#JURNAL DE BEBE

Nu mai pupați bebelușii pe mânuțe!

Scris de Ela la 11 februarie 2019

Foarte multe mămici mi-au scris după articolul ce să nu faci când mergi în vizită la un bebeluș că sunt de acord cu mine, dar că le este rușine să le spună persoanelor care vin să-și exprime admirația față de copil că ar prefera să păstreze puțin distanța sau să se spele pe mâini înainte. Și credeți-mă, le înțeleg perfect.

Sunt la rândul meu o persoană destul de diplomată și îmi doresc să nu-i supăr pe cei din jur. Dar în astfel de situații ar fi bine să lăsăm rușinea la o parte.

Tendința oamenilor atunci când văd un copil mic e să se îndrepte direct spre el și să îl „giugiulească”. Și asta nu e valabil numai atunci când vorbim de persoane apropiate, se întâmplă chiar și cu străinii. Încă de pe vremea în care Alex și Alesia erau bebeluși, îmi amintesc că oriunde mergeam cu ei, nu era zi în care să nu vină cineva la ei cu gândul să îi atingă pe obrăjori sau să îi pupe pe mânuță. Jur că nu pot să înțeleg acest fenomen. Mă întreb cum s-ar simți ei, ca adulți, dacă ar veni cineva să le facă și lor același lucru.

Ca să nu prelungim suspansul, vă răspund eu: nu le-ar conveni deloc. Ce surpriză, nici bebelușii nu se dau în vânt după asta, ca să nu mai zic de mămici. Sunt sigură că dacă ați discutat cu medicul vostru v-a spus același lucru: bebelușii au sistemul imunitar fragil și orice contact cu un virus se poate transforma într-o complicație de toată veselia.

Am constatat că oamenii au impresia că mânuța e un loc safe în care îi pot pupa, în detrimentul obrăjorilor, ceea ce e complet greșit. Înainte să scriu acest articol am discutat și cu pediatru nostru și orice medic vă va spune același lucru: nu mai pupați bebelușii pe mânuțe.

Ideal ar fi să-i admirăm de la distanță, iar când vine vorba de pupat mânuțele sunt o zonă pe care ar trebui să o evităm cu strictețe.

Bebelușii își duc constat mâna la guriță, bagă degetul în gură și ajung astfel în contact cu toți microbii de pe buzele adulților.

Dacă e vorba de străini, fără îndoială, nu au de ce să îți atingă bebelușul, iar dacă e vorba despre persoane din familie sau prieteni apropiați, recomandați-le să îl pupe pe căpuț sau pe picioruș.

Așadar, fie că e vorba de spălat pe mâini sau de orice fel de atingere, nu uitați că bebelușii și copiii mici sunt foarte fragili și că noi, adulții, venind din colectivitate putem prezenta un mare risc pentru ei.

Iar mămicilor le doresc să își susțină cu fermitate punctul de vedere. Când vine vorba de sănătatea copilului vostru, mămica este cea care stabilește regulile, iar cei din jur nu au decât să îi facă pe plac. 🙂

În rubrica Jurnal de bebe veți găsi materiale utile, experiențele mele și informații de la specialiști cu privire la tot ce înseamnă viața unui bebeluș.  Dacă vreți să vedeți cum a fost sarcina, puteți citi articolele din categoria Jurnal de Sarcină. Vă aștept și în grupul Mămici și copii fericiți. ❤

Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun


13 thoughts on "Nu mai pupați bebelușii pe mânuțe!"

