#VIATACUCOPII

Ce faci atunci când copilul tău vrea jucăria unui alt copil?

Scris de Ela la 22 august 2018

Imaginează-ți următorul scenariu. Ești în parc și dintr-o dată copilul tău începe să țipe pentru că vrea o jucărie. Dacă ar fi jucăria lui nu ar fi nicio problemă, dar ce faci atunci când copilul tău vrea jucăria unui alt copil?

După cum probabil ați văzut pe pagina mea, de ceva timp am hotărât să fac un grupul Mămici și copii fericiți pentru mămicile din comunitatea mea pentru că mi-am dorit un loc în care să putem împărtăși cât mai multe lucruri într-un cadru ceva mai intim decât o pagină de facebook.  Unul dintre subiectele de săptămâna trecută pe care l-au dezbătut mămicile a fost despre problemele care pot apărea la locul de joacă atunci când copilul tău vrea jucăria unui alt copil. Îi mulțumesc Ancăi pentru că a împărtășit cu noi povestea ei și îi mulțumesc prietenei mele Emilia Oprișan, care este psiholog și mi-a spus care este punctul ei de vedere.

Bună ziua, mămici! Ieri eram în parc cu piticul și lângă mine o mămică cu o fetiță de 3 ani, care se juca frumos cu piticul meu până când a venit în parc o fetiță de 6 ani care avea în mână o păpușă 🙃. Fetița de 3 ani a zis că o vrea și a început să urle, iar cea de 6 ani i-a explicat că nu îi poate da păpușa pentru că este cadou de la tatăl ei (care este plecat in afara tarii) și că ține mult la ea. Acum fetița de 3 ani a început show-ul. Mămica vorbea la telefon și gesticula iar din când în când mai țipa la fata să nu mai urle.

Fetița de 3 ani, i-a smuls păpușa fetiței de 6 ani și a fugit cu ea. Alt show. Într-un final, mămica închide telefonul și se duce la copil. Fata de 6 ani a venit și i-a cerut păpușa (fără să țipe, plângă, smulgă sau să lovească). La sfârșit, mama fetiței de 3 ani îi smulge păpușa din mână și pur și simplu îi aruncă în față păpușa spunând „oricum nu ți-o mânca. Învață și tu să dai din jucării dacă tot vii cu ele în parc. Acum mă întreb eu, de ce sunt mămici care nu le explică copiilor că nu tot ce văd li se cuvine și de ce dacă știi că al tău copil urlă și zbiară nu îi iei o jucărie cu tine. Voi cum ați proceda în situația de față?!?

Ps: Am încercat să am o discuție cu doamna în cauză, dar fără rezultat, așa că i-am explicat lui Rareș că unele jucării sau unele lucruri pentru alți copii înseamnă tot, iar pentru alții doar un capriciu. 🤦‍♀️🙅‍♀️”

Am întrebat-o pe doamna psiholog Emilia Oprișan cum ar fi trebuit să reacționeze Anca în situația dată. 

E. Opișan: A reacționat corect încercând să discute cu mama în cauză. Indiferența „ucide”.

Eu una mă regăsesc în Anca pentru că și eu aș fi încercat să deschid o discuție cu mămica în cauză. Depinde foarte mult și modul în care abordezi mămica.  E important să nu îi vorbești de sus sau să ai un ton imperativ pentru că nimănui nu-i place un atotștiutor sau un alt părinte care încearcă să te învețe ce ar trebui să faci. Mi se pare că și dacă pe moment persoana respectivă nu e de acord cu tine, poate că în drum spre casă își pune un semn de întrebare și data viitoare când se va regăsi în aceeași situație va calcula altfel lucrurile, deci merită să încerci.

Ce îi spui copilului care a asistat la scenă?

E. Opișan:  Legat de ce îi spui copilului, eu prefer să întreb copilul ce părere a avut despre ce s-a întâmplat și de la răspunsul lui să pornești o discuție în care să exemplifici de ce ar fi fost frumos și bine ca mama sa ajute fetița să depășească cu bine momentul „păpușii”.

Un copil nu are discernământ. Un copil nu are dezvoltat simțul proprietății. Un copil este egoist, egocentrist. Un copil este hedonist. Un copil este în creștere, evoluție, învățare. Cine este învățătorul? Părintele lui. Ce se întâmplă când părintele este absent (vorbește la telefon, scrie mesaje, vorbește cu alți covârstnici)? Ce se întâmplă când părinții părinților au fost absenți? Ce se întâmplă când părintele nu a crescut corect d.p.d.v. social și/sau moral? Ce se întâmplă când părinții nu cunosc limitele și condiționările, când respectul pentru ceilalți este nesemnificativ? Ce se întâmplă când părintele este nervos, frustrat, indiferent? Se întâmplă exact ce s-a întâmplat. Tabloul? Un părinte absent, un copil dificil (care nu a învățat limitele) care prin comportamentul lui determină nervozitate și frustrare la părintele care nu conștientizează că se privește în oglindă. Copilul mic nu are vină. Vina este toată a modelului primit. Va dați seama ce declanșează în părintele respectiv, încercarea de a-l coopta în educația propriului copil? Cred în schimbarea în bine a omului, dar aceasta se face asemeni unei case. Dacă vrei să fie trainica, sănătoasa și durabilă, trebuie să aibă o temelie, o fundație sănătoasă, corectă, stabilă și puternică. Cine este constructorul? Părintele. Din păcate, atunci când unele cărămizi de la bază lipsesc sau sunt deformate, toată construcția este slabă, instabilă și deformată. Din păcate aceste cărămizi lipsă nu mai pot fi înlocuite sau adăugate pe parcursul ridicării construcției. Deci? Mare atenție la fundație și la primele cărămizi. Puteți construi un templu sau o ruină. Depinde de voi.

Eu am fost mereu genul de mamă care și-a încurajat copiii să împartă. Poate că a fost și din cauză că am crescut alături de sora mea sau pentru că avem foarte mulți prieteni care au copii. Așa că dintotdeauna au avut în jur copii cu care au împărțit jucăriile. La fel de important mi s-a părut să-i învăț și să fie înțelegători în fața unui refuz pentru a nu isca un conflict.

Mi-a plăcut mult acest exercițiu și sper să-l mai fac și pe alte teme pe care le vor supune la dezbateri mămicile din grup! Dacă și vouă vă place idee, aștept mesajele voastre!


Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun

Alţii au citit şi despre:


--