Ce GREȘELI facem atunci când mâncăm la All Inclusive

A început sezonul în care se deschid restaurantele cu servire „All Inclusive” și când putem să alegem, după propria poftă, dintr-o mulțime de preparate delicioase, cu arome și culori ademenitoare. De cele mai multe ori, pofta este atât de mare, încât le-am încerca pe toate. Problema este că jumătatea dintre mâncarea pe care o vedem va fi aruncată din cauza clienților. Farfuriile umplute în exces sunt principala cauză a risipei alimentare, dar și a apariției problemelor de sănătate. 

Nu aș fi scris acest articol dacă nu aș fi luat un număr infinit de mese și evenimente alături de adulți cărora aș fi vrut să le spun, „Așa NU!”. Cred că este bine să ne reamintim, din când în când, că și la „All Inclusive” trebuie să mâncăm cumpătat, să evităm situațiile jenante și risipa alimentelor. 

Ți-ai pus vreodată întrebarea cum ar fi să fim taxați și pentru mâncarea pe care o irosim? 

Cât mâncăm la „All Inclusive”?

Toți știm din copilărie că trebuie să mâncăm tot din farfurie ca să creștem mari. De cele mai multe ori, nu ne dăm seama că farfuriile, dar și porțiile au crescut odată cu noi. Pentru a menține un echilibru între a mânca tot ce ne dorim, a trăi sănătos și a nu risipi există câteva reguli de control al porției. 

5 metode să te bucuri mai mult de mâncare, cu mai puțin în farfurie

1. Identifică alimentele hrănitoare pentru o porție echilibrată

Spre deosebire de restaurantele cu servire la masă, unde porțiile sunt cântărite, acasă și la „All Inclusive” trebuie să ne impunem propriile limite. De fiecare dată când cineva nu își termină porția, mă gândesc că există oameni care nu au avut niciodată privilegiul să aibă o farfurie plină cu mâncare. 

Ca să previn aruncarea alimentelor, urmez o regulă simplă: pun în farfurie trei categorii de alimente: o porție de mărimea unei palme de proteine, una de glucide și una de fibre. Proteinele (carne, pește, fructe de mare, leguminoase, nuci, semințe) sunt importante în alimentație deoarece ajută la absorbția eficientă a vitaminelor și mineralelor, glucidele (lactate, cartofi, făinoase) se transformă în energie, iar fibrele (cereale, fructe și legume) dau senzația de sațietate și ajută la controlul greutății. Pentru noi, acesta este măsura ideală, dar cine simte că nu îi este suficient, este liber să o completeze. Important este să nu arunce trei sferturi, în cele din urmă.

2. Alege doar jumătate din cantitatea de preparate pe care crezi că o poți mânca

Nu îți umple farfuria chiar dacă simți că îți este foarte foame sau poftă. Este normal să vrem să luăm mai mult decât ne trebuie, dar acest instinct poate fi controlat dacă suntem conștienți de existența lui. Chiar după primul fel, stomacul va începe să dea semne că este plin, iar tu  îți vei da seama că ai exagerat cu cantitățile.

3. Încearcă ceva ce tu nu gătești

Mâncare este o parte importantă din experiența unei vacanțe. De fiecare dată când merg într-un loc nou, vreau să încerc bucătăria locală. În loc să îmi umplu farfuria cu paste, aleg ceva ce eu nu am gătit niciodată acasă. Bineînțeles, se poate întâmpla ca nu toate să fie pe placul meu, dar, pentru că pun în porții mici, nu fac risipă.

4. Nu te grăbi să alegi!

Înainte să decizi să mănânci, aruncă o privire de ansamblu asupra tuturor preparatelor. Astfel, vei ști de la început că au mâncarea ta preferată, înainte să apuci să îți umpli farfuria cu alte alimente. 

5. Așteaptă înainte să iei a doua porție

Ține minte că stomacului îi ia timp să transmită semnalul sațietății, aşa că mănâncă încet și fă pauze mici între preparate. Discută și bucură-te de timpul petrecut cu familia, prietenii sau colegii. La un moment dat, s-ar putea să îți dai seama că nu mai ai nevoie de încă o porție. 

Nu lăsa eforturile tale îndelungate de a obține o siluetă zveltă de vacanță să se risipească din cauza tentațiilor culinare de la „All Inclusive”. Dacă îți vei aminti doar câteva dintre aceste sfaturi, te vei bucura mai mult de savoarea preparatelor, chiar și cu mai puțin în farfurie.

Nu uita că în lume sunt persoane care nu numai că nu au ce să mănânce, nu au nici măcar o gură de apă. 

Aștept să îmi împărtășești sfaturi legate de alimentația din vacanță în secțiunea de comentarii și pe paginile mele de Facebook și Instagram. Dacă acest articol ți s-a părut interesant, îl poți distribui ușor și prietenilor, ci un simplu share

 

Un comentariu pe “Ce GREȘELI facem atunci când mâncăm la All Inclusive

  1. Cornelia says:

    Bună seara! Referitor la vacanța all inclusive acum ma aflu în acest loc dacă pot spune asa. Am ales all inclusive din cauza bebelinei care e într-o mișcare continuă și nu imi permit luxul de a manca a la cart. Tocmai în acesta seara fără sa vrea am observat la masa alăturată ca 2 adulți cu un copil de aprox 2 ani au lăsat 3 farfurii cu mâncare pline, abia atinse. Din momentul în care am văzut mi s-a stricat seara, acele farfurii m-au dus cu gândul la copii care nu au ce mânca nu să mai facă pretenții..pot spune ca fudul și fără simț ca romanul nu există cu părere de rău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.