După ce ne aducem bebelușul acasă de la maternitate, orice mic gest ni se pare uluitor. Ne uităm cu uimire la felul în care își mișcă ochii, la felul în care strânge pumnul, cum dă din piciorușe și ne punem tone de întrebări: „Cum o să fie, Când o să facă primii pași, Când o să vorbească”. Toate aceste curiozități își fac loc în mintea noastră și, deși ne bucurăm de ce ne oferă prezentul, așteptăm cu sufletul la gură să se întâmple mai mult.
Recunosc, că abia aștept ca Nicholas să vorbească și sunt foarte curioasă care vor fi primele lui cuvinte. Alex a vorbit prima oară când avea 8 luni, iar primul lui cuvânt a fost „ma-ma-ma”. Din păcate, nu eram acasă, așa că nu am auzit chiar primul cuvânt, dar apoi l-a tot repetat și îl spuneam în preajma lui de o mulțime de ori, doar să-l aud și eu. Alesia a zis de la 6 luni „ta-ta-ta-ta” și eu îi tot spuneam: spune „MA-MA”, dar ea spunea tot „ta-ta-ta-ta”.
Pe Nicholas îl mai așteptăm și sper că o să zică „mama”, deși e înnebunit după tatăl lui. Nu știu cum se întâmplă că eu le fac toate poftele, îi răsfăț cel mai tare și niciunul nu este înnebunit după mine, așa cum sunt după tatăl lor. Poate îmi face și el aceeași surpriză ca Alesia… Astăzi a împlinit 7 luni și mai mult bolborosește, nu prea dă semne că o să vorbească. Îi mai dau puțin răgaz, doar-doar să spună mama…
În timp ce noi, părinții ne întrebăm cu anxietate când va spune primul cuvânt, bebeluşul oricum a început deja a început călătoria în arta comunicării și experimentează câteva etape de-a lungul perioadelor de dezvoltare:
Sunetele
Bebelușul comunică încă din clipa în care a văzut lumina zilei pentru prima dată. Mârâiturile, ţipetele sau plânsul te pot alarma, dar este complet natural. În această etapă a vieţii bebeluşului, este singura modalitate de comunicare pe care o ştie, așa că e normal să o folosească.
FOLLOW ME
Bolboroselile
De obicei, la 4 luni de viaţă, înainte să obţină abilitatea de a forma cuvinte, bebeluşii imită tot felul de sunete pe care le aud în jurul lor. Bolboroseala este o combinaţie de sunete pe care copilul le aude şi încearcă să le imite.
Primele cuvinte
Fiecare părinte aşteaptă cu nerăbdare să audă primele cuvinte ale bebeluşului. Dacă va fi „mama”sau „tata”, este centrul acestei curiozităţi. Până la 9 luni, bebeluşii au abilitatea de a înşira diferite sunete, iar cei mai mulți vor spune primul cuvânt până la împlinirea primul an de viaţă. Prin alăturarea de litere, tata este un mult mai uşor de pronunţat şi are mai multe șanse să câștige această bătălie.
Dezvoltarea limbii şi a convorbirii
Dezvoltarea abilităţii de a înţelege limba şi expresiile verbale sunt două etape la fel de importante. Este recomandată întâlnirea cu un pediatru ca să te asiguri că ambele etape se dezvoltă în mod normal.
Sunt sigură că, la fel ca mine, după luni de bolboroseli și sunete pe care nu știți cum să le traduceți, momentul în care copiii încep să vorbească este unul foarte palpitant. Capacitatea copiilor de a procesa cuvintele este ca orice altă abilitate – cu cât are parte de mai multă practică în ascultarea cuvintelor, cu atât va face legătura cu sensurile lor și va învăța să spună mai multe și să stăpânească un vocabular mai mare. Deși totul va veni natural și bebelușul va vorbi atunci când este pregătit, există câteva lucruri pe care le putem face pentru a-l ajuta:
Vorbiți cât mai mult cu el încă de la început
Deși dialogurile cu un nou-născut pot părea inutile, urechile copilului și partea creierului care răspunde la sunet sunt bine dezvoltate prin naștere.
Diversificați subiectele
Când ești prins într-un ciclu de hrănire, schimbare și pregătire de somn, care se repetă zilnic, instinctiv cuvintele pe care le spunem se învârt în aceeași direcție. Încercați să vedeți spre ce se uită, ce-i atrage atenția și începeți să-i povestiți despre orice are în jur, fie că e vorba de o canapea, un scaun sau un pix. Folosiți termeni simpli pentru a descrie ce culoare au obiectele, ce formă, din ce sunt făcute.
Citiți povești
Deși nu înțelege neapărat tot ce se întâmplă, ilustrațiile din cărțile de copii îi vor atrage atenția și în funcție de pozele față de care își manifestă interesul, puteți să-i vorbiți exact despre ce vede. Dacă nu vreți neapărat să-i citiți o poveste, chiar și o carte care are numai desene, pe baza cărora trebuie să improvizați o povestioară, îl va ajuta pe cel mic să-și dezvolte abilitățile de vorbire.
E important să-i lași pe copiii să se dezvolte în ritmul lor, iar acest lucru se aplică și la capitolul vorbire. Oricât am vrea nu putem să-i grăbim, putem doar să-i încurajăm și să-i stimulăm prin modalitățile de mai sus. Eu le-am vorbit tuturor copiilor ca și când aș fi vorbit cu un om mare, nu am folosit diminutive în preajma lor, nu stâlcesc cuvintele, pentru că e bine ca ei să le audă de la început rostite corect.
Copiii voștri la ce vârste au vorbit și care a fost primul cuvânt? Mama sau tata? Abia aștept să văd ce tabără va avea majoritate în comentarii! 💚
Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE. Pe mine mă găsești zilnic și pe pagina mea de facebook, Instagram sau pe canalul de Youtube.
În rubrica Jurnal de bebe veți găsi materiale utile, experiențele mele și informații de la specialiști cu privire la tot ce înseamnă viața unui bebeluș. Dacă vreți să vedeți cum a fost sarcina, puteți citi articolele din categoria Jurnal de Sarcină. Vă aștept și în grupul Mămici și copii fericiți. ❤
Hai cu mine pe:
Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun
Băiețelul meu cel mare a zis tata la 6 luni si jumatate, iar cel de-al doilea băiețel a zis mama după 7luni cred ca si o saptamana daca nu mă înșel, am notat că să nu uit.
Într-adevăr și eu sunt nerăbdătoare să îl
aud pe mezin vorbim .🤗😘
La 8 luni iar primul cuvant a fost ba-ba 🤣