04:30 ca să mergem cu balonul cu aer cald peste Valea Regilor. A fost o excursie drăguță, care ne-a costat 100 de euro de persoană. 

Am avut parte și de o peripeție, pentru că autobuzul care trebuia să ne ia de unde am aterizat cu balonul nu a mai venit. Cei de acolo ne-au urcat în duba care transporta balonul și așa am călătorit (în coș) spre restul grupului care nu a ales această excursie.

Tot în această zi am vizitat și Valea Regilor, Templul lui Hatshepsut și Templul Karnak, care este de-a dreptul impresionant. Mi-ar fi plăcut să petrecem mai mult timp acolo, însă deja ne grăbeam pentru că trebuia să ajungem la Hurghada. Am călătorit cu autocarul cinci ore lungi.

 

Ziua 7

A șaptea zi a vacanței am petrecut-o la Hurghada, fără să facem prea multe lucruri. De fapt, nici vremea nu a ținut cu noi. Pe tot parcursul vacanței au fost 20°C, iar vântul a bătut foarte tare și nu era vreme de plajă. Am stat mai mult în hotel, dar timpul a trecut foarte repede.

Ziua 8

Ultima zi a vacanței ne-a prins tot în Hurghada. Înainte de plecare am fost cu copiii cu submarinul. Ni s-a părut o excursie drăguță, dar nu ne-a impresionat pentru că n-am văzut adevărata faună a Egiptului. Culoarea apei mi-a plăcut și plaja avea un nisip foarte fin.

Ne-am gândit că poate o să încercăm o vacanță pentru scufundări și snorkeling în Egipt, dacă găsim un hotel care pune preț pe curățenie.

Cât de sigură este vacanța în Egipt?

Călătoria în Egipt ni s-a părut relativ sigură, mai ales că am avut poliția și câțiva însoțitori alături de noi pe tot parcursul excursiei. Pentru că au existat probleme interne, s-a stabilit o politică prin care turiștii să fie protejați (fiind foarte importanți pentru economia țării). Excursia a fost organizată prin agenție și am avut peste tot ghid, pentru că astfel de excursii (cu plimbări în multe locuri de vizitat) se organizează de obicei în felul acesta. Nu cunosc persoane care să fi mers pe cont propriu. Dacă am fi mers în Egipt strict pentru plajă, probabil că am fi ales un hotel cu atracții pentru copii și nu am fi apelat la agenție.

Cum s-au simțit copiii în vacanța din Egipt?

Alex, fiul nostru cel mare, a fost foarte încantat de această vacanță extraordinar de obositoare, pentru că lui nu-i plac cele în care stăm la soare și ne odihnim.

Nicholas s-a comportat exemplar, m-am aşteptat să fie morocănos și plângăcios, însă el a fost cel mai amuzant băiețel din tot grupul de turiști.

Nici cu Alesia nu am avut probleme, pentru că a fost foarte înțelegătoare și rezistentă, în ciuda programului foarte obositor.

Vacanța noastră în Egipt a fost prima călătorie din care chiar mi-am dorit să mă întorc acasă cât mai repede. Mie îmi place istoria egiptenilor, chiar dacă uneori este supraevaluată. Într-adevăr, sunt și poveşti create pentru a atrage turişti, dar există locuri fascinante. Nu pot să spun că am fost impresionată din cauza cazărilor care mi-au lăsat un gust amar și pentru că programul a fost foarte aglomerat și obositor.

Așadar, dacă nu eşti genul de persoana aventurieră și căreia să-i placă să se trezească „cu noaptea în cap”, atunci a merge cu grupul nu este cea mai bună variantă.

Noi nu suntem matinali și nu ne place să ne facă altcineva programul, dar a fost o experienţă pentru care suntem recunoscători. Ştim ce nu o să mai alegem data viitoare.

 

Sper să aveți un 2022 frumos în care reușiți să ajungeți în locurile frumoase în care v-ați propus! Vă las aici și o recomandare de destinații de vacanțe în familie care sper să vă inspire și mă rog la Bunul Dumnezeu să putem să călătorim cât mai repede cu cât mai puține restricții.