  1. Elena Ramona Sovoiu spune:

    Clar asa este

  2. Elena Ramona Sovoiu spune:

    Nu am avut probleme de genul dar cu siguranta le-as fi spus ca nu sunt de acord

  3. Alyna Marya spune:

    Mereu am grijă să le spun sa nu îl pupe pe månute,multumim pentru articol 😘

  4. Mirabela Matei spune:

    Nu sunt de acord cu asta.😞🙈

  5. Mirabela Matei spune:

    Din păcate acest lucru a luat amploare și de multe mamici, bunici sunt cele care fac acest lucru. 🙈

  6. Adriana spune:

    Nu doamnelor, acest lucru nu a luat amploare, este dintotdeauna, doar mamicile si-au schimbat parerea despre igiena copiilor. Trebuie sa fie totul dezimfectat. Sunt mamica a doi copii! Niciodata nu mi-a trecut prin cap sa opresc o persoana (de obicei cunoscut) sa se atinga de copilul meu. Pupatul pe obraz, pe manuta, sunt acte de afectiune. Indiferent daca sunt de la bunica, matusa, prietena sau verisorul. Este oarerea mea! Apropo, nu am avut copii bolnaviciosi, din contra au fost mai sanatosi decat alti copii mai dezimfectati!

    1. Ela spune:

      Fiecare este liber să crească copiii așa cum dorește 🙂

      Eu am ales ca prin intermediul blogului meu să transmit mai departe ceea ce aflu de la medicii cu care lucrez.

  7. Ica Trandafir spune:

    Pe obraz l-am pupat de cand era bebelusi.Sau cand era mic in talpa ca se gadila😂😂

  8. Alex - un tata de 5 luni si ceva spune:

    Interesant articolul, dar un pic nedocumentat.
    Sunt de acord cu faptul ca expunerea copiilor la diversi factori externi prezinta riscuri, dar precum sustinea si Adriana mai sus, acest lucru face parte din seria cat se poate de necesara pentru dezvoltarea imunitatii. Nu spun acum sa ne aruncam copiii intr-o baie de bacterii si virusuri, dar imunitatea trebuie sa fie dobandita din timp. Cat tine de fermitatea mamelor, eu propun sa isi roage tatii sa isi mentina punctul de vedere in fata vizitatorilor (fie ele matusici, bunici, nasici sau diversi prieteni). Este mult mai important ca mama sa isi mentina calmul si sa nu isi atarne deasupra capului anumite certuri sau diferente de opinii, mai ales ca toata lumea „stie mai bine”. Indiferent de situatie, PARINTII sunt cei care decid in ce fel vor sa isi creasca copilul, si ei trebuie sa decida de comun acord de nivelul de izolatie si/sau protectie pe care il vor impune.

    Personal sunt de acord a lasa rudele care o viziteaza des sa o pupe si pe obrajori, si pe manute, dar desigu doar dupa ce au facut o vizita la baie, si nu pentru a se admira in oglinda.
    Noi avem o fetita de 5 luni si jumatate, si spre fericirea noastra inca nu a racit vreodata, desi a intrat in contat cu foarte multa lume (desigur, cu limitele de rigoare) prin nenumarate plimbari, vizite, incursiuni si excursii. Si nu stiu daca am dreptate sau nu, dar copiii de la sat, care se joaca toata ziua in praf si mizerie, sunt mult mai sanatosi si mai rezistenti la raceli, gripe, etc decat noi care am crescut intr-un mediu „fara bacterii”.

    Sper sa nu ma insel, si mai astept pareri.

    1. Ela spune:

      După cum vezi și în articol, afirmația mea este susținută de părerea medicilor. Atât medicul de familie cât și Dna Dr Visașn de la Spitalul de Boli Infecțioase mi-au spus același lucru. 🙂 90% dintre articolele mele sunt dublate de părerea specialistului.

      Sincer nu cred că o vizită la baie rezolvă problema atunci când vine vorba de bacteriile din salivă.

      Fiecare este liber să își crească copilul așa cum dorește. Eu am ales ca prin intermediul blogului meu să transmit mai departe sfaturile pe care le primesc de la medicii.

      Felicitări pentru fetiță 🧡 Să vă bucurați de ea în continuare fără probleme.

  9. Mirabela Matei spune:

    Aici parerile sunt impartite si eu consider ca nu este deloc igenic sa pupam bebelusi pe manute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.