6 destinații de vacanță perfecte pentru 2020 (cuplu și familie)

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.

Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?

  1. Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
  2. Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
  3. Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
  4. Sa te inscrii in grupul MAMICI SI COPII FERICITI

6 comentarii pe “Cum a fost vacanța în Egipt: destinații, cazare, mâncare și cheltuieli

  1. Iasmina c. says:

    Hello,hello!
    Și noi am fost in 2018 în Egipt mai exact în Hurghada.
    Noi ne am luat de la agenție doar zborul și cazarea. Exista posibilitatea Ca activitățile făcute în Egipt gen mersul la piramide etc sa fie cumpărate chiar de la ghizii de acolo 😀. Iar în legătură cu curățenia în hotel pot spune ca era 8/10 ,dar da e puțin obositor cu trezitul la 5 dimineața dar noua ne a plăcut mai ales ca eram doar noi 2,pentru un cuplu care este dornic de descoperit e fff faina experienta!
    Sigur o sa aveti parte de excursii minunate în continuare!🤗

    • Pușa Raisa says:

      Bună scumpa mea
      Am citit cu interes comentariul tău si îți dau dreptate când spui că Egiptul merita vazut dar trebuie sa știi dinainte unele lucruri .
      Noi fiind mai in vârstă ne-am documentat înainte ce excursii sa facem ținând cont că sunt foarte obositoare și mai ales că noi am prins căldurile din August .Am locuit în Hurgadha intr -un hotel micuț cu 2 etaje dar cochet și destul de curat, părea nou și foarte aproape de mare . De fapt noi am putut alege hotelul in care să locuim de când am făcut contractul cu agenția .In fiecare dimineață venea un bărbat care făcea curat și schimba lenjeria .Mie mi-a plăcut în Egipt și așa cum am spus mai sus ,am făcut doar 5 sau 6 excursii cele mai frumoase și interesante menționate și de tine . Ca sa fiu sinceră nici eu nu m-as mai duce a doua oară , dar o dată merita mers .Ai niste copii de nota 10 daca au rezistat în această -curata aventura – Te pupic ❤️

  2. Asaftei Simona says:

    Mă bucur mult pentru tine draga mea că ai avut parte de încă o vacanță ,chiar dacă nu a fost cum ți-ai fi dorit ,de altă dată când te vei mai duce vei ști ce să nu mai vizitezi ,credeam că va fi mai frumos față de acuma 17 ani în urmă când zici că ai mai fost în Egipt ,dar se pare că unele lucruri lasă de dorit .Mă bucur că Nicholas a fost încântat și i-a plăcut ,cu toate că-i venea destul de greu să se trezească așa de dimineață ,chiar și pentru noi mai mari este obositor. Mulțumim pentru articol și pentru toate recomandările !❤

  3. Luiza says:

    Bună! Te urmăresc de mult timp și îmi pare rău că Egiptul te-a dezamăgit. Eu am fost în vara lui 2022 și am fost plăcut impresionată. Am făcut două excursii una la Luxor – croaziera pe Nill – Valea regilor si cealaltă la Cairo si Piramide unde de asemenea am fost la muzeele menționate de tine. Însă într-adevăr cea mai frumoasă experiență a fost scubadiving-ul pe care ti-l recomand cu încredere pentru ca Marea Rosie este cea mai curata apa din lume. Am fost si eu in Hurghada și apa era minunată iar condițiile de la hotel erau exemplare, curățenie 10/10 in fiecare zi, resortul îngrijit, mâncare diversă și gustoasă și personalul amabil. Îți recomand cu căldură sa te mai gândești la o vacanță viitoare într-una dintre stațiunile de la malul Mării Roșii 🤗

    • Ela Crăciun says:

      Ma bucur ca ai avut o experienta frumoasa! 🤗 pentru mare si atractii pentru copii m-as intoarce si eu. Sa fac un tur organizat, nu 🤭

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.